Plângere contravenţională. Sentința nr. 1887/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1887/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 7700/212/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1887
Ședința publică din data de 24 februarie 2014
Instanța de judecată constituită din:
Președinte: C. D.
Grefier: S. P.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea . SRL în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat pentru petentă dna. av. B. D., lipsă fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dna. av. B. D. pentru petentă depune la dosar balanțele pe anii 2011, 2012, respectiv 2013, în dublu exemplar și pentru comunicare.
De asemenea, solicită să se ia act de schimbarea sediului Cabinetului de Avocat, sens în care depune notă scrisă la dosar, urmând ca actele de procedură să fie comunicate la noul sediu.
Instanța ia act de înscrisurile depuse la dosar, de precizările reprezentantului petentei privind schimbarea sediului procesual, urmând a dispune modificarea în programul Ecris și, nemaifiind cereri de formulat sau probe de solicitat, constată cercetarea judecătorească terminată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Dna. av. B. D. pentru petentă, având cuvântul, arată că a formulat plângere contravențională, prin care a solicitat admiterea plângerii, anularea procesului-verbal de contravenție, raportat la împrejurarea că este vorba despre magazinul unei familii. A invocat cazul fortuit drept cauză care înlătură caracterul contravențional al faptei-administratorul societății avea o problemă de sănătate și a fost dus la unitatea medicală. În această perioadă, soțul a înstrăinat trei butelii și trei pachete de țigări unei vecine. Urma ca, în momentul în care venea administratorul societății să se facă mențiune. Față de această situație, solicită în principal, admiterea plângerii, anularea procesului-verbal.
În subsidiar, solicită înlocuirea amenzii cu avertisment raportat la împrejurarea în care s-a săvârșit fapta, erau vecini, raportat la suma găsită în casa de marcat. Cu privire la societate, arată că era un magazin de cartier, unde veniturile ajung doar pentru traiul zilnic.
Fără cheltuieli de judecată.
Instanța declară dezbaterile închise, rămânând în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 19.03.2013, sub nr._, petenta S.C. L. P. .. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul GARDA FINANCIARĂ – Secția C., ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._/15.03.2013.
Ulterior, la solicitarea instanței, petenta a depus și motivarea plângerii, solicitând, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului.
În motivarea cererii, petenta a arătat că la data de 15.03.2013, ora ,00, s-a constatat că 258 lei se aflau în casa de marcat fără a fi emise bonuri, însă acest fapt se datorează unor împrejurări obiective, respectiv faptului că în dimineața respectivă asociata s-a simțit rău, iar în timp ce aștepta să vină soțul să meargă la medicul de familie, au venit doi vecini care au solicitat două butelii și un pachet de țigări, urmând să le taie bonul când se întorceau de la medic.
În concluzie, petenta a arătat că este vorba despre un caz fortuit, care înlătură caracterul contravențional al faptei.
În drept, a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001, art. 112-114 C.proc.civ.
În probațiune, a solicitat înscrisuri și audierea a doi martori, respectiv M. I. și M. T..
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 05.07.2013, intimatul a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.
A arătat intimatul că petenta nu aduce elemente de natură a înlătura răspunderea contravențională stabilită în sarcina sa, solicitând instanței să aibă în vedere înscrisurile depuse la dosar.
Intimatul a solicitat respingerea cererii sub ambele aspecte, principal și subsidiar, arătând că petenta nu a recunoscut săvârșirea faptei, motiv pentru care nu poate fi primită cererea sa de reindividualizare a sancțiunii principale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 34 din OUG nr. 2/2001, art. 1, art. 11 alin.1 lit.b, art. 14 din OUG nr.28/1999 și HG nr. 479/2003.
În susținere, a solicitat proba cu înscrisuri.
La termenul din data de 07.10.2013, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de intimată, a ANAF - Direcția generală a finanțelor publice G., în temeiul dispozițiilor art. 19 alin.6 din OUG nr. 74/2013, ca urmare a subrogării acesteia în drepturile intimatului inițial.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și proba testimonială cu martorii M. I. și M. T..
Analizând cererea de chemare în judecată, înscrisurile depuse la dosar și normele legale invocate în susținere, instanța reține următoarele:
Instanța își va întemeia raționamentul care stă la baza motivării prezentei hotărâri pe dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, potrivit cu care instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.
Asupra legalității procesului verbal de contravenție contestat:
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța apreciază că actul atacat a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16 și art. 17 din OG nr.2/2001, întrucât nu există nicio cauză de natură să atragă nulitatea actului contestat. De altfel, petenta nu a indicat în cuprinsul plângerii contravenționale vreun motiv de nelegalitate care să vizeze neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de lege pentru încheierea valabilă a actului sancționator.
Asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat:
Instanța reține că, la data de 15.03.2013, petentei S.C. L. P. .. i s-a întocmit Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ de către intimatul Comisariatul General al Gărzii Financiare – Secția C., prin care a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 8.000,00 lei, confiscarea sumei de 258,00 lei precum și cu suspendarea activității punctului de lucru, pe o perioadă de trei luni, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.10 alin.1 lit.b din O.U.G. nr.28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Astfel, ca situație de fapt, în procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut în sarcina petentei că, la data de 15.03.2013, la sediul societății, în orașul Techirghiol, .. 76, ora 16, s-a constatat că petenta nu a emis bonuri fiscale pentru suma de 258,00 lei, sumă constatată prin efectuarea diferenței dintre monetarul faptic, întocmit la ora controlului, și raportul nefiscal X, emis de casa de marcat.
Potrivit procesului verbal de contravenție contestat, fapta reținută în sarcina petentei a fost încadrată juridic în dispozițiile art.10 alin.1 lit.b din O.U.G. nr.28/1999 – dispoziții potrivit cărora: Constituie contravenții următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni: b) neîndeplinirea obligației operatorilor economici de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepția prevăzută la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum și nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative;
Continuând analiza actului atacat sub aspectul sancțiunii aplicate, instanța constată că, în cuprinsul acestuia, s-au consemnat: aplicarea sancțiunii contravenționale principale a amenzii contravenționale în cuantum de 8.000,00 lei, conform art.11 alin.1 lit.b din O.U.G. nr.28/1999, aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a confiscării sumei de 56,00 lei, conform art.11 alin.3 din O.U.G. nr.28/1999, aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării activității punctului de lucru aparținând petentei, pe o perioadă de trei luni, conform art.14 alin.2 din O.U.G. nr.28/1999.
Ca act administrativ jurisdicțional încheiat cu respectarea tuturor condițiilor legale de formă și de fond, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de adevăr și face dovada săvârșirii faptei până la proba contrară, sarcina probei revenind petentei, în conformitate cu dispozițiile art.249, care statuează că cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.
Referitor la sarcina probei, instanța are în vedere principiile jurisprudențiale în materie contravențională expuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în decizia din 13 martie 2012 în cauza H. și alții c. României (jurisprudență de actualitate, specifică materiei contravențiilor).
În primul rând, din jurisprudența constantă a Curții, instanța reține că celui sancționat contravențional nu i se recunoaste ab initio și în orice situație prezumția de nevinovăție și implicit, incidența principiului in dubio pro reo.
În al doilea rând, instanța reține că, în cauzele reunite H. și alții c. României (decizie din 13 martie 2012), Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate 17 reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a proceselor verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art.6 din Convenție în materie penală, în condițiile în care sarcina probei revenea petenților, conform principiului înscris înscris în art.1169 C.civ.
În considerentele deciziei, cu titlu general, Curtea a apreciat că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept – prezumții cărora Convenția nu li se opune, în principiu, însă, ea impune statelor să încadreze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte (M. H. contre la Roumanie ., § 13). În această privință, Curtea a evidențiat că prezumția privind răspunderea reclamanților stabilită prin procesul verbal nu este irefragabilă atâta timp cât cel interesat poate face proba contrară prin intermediul oricărui mijloc de probă admis de legislația națională (M. H. contre la Roumanie ., § 14).
Din interpretarea Curții instanța mai reține că principiul statuat în art.1169 C.civ. conform căruia sarcina probei revine petentului nu înseamnă, contrar susținerilor reclamanților, că instanțele pornesc de la idei preconcepute în privința vinovăției petentului, în condițiile în care acestuia i se permite să conteste legalitatea și temeinicia proceselor verbale în fața tribunalelor de plină jurisdicție, deci competente să le anuleze, dacă le-ar aprecia ca nule sau netemeinice. Simplul fapt că instanțele decid motivat să nu se încreadă în anumite mijloace de probă sau să nu le aprecize ca fiind credibile, hotărând mai degrabă să se sprijine pe altele, care se află și ele în dosare, nu poate atinge procedura prin inechitate sau arbitrar (M. H. contre la Roumanie .).
Raportat la considerentele desprinse din motivarea Curții, instanța reține că concursul dintre cele două prezumții relative, anume legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, respectiv prezumția de nevinovăție a acelui acuzat, impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.
