Plângere contravenţională. Sentința nr. 5760/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5760/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 33169/212/2013

Dosar nr._ /212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5760

Ședința publică din data de 23.05.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE : C. A.-M.

GREFIER: D. M.

Pe rol pronunțarea cererii având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul A. I., domiciliat în ., ..1, jud. C., în contradictoriu cu intimatul ORAȘUL N. - POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în N., jud. C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16.05.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.05.2014 când, după ce a deliberat, a adoptat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.12.2013 sub nr._ petentul AȘIM I. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit de Poliția Locală a Orașului N. în data de 12.11.2013, solicitând anularea acestuia și înlăturarea amenzii în valoare de 500 lei.

În motivarea în fapt a cererii petentul arătat că în data de 12.11.2013, a fost sancționat pentru că ar fi parcat cu autoturismul cu nr. P-788-AM pe trotuarul de pe . Transilvania, obligând pietonii să circule pe carosabil. Acesta a arătat că se afla cu concubina sa în ziua respectivă și a parcat în aproprierea Băncii Transilvania din orașul N. pe un loc special amenajat, nepunând în dificultate circulația pietonilor. Un echipaj al poliției i-a solicitat actele sale și ale autoturismului, iar petentul le-a înmânat cu bună credință. După ce agentul de poliție a notat datele într-un carnet, i-au fost restituite documentele, fără a-i fi adus la cunoștință faptul că ar fi săvârșit vreo faptă. Petentul a primit după câteva zile la domiciliu procesul verbal de contravenție. Acesta mai arată că nu i-a fost adus la cunoștință conținutul procesului verbal, nu i-a fost înmânat și nici nu i-a fost adus la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni. Procesul verbal a fost pus în cutia poștală, fapt ce contravine Deciziei nr. 10/10.06.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În drept au fost invocate dispozițiile O.G. 2/2001 și ale H.C.L. 207/2008.

În probațiune, petentul a depus în copie următoarele înscrisuri: procesul-verbal de contravenție, carte de identitate.

Cererea a fost legal tibrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit art. 19 din O.U.G. 80/2013.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a invocat lipsa capacității procesuale de folosință a Poliției Locale a Orașului N.. Acesta a solicitat, în esență, respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând că autoturismul petentului a fost parcat pe trotuar în imediata apropriere a trecerii de pietoni, stânjenind circulația pietonilor într-o zonă aglomerată a orașului. Din planșele foto anexate rezultă că circulația pietonilor a fost stânjenită. Procesul verbal se bucură de prezumția de legalitate și de autenticitate. La întâmpinare intimata a atașat raportul agentului constatator, extras din HCL 207/2007 a Consiliului Local al Orașului N., planșe foto.

La termenul de judecată din data de 21.03.2014 instanța, din oficiu, a stabilit că în cauză calitatea de intimat o are Primarul Orașului N., iar la termenul de judecată din 16.05.2014 instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._ întocmit de Poliția Locală a Orașului N. în data de 12.11.2013 s-a reținut că petentul Așim I. a parcat autoturismul său pe trotuarul de pe . Banca Transilvania din N., obligând pietonii să circule pe carosabil. În sarcina petentului s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 pct. 24 din Legea 61/1991 și sancționate de art. 4 alin. 1 lit. b din aceeași lege.6 lit. c din HCL 207/2008 a Consiliului Local al Orașului N..

