Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 12208/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civila Nr._/2014
Ședința publică din 05.11.2014
PREȘEDINTE: A. U.
Grefier: M. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent B. G. și pe intimat P. M. CONSTANTA - DIRECTIA POLITIA LOCALA SERVICIUL DISCIPLINA IN CONSTRUCTII SI AFISAJ STRADAL, având ca obiect plângere contraventionala .
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publica din 29.10.2014, consemnate in încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța raportat la disp. art. 396 alin 1 si 2 Cod procedura civila, a amânat pronunțarea la data de 05.11.2014 când s-a pronunțat .
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 25.04.2014, sub numărul_, petentul B. G. a solicitat, în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA M. C. – DIRECȚIA POLIȚIE LOCALĂ, anularea procesului verbal de contravenție nr._/10.04.2014.
În motivarea cererii, se arată că procesul verbal este întocmit cu nerespectarea art. 16 din OG nr. 2/2001 în sensul că nu sunt arătate totalitatea împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și evaluarea pagubei.
Se mai menționează că, deși legea conferă agentului constatator dreptul și obligația de a aplica sancțiunea odată cu constatarea faptei, în cazul de față, s-a reținu că data săvârșirii contravenției este 21.02.2014, însă procesul verbal a fost încheiat ulterior la data de 10.04.2014, fapt ce atrage nulitatea absolută a actului întocmit.
Se solicită a se avea în vedere și prevederile art. 13 din OG nr. 2/2001 care stabilesc că aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Referitor la data săvârșirii faptei, adică a debranșării, aceasta nu este 21.02.2014, așa cum se reține în procesul verbal contestat, ci debranșarea efectivă a avut loc după punerea în funcțiune a instalației de gaze naturale.
Se invocă, de asemenea, și faptul că în procesul verbal este indicat un martor fictiv care nu cunoaște nimic despre împrejurările în care s-a săvârșit fapta.
În drept, s-a invocat OG nr. 2/2001.
Cererea a fost legal timbrată, la dosar fiind depusă dovada de achitare a taxei judiciare de timbru datorate, în cuantum de 20 de lei, stabilită în conformitate cu prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Legal citată, intimata nu a depus întâmpinare, însă, în data de 08.09.2014 a depus la dosar documentația care a stat la baza încheierii procesului verbal de contravenție contestat (filele 38-43).
A fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, constând în cele depuse la dosar, solicitată de ambele părți.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin actul administrativ de sancționare contestat în cauză nr._ (fila 8), încheiat în data de 10.04.2014 de către 2 agenți constatatori din cadrul intimatului, petentul B. G. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 500 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 45 alin. 1 lit. b din Legea nr. 325/2006, în sarcina sa reținându-se, că a deconectat, în data de 21.02.2014, apartamentul nr. 34 situat în C., .. 61A, . instalația de încălzire de la sistemul centralizat RADET fără a deține proces verbal de deconectare eliberat de R.A.D.E.T. C., fapta constituind contravenția prevăzută de art. 45 alin. 1 lit. b din Legea nr. 325/2006.
Prin același act administrativ, agenții constatatori au dispus în sarcina petentului următoarele măsuri: obținerea avizului de deconectare/debranșare emis de Radet C. și, în caz contrar reconectarea apartamentului nr. 34 la sistemul centralizat.
În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale, după verificarea introducerii sale în termen și după administrarea probatoriului necesar în vederea justei stabiliri a situației de fapt, este chemată să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat, precum și modul de individualizare a sancțiunilor contravenționale aplicate.
În privința legalității procesului verbal de contravenție contestat, prin raportare la prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de acest text de lege sub sancțiunea nulității absolute, fiind indicate: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, numele și prenumele contravenientului persoană fizică, descrierea faptei săvârșite și data comiterii acesteia. De asemenea, procesul verbal este semnat de agenții constatatori care l-au instrumentat.
În același sens, instanța apreciază că criticile de nelegalitate formulate de petent sunt neîntemeiate.
