Plângere contravenţională. Sentința nr. 24/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 24/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-10-2014 în dosarul nr. 10781/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică de la 24.10.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. M.
GREFIER: D. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent N. I., domiciliată în C., ..45-53, ., ., în contradictoriu cu intimat P. M. CONSTANTA DIRECTIA POLITIA LOCALA, cu sediul în C., ., jud. C., având ca obiect, plângere contraventionala_/25.03.2014.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 17.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 24.10.2014, când,
I N S T A N T A,
Prin cererea înregistrată la data de 10.04.2014, petentul N. I., în contradictoriu cu intimatul P. M. ONSTANȚA – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/25.03.2014, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii.
În motivare, petentul a arătat că nu are calitatea de proprietar al locuinței, iar lipsa avizului de la RADET nu îi este imputabil, întrucât asociația de proprietari nu a avizat formularul solicitat de RADET.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001.
În probațiune, petentul a depus în copie procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/25.03.2014.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea cererii, iar în probațiune a depus în copie documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal contestat.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/25.03.2014 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei în temeiul art. 45 alin. 1 lit. b din Legea nr. 325/2006, reținându-se faptul că în urma controlului efectuat la data de 12.03.2014 s-a constatat deconectarea de la instalația de încălzire a consumatorului apartamentului nr. 44 fără a deține aviz și proces verbal de deconectare eliberat de RADET.
În ceea ce privește legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că în acesta sunt cuprinse toate mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din OG 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul persoanei juridice sancționate, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Nu sunt incidente în cauză nici motive de nulitate relativă, petentul neinvocând în acest sens nici o încălcare a dispozițiilor OG nr. 2/2001.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal contestat, conform art. 45 alin. 1 lit. b din Legea nr. 325/2006, „constituie contravenții, altele decât cele prevăzute în Legea nr. 51/2006, și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei următoarele fapte: b) debranșarea/deconectarea de la SACET (Serviciul public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat) a utilizatorului sau consumatorului de energie termică fără respectarea dispozițiilor prezentei legi”, iar conform art. 30 alin 5 din același act normativ, „deconectările/debranșările prevăzute la alin. (1)-(3) se efectuează numai de către operatorul care are și calitatea de furnizor, în termen de maximum 45 de zile de la data solicitării, după verificarea documentelor care dovedesc îndeplinirea condițiilor cumulative impuse.”
S-a învederat de către petent lipsa calității sale de proprietar al locuinței, însă fără a se face și această dovadă, în speță nefiind depus titlul de proprietate; pe de altă parte, dispozițiile legale enunțate anterior stabilesc calitatea de utilizator sau consumator de energie termică al subiectului activ al contravenției, nefiind obligatorie întrunirea calității de proprietar al imobilului cu calitatea de utilizator sau consumator de energie termică pentru aceeași persoană.
De asemenea, petentul nu a făcut nicio nici în ceea ce privește celelalte aspecte invocate, aspecte care însă nu sunt de natură a exonera contravențional petentul, cauzele care înlătură caracterul contravențional fiind expres prevăzute de dispozițiile art. 11 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
Față de toate acestea instanța va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea procesului verbal.
În ceea ce privește cererea subsidiară, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG.2/2001, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului.
Instanța reține că față de gradul redus de pericol social al faptei, în forma concretă în care a fost săvârșită, măsura amenzii apare ca nejustificată, scopul sancțiunii contravenționale putând fi atins și prin aplicarea avertismentului, însoțit de recomandarea de a respecta dispozițiile legale în viitor, potrivit art. 7 din O.G. nr. 2/2001, petentul fiind astfel atenționat asupra pericolului social al faptei săvârșite.
În consecință, instanța urmează să admită în parte plângerea și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului.
În temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, instanța va obliga petentul la plata către intimat a sumei de 290 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat conform chitanței nr. 201/23.04.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petent N. I., CNP-_, domiciliată în C., ..45-53, ., ., în contradictoriu cu intimat P. M. CONSTANTA DIRECTIA POLITIA LOCALA, cod fiscal-_, cu sediul în C., ., jud. C..
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale stabilite prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/25.03.2014 emis de intimat, cu sancțiunea avertismentului.
Obligă petentul la plata către intimat a sumei de 290 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat
Cu drept de apel la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității, în termen de 30 de zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.10.2014.
P., GREFIER,
L. M. D. S.
Red.jud.L.M./28.10.2014
tehnored. D.S./30.10.2014
Emis 2 comunicări, la data de 30.10.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Validare poprire. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








