Plângere contravenţională. Sentința nr. 1059/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1059/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 27754/212/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
Sentința Civilă nr.1059
Ședința publică din 03.02.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I. B.
Grefier S. I. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent . în contradictoriu cu intimat AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., având ca obiect plângere contravenționala H_/23.10.2012.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publica din data de 22.01.2014 si au fost consemnate în încheierea de ședința din acea data, încheiere ce face corp comun cu prezenta, pentru când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 27.01.2014 și ulterior la data de 03.02.2014. când a pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02 11 2012 sub nr. indicat în antet petentul a ., a contestat procesul verbal de contravenție . nr._/23 10 2012 întocmit de intimatul GARDA FINANCIARĂ C., solicitând instanței admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea de la plata amenzii si anularea măsurii complementare a suspendării activității.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că măsurile aplicate sunt eronate aplicate persoanei juridice în condițiile în care culpa pentru contravenția reținută aparține unei persoane fizice.
Intimatul, nu a formulat întâmpinare în prezenta cauză, dar a depus la dosar documentația ce a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție contestat.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri pentru ambele părți, iar la solicitarea petentului s-a administrat și proba testimonială fiind audiat în calitate de martor numitul C. V..
Verificând legalitatea și temeinicia procesului-verbal pe baza înscrisurilor depuse la dosar și a susținerilor contestatorului, în conformitate cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție contestat petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 8000 lei reținându-se în sarcina sa faptul că la data controlului efectuat nu a emis bonuri fiscale pentru suma de 308 lei reprezentând contravaloare produse vândute. S- a reținut încălcarea dispozițiilor art. 10 lit. b din OUG 28/1999 și s-a dispus măsura confiscării sumei de 308 lei precum și măsura suspendării activității punctului de lucru pentru o perioadă de 3 luni.
Procedând la analiza legalității procesului-verbal atacat, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că acesta cuprinde cerințele legale privind forma procesului verbal.
Nu vor fi primite apărările petentului relativ la nelegalitatea procesului verbal de contravenție întrucât potrivit dispozițiilor OUG 28/1999 răspunderea contravențională pentru încălcările prevederilor acestui act normativ aparține „agentului economic.”
Astfel potrivit art. 1 din OUG 28/1999 republicată:” 1)Agenții economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum și prestări de servicii direct către populație sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale.
prevederi din Art. 1 din capitolul I (Norme Metodologice din 2003) la data 25-apr-2005 pentru Art. 1, alin. (1)
Art. 1
(1) În sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia agentilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicata, denumita în continuare ordonanta de urgenta, prin agenti economici se întelege persoanele fizice si juridice, asociatiile familiale, precum si orice alte entitati care efectueaza cu plata, pe teritoriul României, inclusiv în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat, livrari de bunuri cu amanuntul si/sau prestari de servicii direct catre populatie, cu exceptia institutiilor publice.
(2) Agentii economici care nu intra sub incidenta ordonantei de urgenta pot opta pentru utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, în conditiile legii.
(3) Agentii economici care au obligatia utilizarii aparatelor de marcat electronice fiscale, precum si cei prevazuti la alin. (2) sunt denumiti în continuare utilizatori.
(2)Agenții economici prevăzuți la alin. (1), denumiți în continuare utilizatori, au obligația să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale și să le predea clienților. La solicitarea clienților, utilizatorii vor elibera acestora și factură fiscală”.
