Plângere contravenţională. Sentința nr. 16/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 16/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 16-12-2014 în dosarul nr. 22474/212/2014
DOSAR CIVIL NR._
ROMÂNIA
JUDECATORIA CONSTANTA
Sectia civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR._
SEDINTA PUBLICA DIN 16.12.2014
Completul constituit din:
P.: M. V. M.
GREFIER: D. R.
Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect plângere contraventională, actiune formulată de petenta . ONEȘTI cu sediul în Onești, ., jud.Bacău, în contradictoriu cu intimatul M. M. ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE - INSPECTORATUL TERITORIAL DE REGIM SILVIC ȘI VÂNĂTOARE BUCUREȘTI cu sediul în București, ..1A, ..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.12.2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 C.proc.civ, a dispus amânarea pronunțării la data de 16.12.2014.
I N S T A N T A
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 16.07.2014, sub nr._, formulată de către petentul . ONEȘTI, în contradictoriu cu intimatul M. M. ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE - INSPECTORATUL TERITORIAL DE REGIM SILVIC ȘI VÂNĂTOARE BUCUREȘTI, s-a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/16.06.2014.
In drept au fost invocate dispozițiilor art. 31 din OG 2/2001.
Plângerea a fost timbrată cu taxa de timbru de 20 lei.
Intimata, nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosar documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție.
Verificându-și din oficiu competența, instanța, la termenul de judecată din 09.12.2014 a invocat, din oficiu, excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei C..
Conform art. 248 Cod pr. civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, cercetarea în fond a cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul excepției invocate, reține următoarele:
Analizând dosarul cauzei, cu prioritate, potrivit articolului 248 alin. 1 Cod pr. civ., cu privire la excepția necompetenței teritoriale, invocată prin întâmpinare, instanța reține următoarele.
Prin procesul-verbal . nr._/16.06.2014, a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 lei împotriva petentului, în baza art. 21 lit. d), art. 23 din Legea 171/2010.
În materie contravențională competența este stabilită de dispozițiile articolului 32 alineatul (2) din Ordonanța Guvernului 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor: ”Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.”
Din analiza mențiunilor făcute de către agentul constatator pe procesul-verbal, instanța reține locul săvârșirii contravenției este municipiul Onești, jud. Bacău, iar potrivit anexei Hotărârii de Guvern numărul 337/1993 privind stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, locul sus menționat făcând parte din raza Judecătoriei Onești.
Astfel încât, ținând seama de considerentele anterior expuse, instanța, în temeiul art. 130 alineatul (2) din codul de procedură civilă și al articolului 32 alineatul (2) din Ordonanța Guvernului 2/2001, va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. și va dispune declinarea judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Onești.
În consecință, în temeiul art.132 alin.1 și 3 C.pr.civ. cu referire la art. 32 alin.2 din O.G. nr. 2/2001, va declina competența de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei Onești, aceasta fiind instanța în circumscripția căreia a fost săvârșită contravenția.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei C..
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta . ONEȘTI cu sediul în Onești, ., jud.Bacău, în contradictoriu cu intimatul M. M. ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE - INSPECTORATUL TERITORIAL DE REGIM SILVIC ȘI VÂNĂTOARE BUCUREȘTI cu sediul în București, ..1A, ., în favoarea Judecătoriei Onești.
Fără cale de atac.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi 16.12.2014.
P. GREFIER
M. V. M. D. R.
Red.jud. MVM-
Tehnred.gref. DR- 15.01.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7389/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5877/2014.... → |
|---|








