Plângere contravenţională. Sentința nr. 28/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 28/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 28-11-2014 în dosarul nr. 16309/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 28.11.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: Judecător C. I.
GREFIER: L. B.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională împotriva Procesului Verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/15.05.2014, formulată de petentul I. M., CNP_, cu domiciliul în Munic. C., ., ., Apt. 21, J. C., în contradictoriu cu intimații M. C. PRIN PRIMAR – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în Munic. C., J. C. și S.C. L. C. S.R.L., cu sediul în Munic. C., ., J. C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 10.11.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod proc. civilă, potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat succesiv pronunțarea la datele de 24.11.2014 și 28.11.2014 când, după ce a deliberat în secret, conform art. 395 Cod proc. civilă, a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 30.05.2014 sub nr.16._, petentul I. M. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimații M. C. PRIN PRIMAR – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ și S.C. L. C. S.R.L., anularea Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/15.05.2014, cu consecința restituirii sumei de 600,00 lei achitate cu bonul fiscal nr._ din 15.05.2014, cu titlu de “ridicare transport depozitare” a autoturismului meu cu nr. de înmatriculare_ .
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că:
(1). este pensionar de invaliditate gradul II din 2006 si persoană cu handicap accentuat permanent din 2011 cf. certificatului de incadrare in grad de handicap nr.4871/18.10.2011
(2). la data de 15.05.2014, a parcat cu autoturismul personal tip Chevrolet Spark, nr. inmatriculare_ in parcarea din fata Spitalului Judetean C. pe unul din locurile destinate persoanelor cu handicap, lasand la loc vizibil pe geamul portierei stanga fata (locul soferului) cuponul de pensie de handicap;
(3). întrucat la medic erau mai multi pacienti, a fost consultat peste aproximativ o ora, iar la iesirea din spital, in jurul orei 20,00, a constatat ca masina personala nu se mai afla in parcare, fiind informat ca a fost ridicata de un echipaj al politiei locale care a trecut prin zona
(4). s-a deplasat la baza din C., . zona podului dintre A.V. si . Seat, unde se afla autoturismul ridicat de Politia Locala C., unde a fost intocmit procesul verbal ./nr._/15.05.2014 la ora 20.56 de catre un politist local ; a achitat taxa de 600 lei cf. bon fiscal_/15.05.2014 si i-a fost restituit autoturismul cf. procesului verbal de predare primire nr._/15.05.2014 al ..
Consideră ca taxa aplicata de 600 de lei achitata catre . are un cuantum foarte mare raportat la venitul său lunar –indemnizatia de handicap fiind de 234 lei.
Sub aspectul legalității actului sancționator, petentul nu a invocat niciun motiv de nulitate a actului sancționator contestat.
În drept, petentul a invocat Legea 448/2006, HG 268/2007, OG 2/2001.
În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei: Procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/15.05.2014 (fila nr.6, din dosar); bon fiscal (fila nr.18, din dosar); proces verbal de predare - primire (fila nr.7, din dosar); copia C.I. și înscrisuri medicale (filele nr.8 – 17, din dosar).
Raportat la art.19 O.U.G. nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru (http://10.16.101.23/sintact 3.0/cache/Legislatie/temp197344/_.HTML - #În materie contravențională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate se taxează cu 20 lei), cererea a fost legal timbrată conform chitanței .. CT XWM_/20.06.2014 (fila nr.24, din dosar). Capătul de cerere privind restituirea sumei de 600,00 lei a fost timbrat conform art.3 din OUG nr.80/2013, conform chitanței .. CT XWM_/20.06.2014 (fila nr.23, din dosar).
Prin rezoluție, instanța a pus în vedere intimaților să depună întâmpinare, în condițiile prevăzute de art.201 alin.1 C.proc.civ., sub sancțiunea prevăzută de art.208 alin.2 C.proc.civ..
Prin întâmpinare, intimatul S.C. L. C. S.R.L. a invocat lipsa timbrajului acțiunii și excepția lipsei calității procesual pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
A arătat că petentul nu a contestat procesul verbal de predare primire a autovehiculului, recunoscând faptul că acesta se afla în aceeași stare de dinaintea preluării de către angajații intimatului.
Intimatul M. C. PRIN PRIMAR – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ nu a formulat întâmpinare.
În dovedire, intimatul a depus la dosarul cauzei documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție contestat, cuprinzând: planșe foto (filele nr.37 - 39, din dosar); procesul verbal de contravenție contestat (fila nr.34, din dosar); transcrierea mecanică a procesului verbal de contravenție contestat (fila nr.35, din dosar); Dispoziție nr.3563/15.05.2014 privind ridicarea, transportul și depozitarea vehiculelor oprite / staționate neregulamentar (fila nr.36, din dosar).
