Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 19/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 19/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 19-12-2014 în dosarul nr. 32484/212/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 19 decembrie 2014
Instanța de judecată constituită din:
Președinte: C. D.
Grefier: S. P.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petenta PRIMĂRIA ORAȘULUI CORABIA, JUDEȚUL O. în contradictoriu cu intimatul E. D. M. având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale –înlocuire amendă contravențională.
Instanța a luat în examinare cererea în cadrul ședinței de judecată din data de 12 decembrie 2014, discuțiile fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța a rămas în pronunțare asupra incidenței dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă și când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a deliberat următoarele:
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile introduse de petenta PRIMĂRIA ORAȘULUI CORABIA, JUDEȚUL O. împotriva intimatului E. D. M. înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.12.2012, având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale –înlocuire amendă contravențională;
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 25.02.2013, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006;
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata perimată acțiunea de față.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea de perimare.
Constată perimată judecata cauzei privind pe petenta PRIMĂRIA ORAȘULUI CORABIA, JUDEȚUL O., cu sediul în Corabia, județul O., în contradictoriu cu intimatul E. D. M., cu domiciliul în Corabia, ., județul O., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale –înlocuire amendă contravențională.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.12.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. D. S. P.
Red. și tehnored. Jud. CD/Gref. S.P.
Ex. 4/22.12.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8071/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 19/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