Instanța, potrivit art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001, va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției, și analizând probele administrate în cauză reține următoarele:

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța constată că acesta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 17 din O.G. 2/2001 și a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. În ceea ce privește susținerea petentului potrivit căreia la rubrica obiecțiuni a fost completată de agentul constatator cu mențiunea petentul nu are de făcut obiecțiuni nu este de natură a produce nicio vătămare, mai ales ținând cont de faptul că petentul poate formula orice obiecțiune în fața instanței de judecată. În ceea ce privește nelegalitatea modului în care i-a fost comunicat procesul verbal de contravenție, instanța nu poate primi susținerile petentului, la dosar existând dovada înmânării procesului verbal la domiciliu, comunicarea acestuia făcându-se în conformitate cu art. 27 din O.G. 2/2001 și cu Decizia nr. 10/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține dispozițiile art. 6 lit. n din HCL 207/2008 a Consiliului Local al Orașului N. potrivit cărora Constituie contravenție la normele de protecție a drumurilor, trotuarelor și parcajelor în vederea menținerii aspectului estetic al orașului: parcarea autovehiculelor pe trotuare în scopul încărcării/descărcării sau pentru staționare/parcare, care stânjenesc sau blochează circulația pietonilor sau accesul în imobile. Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1000 lei pentru persoane fizice.

Dispozițiile speciale cu aplicabilitate în domeniul contravențional, respectiv cele cuprinse în OG nr.2/2001 nu conțin reglementări exprese referitoare la forța probantă a procesului-verbal de constatare a contravenției. Cu toate acestea, fiind vorba despre un act cu natură juridică duală - de act administrativ (fiind încheiat în regim de putere publică de un agent ce face parte dintr-o autoritate publică în vederea executării în concret a legii), supus unei proceduri speciale de contestare și de act procedural – instanța apreciază că sunt aplicabile principiile generale ce guvernează actele administrative privind prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal încheiat în urma unor constatări ale agenților învestiți cu prerogative de putere publică. Din această perspectivă, așa cum s-a evocat anterior, îi sunt aplicabile în ceea ce privește regimul nulității actului (în virtutea dispozițiilor art. 47 din O.G. nr. 2/2001) prevederile art. 175 C.proc.civ.

Instanța reține că, sub aspectul sarcinii probei, însăși jurisprudența CEDO (cauza Salabiaku împotriva Franței par. 28) recunoaște dreptul statelor semnatare ale Convenției Europene a Drepturilor Omului de a permite existența unor prezumții de fapt sau de drept, cu cerința de a respecta cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit pe de o parte și respectarea dreptului la apărare și prezumția de nevinovăție pe de altă parte.

Astfel fiind, în aprecierea temeiniciei procesului verbal de contravenție, instanța va avea în vedere asigurarea unui just echilibru pe de o parte între prezumția de nevinovăție ce îi este garantată de dispozițiile convenționale anterior evocate și dreptul la apărare garantat de par.1 al art.6 și pe de altă parte prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal atacat.

Instanța constată că din probele administrate în prezenta cauză nu rezultă că petentul ar fi parcat autovehiculul stânjenind sau blocând circulația pietonilor sau accesul în imobile. Analizând cuprinsul planșelor foto, se observă că autoturismul petentului era într-adevăr parcat pe trotuat în fața Băncii Transilvania însă acesta nu stânjenea nicidecum circulația pietonilor, existând spațiu suficient pentru ca orice persoană să poată trece.

Astfel, petentul a dovedit că cele cuprinse în procesul verbal nu corespund adevărului, astfel că instanța va admite plângerea formulată și va anula procesul-verbal .._ întocmit de Poliția Locală a Orașului N. în data de 12.11.2013, exonerând petentul de plata amenzii aplicate.

În temeiul art. 453 Cod proc civilă, privind culpa procesuală în declanșarea prezentului litigiu, instanța va respinge cererea intimatului de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată, întrucât acesta din urmă nu a pierdut procesul pentru a fi obligat la plata acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petentul AȘIM I., domiciliat în ., ..1, jud. C., în contradictoriu cu intimatul PRIMARUL ORAȘULUI N., cu sediul în N., jud. C..

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/12.11.2013 întocmit de intimatul PRIMARUL ORAȘULUI N..

Respinge ca neîntemeiată cererea intimatului privind obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.05.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

C. A.-M. D. M.

Red.jud. C.A.M./25.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5760/2014. Judecătoria CONSTANŢA