În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse, instanța apreciază că, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentei, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Situația de fapt rezultată din probațiunea administrată în cauză:
Instanța constată că petenta contestă situația de fapt consemnată în procesul verbal de contravenție pe motiv că urma să emită bonuri pentru suma respectivă, iar că imposibilitatea emiterii la momentul primirii banilor este datorată unui caz fortuit, respectiv faptului că soția administratorului se afla într-o stare de sănătate precară și că trebuia să ajungă la medicul de familie, însă așteptau un distribuitor cu marfă, motiv pentru care nu a putut face deplasarea imediat.
Se mai reține că cei doi martori audiați declară altceva, respectiv martorul M. T., care susține că este fratele administratorului societății petente, arată că soția administratorului se afla în localitatea Topraisar, unde efectuase o intervenție stomatologică, respectiv că a condus-o acasă, în Techirghiol cu mașina sa, deoarece aceasta nu putea conduce mașina personală.
Mai mult, pentru existența cazului fortuit, conform art. 1351 alin.3 Cod Civil, este necesar să ne aflăm în prezenta unui eveniment care nu poate fi prevăzut sau împiedicat de către cel care ar fi chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.
Or, în speța de față nu se poate vorbi despre un eveniment ce nu poate fi prevăzut sau împiedicat, deoarece dacă persoana care știa să opereze casa de marcat se afla într-o stare de sănătate precară, activitatea comercială ar fi trebuit închisă, nu continuată cu încălcarea normelor legale.
Mai mult, declarațiile petentei contrazic declarațiile martorului, fiind prezentate două situații diferite, în prima soția administratorului aflându-se acasă, în a doua aflându-se în Topraisar.
Instanța nu poate primi susținerile petentei, pentru toate aceste argumente.
Totodată, potrivit monetarului întocmit la data de 15.03.2013, ora 15,25, în prezența reprezentantului petentei, în casa de marcat a fost identificată, în fapt, suma de 353,5 lei, în timp ce Raportul nefiscal X emis de casa de marcat, la aceeași dată și la aceeași oră, probează încasări în numerar în cuantum de 95,5 lei, rezultând o diferență de 258 lei pentru care nu au fost emise bonuri fiscale.
Din cuprinsul actului sancționator atacat instanța reține că agenții constatatori au menționat împrejurarea că, cu ocazia efectuării controlului, petenta nu a putut prezenta alte documente care să justifice suma de 258 lei constatată în plus și nici nu avea înscrisă această sumă în registrul special al casei de marcat, care, de altfel, nici nu a putut fi prezentat.
În ce privește încadrarea juridică a faptei, față de situația de fapt reținută, instanta constată că, în mod corect, fapta contravențională reținută în sarcina petentei fost încadrată în dispozițiile art.10 alin.1 lit.b din O.U.G. nr.28/1999, întrucât există corespondență între fapta concretă astfel cum a fost descrisă în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat și modelul abstract descris de norma de incriminare a contravenției, elementele cuprinse în situația de fapt suprapunându-se exact peste cele abstracte existente în descrierea legală a contravenției. De asemenea, instanța constată că art.11 alin.1 lit.b, art.11 alin.3 și art.14 alin.2 din O.U.G. nr.28/1999 sunt textele legale care reglementează sancțiunile aplicabile contravenției reținute prin procesul verbal de contravenție contestat.
Raportat la ansamblul considerentelor expuse în curinsul prezentei hotărâri, instanța constată că fapta contravențională există, că a fost săvârșită cu vinovăție de petentă și că este corect încadrată în drept.
Asupra legalității sancțiunii aplicate prin procesul verbal de contravenție contestat, se reține că fapta reținută în sarcina societății petente este sancționată de art.11 alin.1 lit.b din O.U.G. nr.28/1999, care prevede aplicarea unei amenzi contravenționale de la 8.000 lei la 10.000 lei.
În speța dedusă judecății, pentru fapta prevăzută de art.10 alin.1 lit.b din O.U.G. nr.28/1999, societății petente i s-a aplicat o amendă contravențională în cuantum de 8.000,00 lei.
Instanța constată că amenda contravențională aplicată se încadrează în limitele prevăzute art.11 alin.1 lit.b din O.U.G. nr.28/1999. Sub aspectul modului de individualizare a sancțiunii, este de subliniat că fapta reținută în sarcina societății petente, prin natura și consecințele pe care le poate produce (agentul economic nu se înregistrează cu încasările pentru care nu s-au emis bonuri fiscale, prin urmare nu va înregistra în evidența contabilă TVA-ul aferent și se va sustrage corespunzător impozitului pe profit), prezintă un grad de pericol care justifică aplicarea amenzii contravenționale.