Potrivit art. 10 din OUG 28/1999:” Constituie contravenții următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni:
a)comercializarea de către agenții economici a aparatelor de marcat electronice fiscale fără avizul Comisiei de avizare a distribuitorilor și a aparatelor de marcat electronice fiscale ori nerespectarea condițiilor stipulate în aviz, altele decât cele definite ca fiind contravenții în prezentul articol;
b)neîndeplinirea obligației agenților economici de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepția prevăzută la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum și nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative;
c)emiterea bonului fiscal fără ca acesta să conțină toate datele prevăzute la art. 4 alin. (1);
c)emiterea bonului fiscal conținând date eronate sau fără ca acesta să conțină toate datele prevăzute la art. 4 alin, (1);
d)nepredarea bonului fiscal clientului de către operatorul aparatului de marcat electronic fiscal;
e)neîndeplinirea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a obligației de a afișa anunțurile de atenționare prevăzute la art. 9 alin. (2);
f)neîndeplinirea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a obligației de a preda raportul memoriei fiscale, conform dispozițiilor art. 4 alin. (10);
g)nerespectarea de către utilizatori a obligației de a anunța unitatea de service desemnată de distribuitorul autorizat ori, după caz, distribuitorul sau reprezentantul acestuia în momentul constatării defectării aparatelor de marcat electronice fiscale;
h)încălcarea de către agenții economici care utilizează aparate de marcat electronice fiscale a dispozițiilor art. 4 alin. (6), precum și încălcarea de către furnizorii consumabilelor destinate aparatelor de marcat electronice fiscale a dispozițiilor art. 4 alin. (8);
h)încălcarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a dispozițiilor art. 4 alin. (6) lit. a)-d), precum și încălcarea de către furnizorii consumabilelor destinate aparatelor de marcat electronice fiscale a dispozițiilor art. 4 alin. (8);
h1)nerespectarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a obligațiilor prevăzute la art. 4 alin. (6) lit. e);
i)încălcarea de către distribuitorii autorizați și de către unitățile acreditate de aceștia a dispozițiilor art. 4 alin. (7);
j)nerespectarea obligațiilor ce revin distribuitorilor autorizați, prin unitățile de service acreditate, de a instala aparatul de marcat electronic fiscal nou și de a înlocui memoria fiscală defectă ori a cărei capacitate de stocare a fost epuizată, în termenul prevăzut la art. 5 alin. (5);
k)nerespectarea de către distribuitorii autorizați care încetează activitatea de comercializare a aparatelor de marcat electronice fiscale, precum și de cei cărora li s-a retras avizul de distribuție și utilizare a aparatelor de marcat electronice fiscale a obligațiilor ce le revin potrivit prezentei ordonanțe de urgență, pentru aparatele livrate;
l)nerespectarea obligației de a păstra și arhiva rola jurnal, raportul fiscal de închidere zilnică și registrul special, prevăzut la art. 1 alin. (4);
l)nerespectarea obligației de a păstra și arhiva rola jurnal, raportul fiscal de închidere zilnică și registrul special prevăzut la art. 1 alin. (4), cu excepția activității de transport în regim de taxi;
m)nerespectarea obligației de a păstra, de a completa și de a actualiza cartea de intervenții prevăzută la art. 5 alin. (3), precum și nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (4);
n)nerespectarea obligației de a preda spre păstrare și arhivare memoria fiscală, conform prevederilor art. 4 alin. (5);
o)comercializarea de aparate de marcat electronice fiscale care nu sunt sigilate potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (5), nerespectarea prevederilor art. 8 alin. (2), precum și nerespectarea prevederilor normelor prevăzute la art. 15.”
Se poate observa din cuprinsul dispozițiilor actului normativ, dar în special din prevederile art. 10 că intenția legiutorului a fost în sensul de a angaja răspunderea contravențională a „agentului economic” în unele cazuri, iar în altele răspunderea celui care efectiv încalcă norma de conformare cum este exemplul de la lit. d(nepredarea bonului fiscal clientului de către operatorul aparatului de marcat electronic fiscal).
În cazul contravenției constate prin procesul verbal contestat în mod corect s-a angajat răspunderea „agentului economic”, prin urmare criticile petentului în acest sens vor fi apreciate ca nefondate.
În privința temeiniciei actului de sancționare, deși instanța constată că situația de fapt reținută de organul constatator prin procesul-verbal a fost contestată, argumentele și probatoriile produse de petent nu sunt de natură să răstoarne prezumția de adevăr a celor constatate, aspecte susținute și de raportul de casa, anexa cuprinzând monetarul precum și de nota explicativă dată de angajatul petentului C. V..
Deși susținerile din nota explicativă sunt reluate întocmai de martorul audiat, instanța va reține că subiectul pasiv al normei de conformare, care așa cum am arătat este agentul economic, are obligația să i-a toate măsurile să asigure respectarea dispozițiilor legii și să își organizeze activitatea în așa modalitate încât aceste dispoziții să fie respectate. Prin urmare, este fără relevanță din perspectiva săvârșirii contravenției, faptul că în cadrul unității comerciale s-a ivit o dificultate de natura celei revelate de petent și astfel, clienții au ajuns să fie nemulțumiți de timpul de așteptare la casă, această chestiune fiind doar culpa petentului.
Însă aspectul invocat și dovedit de petent, deși nu reprezintă o scuză aptă să înlăture caracterul contravențional al faptei reținute de agenții intimatului, poate fi apreciat în cadrul operațiunii de individualizare a sancțiunilor aplicate, având în vedere și alte circumstanțe personale ale petentului, precum prestigiul ori faptul că nu s-a dovedit că ar mai fi fost sancționat vreodată pentru săvârșirea aceluiași tip de contravenție.
