Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 1045/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1045/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 28081/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚĂ CIVILĂ NR.1045
Ședința publică din data de 03.02.2014
Instanța constituită din:
Președinte: F. N.
Grefier: A. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea S.C. B. A. INTERNATIONAL S.R.L. cu sediul in procesual la SCA AA I., D. si Asociatii, în C., .-137, Cladirea Milenium Business Center et4, bir 38, jud C., în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul in C., . nr 18, jud C., și chematul în garanție INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER- ISCTR, cu sediul in București, . 38, sector 1, jud C., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Analizând în principiu cererea de chemare în garanție formulată de intimat, o respinge ca fiind inadmisibilă, având în vedere faptul că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 72 Cod procedură civilă.
În baza art. 258 alin 1 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile existente la dosar, ca fiind utilă, concludentă și pertinentă în soluționarea cauzei.
În conformitate cu dispozițiile art. 394 alin 1 C.pr civ., instanța socotindu-se lămurită, declară închise dezbaterile, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 17.10.2013 sub nr._, contestatoarea S.C. B. A. INTERNATIONAL S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., executarea silită începută de intimată în dosarul de executare nr._/13/_ /_ în baza titlului executoriu nr._/24.09.2013 precum și suspendarea executării silite.
În motivare, contestatorul a arătat că la data de 20.08.2013 a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 12.07.2013, însă cu toate acestea, la data de 30.09.2013 a primit din partea intimatei titlul executoriu și somația prin care s-a declanșat executarea silită împotriva acesteia în baza procesului-verbal de contravenție.
Contestatoarea a mai arătat că executarea silită este nelegală, întrucât conform O.G. nr. 2/2001 plângerea contravențională suspendă de drept executarea silită.
În drept a invocat prevederile art. 711 - 719 C.proc.civ..
În probațiune a solicitat proba cu înscrisuri.
Intimata a arătat că nu este culpa sa în începerea executării, ci a organului constatator care a pus în executare titlul executoriu.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin somația nr. 13/_ /_ emisă de intimată în dosarul de executare nr._/13/_ /_, contestatoarei i s-a comunicat faptul că a început executarea silită îndreptată împotriva acesteia, pentru suma de 2100 lei, în baza titlului executoriu nr._/24.09.2013.
Titlul executoriu nr._/24.09.2013 în baza căruia a fost începută executarea îl reprezintă procesul-verbal de contravenție . nr._/12.07.2013, prin care contestatoarea a fost sancționată cu amenda în cuantum de 3000 lei.
Din cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._/212/2013 la data de 20.08.2013, reiese că împotriva procesului-verbal de contravenție mai sus menționat contestatoarea a formulat plângere contravențională, plângere ce nu a fost soluționată până la data începerii executării silite.
În drept, conform art. 32 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, plângerea contravențională suspendă executarea.
Având în vedere aceste dispoziții, instanța reține că executarea sancțiunii amenzii aplicate prin procesul-verbal de contravenție . nr._/12.07.2013 a fost de drept suspendată de la data de 20.0.2013, data introducerii plângerii, astfel că intimata nu putea pune în executare amenda aplicată contestatoarei prin acest proces-verbal de contravenție.
Instanța, reținând nelegalitatea executării silite începute de intimată în dosarul de executare nr._/24.09.2013, va admite contestația la executare și va anula executarea silită pornită de intimată în acest dosar de executare prin somația nr._/13/_ /_, cu consecința anulării tuturor actelor de executare.
Instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite ca inadmisibilă, întrucât contestatoarea nu a făcut dovada consemnării cauțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. B. A. INTERNATIONAL S.R.L. cu sediul in procesual la SCA AA I., D. si Asociatii, în C., .-137, Cladirea Milenium Business Center et4, bir 38, jud C., în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. cu sediul in C., . nr 18, jud C..
Anulează executarea silită începută de intimată în dosarul de executare nr._/13/_ /_ în baza titlului executoriu nr._/24.09.2013.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca inadmisibilă.
Cu drept de apel ce se poate depune la Judecătoria C. în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.02.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. NemethAlina S.
Red jud. F.N. /21.03.2014
Tehnored.gref. A.S./2com/24.03.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3581/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3101/2014.... → |
|---|