Conform art.11 alin.3 din O.U.G. nr.28/1999, sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând operatorilor economici prevăzuți la art. 1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menționat la art. 1 alin. (4), ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără proveniență și se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat.
Instanța constată că, în respectarea dispozițiilor imperative ale art.11 alin.3 din O.U.G. nr.28/1999, intimatul a dispus confiscarea sumei de 98 lei, după ce a constatat că petenta nu a putut justifica proveniența acestei sume.
De asemenea, potrivit art.14 alin.2 din din O.U.G. nr.28/1999, nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art.10 lit. b), referitoare la ....neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, ...., atrage și suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni. Prin urmare, și sancțiunea complementară a suspendării activității punctului de lucru pe o perioadă de 3 luni a fost legal aplicată petentei, tocmai în considerarea textului legal precitat.
Asupra cererii subsidiare formulate de petentă, se apreciază că înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul și înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării activității punctului de lucru pe o perioadă de 3 luni nu corespund unei juste individualizări a sancțiunii față de natura și consecințele faptei reținute în sarcina societății petente.
Neînregistrarea încasărilor prin eludarea obligației de a emite bon fiscal împiedică efectuarea verificărilor care au drept scop identificarea și combaterea evaziunii fiscale, neputându-se identifica veniturile reale impozabile realizate de agentul economic.
Conform dispozițiilor art.65 alin.3 din H.G. nr.479/2003 – privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr.28/1999 rep., registrul special și raportul Z reprezintă documentele pe baza cărora se înregistrează veniturile din activitatea de comerț cu amănuntul și prestări de servicii direct către populație în evidența contabilă a utilizatorului, cu excepțiile prevăzute de lege. În plus, acestea sunt documentele pe care organele fiscale le au în vedere cu ocazia verificării veniturilor care stau la baza determinării impozitelor și taxelor datorate de agentul economic bugetului de stat (art.4 alin.4 din O.U.G. nr.28/1999 rep.).
Prin urmare, din dispozițiile legale anterior amintite, se deduce rolul important pe care îl au, în cadrul evidenței contabile, aceste documente emise de aparatul de marcat electronic fiscal. Întrucât agentul economic nu s-a înregistrat cu încasările pentru care nu a emis bonuri fiscale, acestea nu vor fi înregistrate în evidența contabilă, creându-se premise favorabile sustragerii de la plata impozitelor aferente. Asemenea consecințe evidențiază, fără putere de tăgadă, gradul de pericol social pe care îl prezintă faptele prin care sunt încălcate obligațiile instituite în acest domeniu.
În plus, trebuie avut în vedere că scopul urmărit de legiuitor prin instituirea normei contravenționale nu se limitează la prevenirea evaziunii fiscale, norma fiind edictată și pentru protecția consumatorilor care, numai prin prezentarea bonului fiscal și-ar putea valorifica drepturile legate de achiziționarea unor bunuri/prestarea unor servicii necorespunzătoare.
Instanța nu va reține cuantumul redus al sumei nejustificate prin emiterea bonului fiscal ca motiv care să justifice înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment, apreciind că nu cuantumul în sine este relevant pentru un astfel de comportament al agentului economic, ci consecințele pe care un astfel de comportament le poate genera.
Nu mai puțin adevărat, acest cuantum redus depinde de variabile absolut aleatorii cum ar fi ziua și ora controlului, fluxul clientelei, condiții meteo, prețul mărfii comercializate, etc. – variabile pe care agenții constatatori, chiar dacă le au în vedere, nu le pot influența.
De aceea, în opinia instanței, cuantumul sumei nejustificate poate fi un criteriu pentru individualizarea sancțiunii amenzii contravenționale în sensul aplicării acesteia peste cuantumul minim reglementat legal, iar nu și pentru înlocuirea amenzii cu avertisment.
În plus, este de reținut atitudinea total nesinceră manifestată de petentă și susținerile contradictorii formulate.
Instanța apreciază că sancțiunea aplicată a fost judicios evaluată, fără a se impune reindividualizarea acesteia, întrucât răspunde exigențelor principiului proporționalității în raport cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite și de urmările generate prin lezarea valorilor sociale ocrotite de norma incriminatoare.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate și apreciind că petenta nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție contestat și, prin urmare, nu a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură acest act, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de contestatoarea . SRL, cu sediul în Techirghiol, .. 76, județul C., înregistrată al oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_ și sediul procesual ales la C.. de Avocat B. D. din C., ., nr. 128A, ., ap. 20, . în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., ., nr. 18, județul C., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.02.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D. S. P.
Red. și tehnored. Jud. CD
Ex. 4/ 28.07.2014
.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 6723/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