Prin urmare, sub aspectul individualizării sancțiunii principale instanța va avea în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 și art. 21 alin. 3 din același act normativ, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Din dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor rezultă că intenția legiuitorului a fost ca nu numai agentul constatator să poată aprecia asupra sancțiunii aplicate, ci și instanța de judecată, în calitatea atribuită prin lege de a statua a asupra legalității, temeiniciei procesului verbal ori asupra proporționalității sancțiunii aplicate în raport de pericolul social concret al faptei reținute. Art. 34 alin. 1 din același act normativ prevede posibilitatea instanței de a hotărî asupra sancțiunii contravenționale aplicate, această prerogativă referindu-se nu numai la cuantumul ei, ci la tot ceea ce presupune legalitatea sancțiunii aplicate, inclusiv alegerea între categoriile de sancțiuni aplicabile (amendă, avertisment), fiind necesar ca sancțiunea să fie corelată întotdeauna cu gradul de pericol social al faptei.
Instanța va avea în vedere și dispozițiile art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora avertismentul se aplică când fapta este de gravitate redusă, și că avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
De asemenea, instanța reține că sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci numai un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora instanța hotărăște asupra sancțiunii, în considerarea gravității reduse a faptei, având în vedere și circumstanțele de fapt în care s-a săvârșit fapta va dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 8000 lei cu sancțiunea avertismentului și totodată, instanța va atenționa pe petent asupra pericolului social al faptei săvârșite, recomandând respectarea în viitor a dispozițiilor legale.
În ce privește măsurile complementare se impun câteva distincții ce vor fi analizate în continuare.
Deși, în principiu, înlocuirea măsurii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului nu are nici o înrâurire asupra măsurilor contravenționale adoptate de agentul constatator cu titlu complementar, nimic nu împiedică cercetarea instanței a aplicării acestui tip de măsuri sub aspectul legalității.
De asemenea, tot de principiu, în cazul măsurilor complementare, instanța nu ar putea interveni în sensul cercetării temeiniciei ori proporționalității, mai ales în condițiile în care măsurile de acest timp sunt impuse și determinate de lege și nu prin aprecierea subiectivă a agentului constatator. Î
nsă instanța consideră că, atunci când circumstanțele cauzei o impun, datorită intervenirii unor evenimente cu caracter special ori extraordinar, când interesul societății ori interesul unor grupuri mari de persoane ar trebui protejat în considerația necesității respectării de către stat și a drepturilor acestora, depășește scopul represiv ori de exemplaritate derivat din aplicarea unei măsuri contravenționale cu caracter complementar aplicată unui contravenient, s-ar impune ca măsura respectivă să fie desființată.
În acest context instanța va reține că în ce privește măsura complementară a suspendării activității punctului de lucru al petentului unde s-a constatat încălcarea dispozițiilor OUG 28/1999(cel din .), interesul aplicării acestei măsuri este întrecut de un interes mai important ce impune menținerea punctului de lucru în stare funcționare, această menținere servind atât intereselor statului cât și pe cele ale unui grup de creditori ai petentului.
Instanța are în vedere, pentru susținerea concluziilor emise mai sus, faptul că la data de 15 02 2013 prin încheierea Judecătorului Sindic cu nr. 243 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de petent și a desemnat un administrator judiciar ce a fost învestit în sensul reorganizării activității petentului cu scopul redresării financiare și achitarea datoriilor către stat și alți creditori. Punctul de lucru a cărei suspendare pe timp de 3 luni s-a dispus prin procesul verbal de contravenție, reprezintă o unitate economică de desfacere a mărfurilor produse de petent, emblematică în comunitatea locală(petentul operând în domeniul panificației și a produselor similare de foarte mulți ani, fiind un important furnizor de forță de muncă și de venituri aduse bugetului de stat, aspecte ce nu trebuie dovedite în mod special, fiind de notorietate, dar care rezultă și din planul de redresare întocmit de administratorul judiciar). Prin urmare, datorită eficienței sporite a acestui punct de lucru, situat într-o zonă centrală ce beneficiază de un vad comercial consistent, acesta a devenit un element cheie al planului de reorganizare întocmit de administratorul judiciar. Având în vedere că administratorul judiciar s-a declarat încrezător în reușita planului de reorganizare, instanța consideră că se impune ca interesului ce impune sancționarea conduitelor deviante să i se opună un alt interes mult mai important, de data aceasta, și care impune acordarea concursului în vederea sporirii șanselor de redresare să i se acorde prioritate față de scopul punitiv al pedepsei complementare.
