Plângere contravenţională. Sentința nr. 3581/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3581/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 15189/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3581
Ședința publică din data de 01.04.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: M. TIMOAȘCĂ
GREFIER: F. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent S. R. C. și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contraventionala CP_/25.05.2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul personal, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Instanța se declară competentă general,material și teritorial cf .disp. art.94 pct. 4 C.proc.civ. coroborat cu art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor
La solicitarea instanței, petentul se legitimează cu C.I., având C.N.P._.
În conformitate cu dispozițiile art. 238 Cod pr. civilă instanța pune în discuție estimarea duratei cercetării procesului.
Petentul estimează că prezenta cauză poate fi soluționată in termen de o lună.
Instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la o lună, termen apreciat ca fiind optim și previzibil față de obiectul cauzei.
În temeiul dispozițiilor art. 258 Cod pr. civilă, instanța acordă cuvântul pentru propunerea probelor.
În dovedirea cererii, petentul solicită instanței administrarea probei cu înscrisuri.
În conformitate cu disp. art. 255 raportat la dispozițiile art. 237 alin. 2 pct. 7 Cod pr. civilă, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, ca fiind utilă, pertinentă si concludentă în soluționarea cauzei.
Petentul învederează că nu mai are alte cereri de formulat ori probe de administrat.
Instanța constatând dosarul în stare de judecată, acorda cuvântul pentru dezbateri asupra fondului cauzei.
Petentul solicită admiterea plângerii contravenționale, așa cum a fost formulată, cu consecința anulării procesului verbal de contravenție, ca nelegal și netemeinic.
În temeiul dispozițiilor art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța reține cauza în vederea soluționării.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 07.06.2013 sub număr de dosar_, petentul S. R.-C. a solicitat în contradictoriu cu I.P.J. C. anularea procesului verbal de contravenție . nr._/25.05.2013.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat, în esență, că a fost sancționat neîntemeiat, faptele reținute în procesul-verbal contestat nefiind adevărate.
În drept, petentul nu a invocat dispoziții legale.
În susținerea plângerii, a depus procesul verbal contestat.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a arătat că la data de 25.05.2013 petentul a fost sancționat întrucât în zona sensului giratoriu din dreptul supermarketului Maritimo a pătruns în intersecție pe sensul opus de mers, ocolind pe contrasens sensul giratoriu.
În dovedire, a depus raportul agentului constatator.
În temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) C.pr.civ., intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Analizând probele din dosar, instanța învestită cu soluționarea plângerii, cu respectarea prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001, verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța constată că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 17 din O.G. 2/2001, conținând toate mențiunile a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută.
Nu s-au invocat motive de nulitate relativă.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că, potrivit procesului verbal de contravenție petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 450 lei, 6 puncte de penalizare, și reținerea permisului de conducere, întrucât la data de 25.05.2013, în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . zona sensului giratoriu din dreptul supermarketului Maritimo, a pătruns în intersecție pe sensul opus de mers, ocolind pe contrasens sensul giratoriu, fapta fiind prevăzută și sancționată de art. 100 alin. (3) lit. d) raportat la art. 111 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002.
Instanța constată pentru început că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).
Aceasta deoarece, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței CEDO (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenție intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 CEDO. La această încadrare conduc două argumente: 1. norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (OUG nr. 195/2002 are caracter general, adresându-se tuturor cetățenilor); 2. amenda (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmărește un scop preventiv și represiv.
Pe cale de consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție.
În consecință, față de mijloacele de probă administrate în cauză instanța constată că a fost răsturnată prezumția de nevinovăție.
Instanța reține că situația de fapt a fost consemnată corect de agentul constatator, astfel cum a putut fi constatată de acesta prin propriile sale simțuri, nefiind dovedită de către petent o stare de fapt contrară. Instanța reține că propriile constatări personale ale agentului constatator – polițist rutier se bucură de o prezumția relativă de temeinicie, atribut al autorității exercitate de reprezentanții statului.
Față de această stare de fapt instanța consideră că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, sancțiunile aplicate de agentul constatator fiind legale, amenda fiind aplicată la minimul legal.
Conform art. 34 din OG nr. 2/2001 instanța competentă să soluționeze plângerea hotărăște asupra sancțiunii, iar potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.
Ținând cont de pericol social reprezentat de fapta petentului precum și de faptul că petentul nu a conștientizat pericolul social al faptei, instanța consideră că sancțiunile aplicate sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei, sancțiunea avertismentului neputând să determine îndreptarea comportamentului petentului.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea formulată de către petent în contradictoriu cu I.P.J. C. și să mențină procesul verbal de constatare a contravenției.
Instanța ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul S. R.-C., cu domiciliul in CONSTANTA, .. 23, ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., cu sediul in C., județul C..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării. Cererea de apel se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 01.04.2014.
P. GREFIER
M. TIMOAȘCĂ F. S.
Red jud. MT
Tehnored gref SF
Data redactării: 22.08.2014/ 4ex
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|