Analizând cererea de chemare în judecată, înscrisurile depuse la dosar și normele legale invocate în susținere, instanța reține următoarele:
1. În drept:
Art.36 C.proc.civ.:
Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.
Calitatea procesuală este determinată de transpunerea în plan procesual a subiectelor raportului juridic civil concret dedus judecății.
Ca definiție doctrinară, calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).
În sarcina reclamantului există obligația de a justifica atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă, prin indicarea motivelor de fapt și de drept în cuprinsul cererii formulate. Nu s-ar putea invoca de către reclamant lipsa rolului activ al instanței în determinarea persoanei care ar justifica calitatea procesuală a pârâtului, întrucât obligația menționată îi incumbă lui însuși, în calitate de persoană care a declanșat procedura judiciară. Rolul instanței constă numai în verificarea identității dintre cel chemat în judecată și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății sau persoana în contradictoriu cu care trebuie realizat interesul reclamantului, precum și a identității dintre cel care promovează cererea și titularul dreptului subiectiv sau cel care se prevalează de un anumit interes.
2. În speță:
Procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/15.05.2014 a fost întocmit de Direcția Poliția Locală din cadrul Primăriei Mun. C.. Prin urmare, față de dispozițiile .
În temeiul art.33 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cu care: http://10.16.101.23/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp67082/_.HTML - #Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăși 30 de zile, și va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancțiunea, a martorilor indicați în procesul-verbal sau în plângere, precum și a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.
Având în vedere organul care a aplicat sancțiunea prin procesul verbal de contravenție contestat, instanța constată că S.C. L. C. S.R.L. nu are calitatea de intimat în raport cu capătul de cerere privind anularea Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/15.05.2014, raportul litigios născându-se între contravenient și oraganul emitent al actului.
Față de considerentele reținute, instanța va admite excepția lipsei calității procesual pasive a S.C. L. C. S.R.L. în raport cu capătul de cerere privind anularea Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/15.05.2014 și, pe cale de consecință, va respinge capătul de cerere privind anularea Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/15.05.2014, formulat de petentul I. M. în contradictoriu și cu intimatul S.C. L. C. S.R.L. ca fiind formulat împotriva unui intimat fără calitate procesual pasivă.
1. Asupra legalității procesului verbal de contravenție contestat:
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța apreciază că actul atacat a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16 și art. 17 din OG nr.2/2001, neexistând nicio cauză de natură să atragă nulitatea actului contestat.
De altfel, petentul nu a invocat nicio cauză de nulitate a actului sancționator.
2. Asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat:
2.1. În urma analizării actelor din dosar, instanța reține că, la data de 15.05.2014, petentul I. M. a fost sancționat contravențional de către intimatul Primarul Municipiului C., prinDirecția Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului C., cu avertisment, întocmindu-i-se Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art.100 lit.f din Legea nr.448/2006.
Astfel, ca situație de fapt, în procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut în sarcina petentului că a staționat voluntar cu autoturismul marca Chevrolet cu numărul de înmatriculare_ pe locul de parcare rezervat și destinat persoanelor cu handicap, amenajat în fața Spitalului Clinic Județean C. zona parcare verde, prevăzut cu indicatoare specifice.
Potrivit procesului verbal de contravenție contestat, încadrarea juridică a situației de fapt reținute este 100 lit.f din Legea nr.448/2006, text legal potrivit căruia: parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap, cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul, potrivit jurisprudenței constante Curții Europene a Drepturilor Omului.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Instanța reține că petentul este titularul certificatului de incadrare in grad de handicap nr.4871/18.10.2011 (fila nr.10) și recunoaște explicit că a parcat autoturismul personal tip Chevrolet Spark, nr. inmatriculare_ in parcarea din fata Spitalului Judetean C. pe unul din locurile destinate persoanelor cu handicap.
Potrivit art.65 alin.2 și alin.3 din Legea nr.448/2006: http://10.16.101.23/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp199164/_.HTML - #http://10.16.101.23/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp199164/_.HTML - #(2)Persoanele cu handicap sau reprezentanții legali ai acestora, la cerere, pot beneficia de un card-legitimație pentru locurile gratuite de parcare. Autovehiculul care transportă o persoană cu handicap posesoare de card-legitimație beneficiază de parcare gratuită. http://10.16.101.23/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp199164/_.HTML - #(3) Modelul cardului-legitimație va fi stabilit în normele metodologice) de aplicare a prevederilor prezentei legi. Eliberarea cardurilor se face de către autoritățile administrației publice locale.