Cu privire la motivele de nulitate invocate de petent, instanța reține că fapta este descrisă suficient de agenții constatatori, permițând instanței să verifice existanța faptei, încadrarea în drept, precum și legalitatea sancțiunii aplicate.
Contrar susținerilor petentului, instanța reține că încheierea procesului verbal la o dată ulterioară datei reținute ca fiind cea a săvârșiri, nu atrage nulitatea procesului verbal, această posibilitate fiind conferită chiar de dispozițiile OG nr. 2/2001, aspect ce rezultă din interpretarea art. 13 care dispune că aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.respectiv În acest interval de 6 luni, procesul verbal se poate întocmi oricând.
Referitor la nulitatea rocesului verbal invocată de către peten raportat la indicarea unui martor fictiv, instanța reține că martorul asistent semnatar al procesului verbal atestă doar împrejurarea încheierii procesului verbal în lipsa contravenientului sau, după caz, refuzul acestuia de a semna actul, fapt ce rezultă din dispozițiile art. 19 din OG nr. 2/2001.
Prin urmare, dispozițiile legale nu impun ca martorul asistent să cunoască împrejurările săvârșirii faptei.
În ceea ce privește prescripția răspunderii penale invocată de petent, instanța reține că înscrisul depus în dovedirea faptului că s-a debranșat în noiembrie 2012, respectiv declarația martorului I. F. N. audiată într-un alt dosar, nu este relevantă sub acest aspect. Și aceasta, întrucât, ăn declarația sa, martorul a afirmat că în noiembrie 2012 dintr-un număr de 47 de apartamente de pe scările A, B și C ale blocului MA5 s-au debranșat 34, însă nu s-a menționat că apartamentul petentului este inclus în acestea din urmă.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că, deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase din sfera de reglementare a dreptului penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în continuare, Curtea, (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), această categorie de fapte ilicite intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în continuare Convenția.
La această concluzie conduc două argumente, pe de o parte, caracterul general al reglementării, norma juridică ce sancționează acest gen de fapte adresându-se tuturor cetățenilor; iar pe de altă parte, sancțiunea aplicabilă pentru săvârșirea acestor fapte: amenda contravențională, urmărește un scop preventiv, represiv și disuasiv, caracteristic infracțiunilor. În jurisprudența sa constantă: cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României, Curtea a stabilit că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție constituie, în sensul art. 6 din Convenție, o „acuzație în materie penală”.
De asemenea, aceasta a mai statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, cu obligația statului de a institui limite rezonabile în stabilirea unor astfel de prezumții, în acest sens fiind necesară asigurarea unui echilibru între interesele aflate în prezență, respectiv, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prezumției, acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și necesitatea respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate: cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002.
Forța probantă a rapoartelor și proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa diferit importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său atunci când administrează și apreciază probatoriul: cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999.
Aplicând principiile enunțate în paragrafele ce preced cauzei de față, instanța constată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului administrativ de constatare și sancționare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă, rezultă că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca înscris autentic, întocmit de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit, pe baza constatărilor personale ale acestuia, face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său, până la proba contrară, bucurându-se astfel de o prezumție relativă de legalitate, veridicitate și autenticitate, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.
Având în vedere considerentele ce preced, instanța reține că procesul verbal contestat se bucură de prezumția relativă de veridicitate prevăzută de lege, situația de fapt reținută în cuprinsul acestuia fiind percepută, în mod nemijlocit, de funcționarii care l-au instrumentat.
De altfel, deconectarea de la sistemul de încălzire în lipsa emiterii avizului favorabil de către RADET este recunoscută de către petent în chiar cuprinsul plângerii contravenționale.