De asemenea, instanța are în vedere faptul că planul de reorganizare a fost votat de adunarea creditorilor(chiar dacă votul reprezentantului statului a fost negativ, urmează ca și statul să profite de eventuala redresare, având în vedere creanța de mai mult de 700 000 lei pe care o deține asupra petentului) și este important ca acestui plan să nu i se pună piedici suplimentare(inconveniente care se pot evita printr-o apreciere echitabilă, rațională potrivit scopului fiecăreia dintre instituțiile juridice aplicabile, dar antagonice). Astfel, instanța consideră că interesul societății nu mai este servit prin aplicarea măsurii complementare a suspendării activității punctului de lucru și se impune ca această măsură să fie desființată.
În ce privește posibilitatea ca instanța să dispună în sensul arătat, având în vedere faptul că procesul verbal de contravenție a fost întocmit anterior deschiderii procedurii insolvenței față de petent se va argumenta după cum urmează.
Prin atacarea procesului verbal efectele sale sunt suspendate de drept, potrivit dispozițiilor OG 2/200 până la soluția irevocabilă ce se va pronunța de instanță.
În această ordine de idei, orice măsură ar fi fost dispusă prin procesul verbal de contravenție va fi suspendată până când hotărârea dată asupra plângerii contravențională va deveni definitivă. Nici una dintre măsuri neavând caracter definitiv datorită sesizării instanței de judecată, până la aprecierile definitive ale instanței, sub aspectul efectului este ca și atunci când măsurile nu au fost luate. În aceste condiții, controlul judecătorului este total și trebuie să surprindă și evenimente ce ar putea surveni ulterior încheierii procesului verbal, dar care ar putea influența legalitatea ori temeinicia acestuia (oricât de paradoxal ar părea un astfel argument), cum ar putea fi de exemplu, cazul unei norme de interpretare ori de modificare cu caracter retroactiv a substanței normei de conformare ori de sancționare ce ar putea lipsi de fundament existența contravenției, a sancțiunii principale ce s-ar putea aplica contravenientului ori unei măsuri complementare(cum ar putea fi de exemplu intervenția unei norme de modificare prin care măsura suspendării activității să nu mai fie prevăzută printre măsurile complementare ce s-ar putea adopta de agentul constatator).
Dacă de principiu, o astfel de situație se poate ivi ca urmare a intervenției legii, instanța consideră că, prin analogie, potrivit cu cele enunțate mai sus, s-ar putea interveni de către judecător, în același sens, și în cazul survenirii unui eveniment cu caracter extraordinar(mai ales când acest eveniment reprezintă o hotărâre jurisdicțională dată de Judecătorul Sindic)ce ar putea impune reconsiderarea unei măsuri complementare.
Ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței și a faptului că judecătorul sindic a apreciat că este mai degrabă în interesul statului și al celorlalți creditori statul ca petentul să fie supus reorganizării(chestiune ce trebuie avută în vedere în mod necesar de altfel în considerația atribuțiilor cu care Judecătorul Sindic este învestit) evenimentul trebuie considerat special și extraordinar, iar măsura complementară înlăturată întrucât menținerea în prezenta procedură va fi insurmontabilă în sensul că va deveni aplicabilă de drept și se va sustrage de la posibilitatea de aplicare a măsurilor de protecție ale debitorului falit ori aflat în incapacitate de plată puse la dispoziția judecătorului sindic care, deși poate dispune suspendarea oricăror măsuri de executare silită asupra patrimoniul debitorului, nu are nici o pârghie să suspende o măsură complementară cu caracter contravențional aplicată acestuia.
În concluzie, observând argumentele expuse mai sus, chestiuni care trebuie avute în vedere de instanță, chiar în cursul procedurii, întrucât, așa cum arătat procesul verbal nu poate fi considerat definitiv consolidat, datorită formulării plângerii contravenționale, soluția ce se va da asupra măsurii complementare a suspendării activității punctului de lucru vizat de procesul verbal de contravenție contestat va fi desființarea acesteia.
Măsura complementară a confiscării sumei de 308 lei va menținută, în legătură cu aceasta instanța urmând a constata că a fost dispusă în mod legal. De asemenea, instanța va constata că în ce privește această măsură argumentele prezentate pentru desființarea măsurii suspendării activității nu sunt aplicabile, neexistând aceleași rațiuni care să impună o soluție identică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională privind pe petent . cu sediul in C., ., jud. C. în contradictoriu cu intimat AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. cu sediul in G., ., jud. G..
Dispune înlocuirea sancțiunii principale a amenzii contravenționale în cuantum de 8000 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/23 10 2012 cu sancțiunea avertismentului.
Dispune anularea măsurii complementare a suspendării activității punctului de lucru.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată azi 03 02 2014 în ședință publică.
PREȘEDINTEGREFIER
A. I. B. S. I. M.
Red. Jud./…./…./2014
Tehnored.S./13.02.2014
4ex.2com./…/…/2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 78/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 4066/2014.... → |
|---|