Deși petentul pretinde că a lăsat la loc la loc vizibil, pe geamul portierei stanga fata (locul soferului) cuponul de pensie de handicap – aspect care se deduce cu claritate din planșa foto depusă la fila nr.18 din dosar, instanța reține că acesta nu a făcut dovada deținerii cardului legitimație prevăzut de art.65 alin.2 și alin.3 din Legea nr.448/2006, astfel că apărarea formulată nu este de natură să înlăture elementul material al laturii obiective a contravenției. Propriu zis, petentul nu probează dreptul de a parca pe locurile destinate persoanelor cu handicap atâta timp cât nu deține cardul legitimație.
Contrar susținerilor petentului, este de reținut că agentul constatator a aplicat sancțiunea avertismentului tocmai pentru că, deși acesta probează potențialul drept în favoarea sa, având în vedere certificatul de încadrare în grad de handicap, el nu poate uza de acest drept decât în condițiile art.65 alin.2 și alin.3 din Legea nr.448/2006.
Față de norma de incriminare, instanța reține legalitatea sancțiunii aplicate petentului. Pe de altă parte, instanța reține că agentul constatator nu putea aplica o sancțiune legală mai ușoară decât avertismentul și doar nelegalitatea sau netemeinicirea actului sancționator ar fi fost de natură să conducă la anularea actului contestat cu consecințele cerute de petent. Or, instanța constată că actul sancționator contestat este legal, dar și temeinic.
3. Soluția instanței:
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate și apreciind că petenta nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție contestat și, prin urmare, nu a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură acest act, în condițiile în care, în prezenta cauză, instanța a avut în atenție teza susținută de CEDO potrivit cu care art. 6 par.2 din Convenție impune statelor să încadreze aceste prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, instanța, în contradictoriu cu intimatul M. C. prin Primar – Direcția Poliția Locală, va respinge ca neîntemeiat și capătul de cerere privind anularea Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/15.05.2014, formulat de petentul I. M. și, pe cale de consecință, va menține ca legal și temeinic actul sancționator contestat.
Cât privește capătul de cerere privind restituirea sumei de 600,00 lei achitate conform BF nr._/15.05.2014, instanța reține că acesta este neîntemeiat având în vedere legalitatea și temeinicia Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/15.05.2014, astfel încât, pe cale de consecință, va fi respins ca atare în contradictoriu cu intimații M. C. prin Primar – Direcția Poliția Locală și S.C. L. C. S.R.L.
III. Asupra cheltuielilor de judecată:
În temeiul art.453 C.proc.civ., instanța va obliga petentul să plătească intimatului M. C. prin Primar – Direcția Poliția Locală suma de 379,07 lei cu titlul cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, achitat conform chitanței . WLW nr.147/30.06.2014 (fila nr.41, din dosar).
IV. Instanța din oficiu:
În temeiul art.22 alin.6 C.proc.civ., cu referire la art.451 C.proc.civ., instanța va lua act de faptul că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Reținând dispozițiile legale ce succed,
- art.34 alin.2 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la art.466 alin.1 C.proc.civ. coroborat cu art.483 alin.2 C.proc.civ.;
- art.468 alin.1 C.proc.civ.;
- art.471 alin.1 C.proc.civ.,
prezenta hotărâre este supusă numai apelului la Tribunal – Secția de C. Administrativ și Fiscal, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria C. (instanța a cărei hotărâre se atacă).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesual pasive a S.C. L. C. S.R.L. în raport cu capătul de cerere privind anularea Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/15.05.2014.
Respinge capătul de cerere privind anularea Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/15.05.2014, formulat de petentul I. M., cu domiciliul în Munic. C., ., ., Apt. 21, J. C., în contradictoriu și cu intimatul S.C. L. C. S.R.L., ca fiind formulat împotriva unui intimat fără calitate procesual pasivă.
Respinge ca neîntemeiat și în contradictoriu cu intimatul M. C. prin Primar – Direcția Poliția Locală, cu sediul în Munic. C., J. C., capătul de cerere privind anularea Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/15.05.2014, formulat de petentul I. M..
Menține ca legal și temeinic Procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/15.05.2014.
Respinge ca neîntemeiat și în contradictoriu cu intimații:
-M. C. prin Primar – Direcția Poliția Locală, cu sediul în Munic. C., J. C.,
- S.C. L. C. S.R.L., cu sediul în Munic. C., ., J. C..
capătul de cerere privind restituirea sumei de 600,00 lei achitate conform BF nr._/15.05.2014, formulat de petentul I. M..
Obligă petentul să plătească intimatului M. C. prin Primar – Direcția Poliția Locală suma de 379,07 lei cu titlul cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, achitat conform chitanței . WLW nr.147/30.06.2014.
Ia act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în termen de 30 de zile, de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității, conform art.471 alin.1 C.proc.civ..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Judecător C. I. L. B.
Red. Jud. CI/20.04.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2243/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 16/2014. Judecătoria... → |
|---|