În drept, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. 2 din Legea nr. 325/2006, deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu se face cu respectarea următoarelor condiții cumulative: acordul vecinilor de apartament, atât pe orizontală, cât și pe verticală; acordul scris al asociației de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale, asupra intenției de realizare a unui sistem individual de încălzire; anunțarea, în scris, a operatorului care are și calitatea de furnizor, cu cel puțin 30 de zile înainte. Conform alin. 4-6 ale aceluiași articol, deconectările se efectuează numai de către operatorul care are și calitatea de furnizor, în termen de maximum 45 de zile de la data solicitării, după verificarea documentelor care dovedesc îndeplinirea condițiilor cumulative impuse, în orice perioadă a anului, cu excepția sezonului de încălzire, costul operațiunilor efectuate de furnizor fiind suportat de beneficiar.
Potrivit art. 39 din același act normativ, drepturile și obligațiile prevăzute în prezentul capitol se detaliază în regulamentul-cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică și în prevederile contractului-cadru de furnizare a energiei termice, elaborate de A.N.R.S.C, și se completează cu prevederile Legii nr. 51/2006
În consonanță cu prevederile art. 248 alin. 1 din Regulamentul-cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică, aprobat prin Ordinul nr. 91/2007 al Președintelui A.N.R.S.C., furnizorul are obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 246 și 247 înainte de a emite avizul de deconectare.
Conform art. 246 din același act normativ, deconectările individuale ale unor apartamente situate în imobile de locuit tip . energie termică din sistemul energetic de interes local, indiferent de cauze, se pot realiza în următoarele condiții cumulative: să se modifice contractul de furnizare al energiei termice, prin act adițional, la solicitarea reprezentantului legal al asociației de proprietari/locatari, ca urmare a modificării puterii termice instalate în condominiu, cu acordul furnizorului; să existe acceptul scris al proprietarilor spațiilor cu destinație de locuință sau cu altă destinație cu care cel care dorește debranșarea are pereți comuni sau planșee comune, din care să rezulte că sunt de acord cu debranșarea și cunosc influențele debranșării asupra condițiilor de confort și de mediu din spațiile pe care le dețin în proprietate; să existe documentația tehnică prevăzută la art. 254 lit. g); solicitantul să aibă montat aparat de măsurare a debitului de gaze naturale pe care le consumă, în cazul în care continuă să folosească spațiul pe care îl are în proprietate, după debranșare.
Potrivit art. 247, în situația în care deconectarea se face cu intenția înlocuirii sistemului de încălzire centralizat cu un alt sistem de încălzire individual, modificarea sistemului de încălzire individual se va face numai cu autorizație de construire, obținută în condițiile legii, care va ține cont de modul individual de evacuare a gazelor de ardere, astfel încât condițiile de mediu din imediata vecinătate să nu fie influențate și să fie respectat principiul de asigurare a unui mediu curat pentru vecini.
În concordanță cu prevederile art. 45 alin. 1 lit. b din Legea nr. 325/2006, deconectarea de la S.A.C.E.T. (sistem de alimentare centralizată cu energie termică - ansamblul instalațiilor tehnologice, echipamentelor și construcțiilor, situate într-o zonă precis delimitată, legate printr-un proces tehnologic și funcțional comun, destinate producerii, transportului și distribuției energiei termice prin rețele termice pentru cel puțin 2 utilizatori) a utilizatorului sau consumatorului de energie termică fără respectarea dispozițiilor prezentei legi constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 și 1.000 de lei.
Prin raportare la dispozițiile normative precitate, instanța reține că deconectarea de la S.A.C.E.T. a unui utilizator individual dintr-un condominiu situat pe teritoriul municipiului C. se poate realiza, în mod legal, numai cu avizul prealabil, favorabil, emis de furnizorul R.A.D.E.T. C., materializat în cuprinsul unui proces verbal de deconectare, care să ateste îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege de către utilizator, modul de soluționare de către R.A.D.E.T. C. a cererii de deconectare formulate de utilizatorul individual fiind supus cenzurii instanțelor de judecată.
În cauză, în lumina considerentelor ce preced, instanța apreciază că acțiunea petentului de a deconecta imobilul său de la serviciul public centralizat de alimentare cu energie termică organizat la nivelul municipiului C., fără a obține avizul de deconectare din partea furnizorului R.A.D.E.T. C., întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 45 alin. 1 lit. b din Legea nr. 325/2006, astfel că sancționarea sa cu amendă în cuantum de 500 de lei, pentru săvârșirea acestei contravenții, este legală.
