Plângere contravenţională. Sentința nr. 27/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 27/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 11497/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 27 octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. R. Z.
GREFIER: F. M.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului-verbal . nr._, cerere formulată de petentul O. B. ROMANIA SA (J40/_/1995; CUI_) cu sediul în București calea Buzești nr. 66-68 sector 1 în contradictoriu cu intimatul C. R. SUD EST C. JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR CONSTANTA cu sediul în C. . județul C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 13.10.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta hotărâre pentru când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 20.10.2014 și la data de 27.10.2014, când s-a dat următoarea soluție.
I N S T A N T A
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.04.2014, sub nr._, petenta O. B. ROMANIA SA a solicitat, în contradictoriu cu intimatul C. R. SUD EST-C. JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR C., anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 31.03.2014, prin care a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de câte 3.000 lei, în temeiul art. 18 din O.G. nr. 21/1992 republicată, privind protecția consumatorilor, coroborat cu art. 50 alin 1 lit d din OG nr. 21/1992.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că a fost sancționată în mod greșit în baza prevederilor art. 18 din OG nr. 21/1992.
Petenta a arătat că a fost sancționată de către reprezentanții intimatei deoarece nu l-ar fi informat în mod complet pe dl C. C. C. cu privire la sumele ce urmau a fi plătite de către acesta ca urmare a semnării actului adițional (anexa 3) la contractul de credit (anexa 4) prin care au fost suspendate parțial ratele contractuale.
Arată petenta că clientul nu a sesizat faptul că nu ar fi fost informat complet, correct și précis cu privire la actul adițional de suspendare parțială a ratelor contractuale.Din procesul verbal contestat rezultă că dl C. a depus o sesizare cu privire la comisionul de acordare prevăzut la art. 8.2 din contract. Acest commision a fost perceput o singură dată la data încheierii contractului.
Petiționarul nu a depus nicio sesizare cu privire la aspectele reținute la pct. 2 din procesul verbal iar intimate și-a depășit atribuțiile stabilite prin lege și s-a autosesizat cu privire la o altă presupusă faptă contravențională.
În drept, petenta a invocat prevederile OG nr. 2/2001.
Intimata, deși a fost legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare,însă, a depus, în copie, întreaga documentație care a stat la baza întocmirii procesului-verbal de constatare a contravenției. .
În probațiune instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/31.03.2014, petenta O. B. ROMANIA SA. a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de câte 3.000 lei, în temeiul art. 50 alin. 1 lit. d din O.G. nr. 21/1992 republicată, privind protecția consumatorilor, pentru săvârșirea contravențiilor în temeiul art. 18 din O.G. nr. 21/1992.
Reprezentanții ANPC au reținut încălcarea art. 18 din O.G. nr. 21/1992, potrivit căreia ca urmare a petiției formulate de dl C. C. C. înregistrată cu nr. 717/17.03.2014 prin care acesta își exprimă nemulțumirea față de reținerea comisionului de acordare a creditului de 1271 CHF la 11.09.2006 la acordarea creditului consumatorului nr. C_ /11.09.2006.Din verificarea documentelor puse la dispoziție de către cele două părți intimata a reținut că petiția consumatorului este neîntemeiată, comisionul fiind reținut o singură dată la acordarea creditului.
În urma examinării din oficiu a procesului-verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, s-a constatat că acesta nu este afectat de nici una dintre aceste cauze, fiind legal întocmit, motiv pentru care instanța a trecut la analiza susținerilor petentei privind netemeinicia procesului-verbal, conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.
Analizând motivele de netemeinicie invocate în plângere prin prisma probelor administrate în cauză și prin raportare la dispozițiile normative incidente, instanța le găsește neîntemeiate pentru considerentele următoare.
La data de 11.09.2006, între consumatorul C. C. C. și O. B. ROMANIA SA, în calitate de bancă-împrumutătoare, s-a încheiat contractul de credit ipotecar nr. C_, având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 50.870 CHF pentru o perioadă de 360 de luni.
Prin Actul Adițional nr. 1/26.07.2011 s-a modificat contractul de credit ipotecar nr. C_
Potrivit art. 18 din O.G. nr. 21/1992, Consumatorii au dreptul de a fi informați, în mod complet, corect și precis, asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere rațională, în conformitate cu interesele lor, între produsele și serviciile oferite și să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinației acestora, în deplină securitate.
Instanța, reține că dl C. C. C. nu a sesizat intimata cu privire la faptul că nu a fost informat cu privire la produsele și serviciile oferite de petentă pentru a fi aplicabil art. 18 din OG nr. 21/1992.
Astfel, instanța constată că din procesul verbal reiese că intimata reține raportat la sesizarea consumatorului că din verificarea documentelor puse la dispoziție de către cele două părți intimata a reținut că petiția consumatorului este neîntemeiată, comisionul fiind reținut o singură dată la acordarea creditului.
Prin urmare, instanța reține că procesul-verbal nu îndeplinește condiția temeiniciei, nefiind apt de a angaja răspunderea contravențională a petentei.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanța va admite plângerea contravențională formulată de către petenta O. B. ROMANIA SA. în contradictoriu cu intimatul C. R. SUD EST-C. JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR C., urmând a dispune anularea procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._/31.03.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională împotriva procesului-verbal . nr._/31.03.2014, formulată de petenta O. B. ROMANIA SA (J40/_/1995; CUI_) cu sediul în București calea Buzești nr. 66-68 sector 1, în contradictoriu cu intimatul C. R. SUD EST-C. JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR C. cu sediul în C. . județul C..
Anulează procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ANPC nr._/31.03.2014.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică la data 27.10.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. R. Z. F. M.
Red. M.R.Z./ 05.11.2014.
tehnored.F.M/06.11.2014.
emis 2 comunicări..
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2870/2014.... | Validare poprire. Sentința nr. 485/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