Petentul nu a afirmat existența unei alte situații de fapt, ci chiar a recunoscut faptul că a deconectat instalația de încălzire în apartamentul proprietate personală de la sistemul centralizat RADET
În privința măsurilor dispuse prin actul administrativ de sancționare contestat în cauză: obținerea avizului de deconectare/debranșare emis de Radet C. și, în caz contrar reconectarea apartamentului nr. 34 la sistemul centralizat, instanța constată că acestea sunt lipsite de fundament legal, urmând a fi înlăturate din cuprinsul procesului verbal, care va fi anulat în parte, în privința acestora.
Astfel, din analiza prevederilor art. 45 și art. 46 din Legea nr. 325/2006, care instituie răspunderea contravențională pentru încălcarea dispozițiilor aceleiași legi, instanța reține că pentru contravenția prevăzută de art. 45 alin. 1 lit. b din acest act normativ nu sunt prevăzute niciun fel de sancțiuni complementare ori măsuri administrative, cu excepția sancțiunii contravenționale principale a amenzii.
În cauză, având în vedere că măsurile dispuse prin actul administrativ de sancționare contestat, nu sunt prevăzute în reglementarea cadru în materie contravențională – O.G. nr. 2/2001, în actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției – Legea nr. 325/2006, instanța apreciază că prin aplicarea acestora se încalcă principiul legalității sancțiunilor contravenționale, subsumat principiului legalității, situație în care dispoziția din procesul verbal de contravenție contestat privitoare la aplicarea acestora urmează să fie înlăturată, ca nelegală, iar procesul verbal urmează să fie anulat în privința acestora.
În privința individualizării sancțiunii contravenționale principale aplicate petentului, instanța reține că, potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, în consonanță cu prevederile art. 7 din același act normativ, avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale, putând fi aplicat și în cazul în care fapta este de gravitate redusă, chiar și în ipoteza în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
De asemenea, art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 prevede criteriile în funcție de care se apreciază gradul de pericol social al faptei săvârșite, respectiv împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului și alte date înscrise în procesul-verbal.
Având în vedere aceste criterii, instanța apreciază că fapta săvârșită de petent prezintă un grad de pericol social redus raportat la faptul că petentul a recunoscut contravenția imputată, nu a cauzat pagube celorlalți consumatori de energie termică, furnizorului sau coloanelor de furnizare energie termică de către RADET.
Față de aceste aspecte, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului este proporțională cu gradul de pericol social, apreciind că scopul sancțiunii contravenționale poate fi atins și prin aplicarea avertismentului.
Având în vedere soluția de admitere în parte a plângerii contravenționale, instanța urmează să oblige intimata la plata cheltuielilor de judecată (200 lei onorariu avocat și 20 lei taxă judiciară de timbru).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulata de petentul B. G., CNP -_, domiciliat in CONSTANTA, .. 61 A, .. C, . cu intimata P. M. CONSTANTA - DIRECTIA POLITIA LOCALA SERVICIUL DISCIPLINA IN CONSTRUCTII SI AFISAJ STRADAL.
Anulează în parte procesul verbal de contravenție nr._/10.04.2014 în privința măsurilor dispuse prin acesta, respectiv: obținerea procesului verbal de deconectare emis de RADET C. și, în caz contrar, reconectarea apartamentului la sistemul de încălzire RADET, pe care le înlătură.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate în cuantum de 500 lei cu sancțiunea avertismentului.
Cu drept la cerere de apel, care se depune la Judecătoria C., în termen de 30 zile de la comunicare.
Obligă intimata la plata către petent a sumei de 220 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (200 lei onorariu avocat și 20 lei taxă judiciară de timbru).
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 05.11.2014.
Președinte Grefier
A. U. M. I.
Red. Jud. A .U./ 02.02.2015 /4.ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9816/2014.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3587/2014. Judecătoria... → |
|---|
