Plângere contravenţională. Sentința nr. 3740/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3740/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 22222/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚĂ CIVILĂ NR.3740
Ședința publică din data de 03.04.2014
Instanța constituită din:
Președinte: F. N.
Grefier: A. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta ÎNTREPRINDERE I. D. I., cu sediul ales în C., . nr 54, ., ., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ a FINANȚELOR PUBLICE G. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul in C., . nr 18, jud C., având ca obiect plângere contravenționala
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru petentă av. R. S. și se constată lipsa intimatei.
Procedura este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța procedează la audierea martorului propus de petent, declarația acestuia fiind semnată și atașată la dosarul cauzei.
La interpelarea instanței, petentul arată că suma de 2674 lei nu o avea în casă. Avea decât 5 lei, încasați pe ziua respectivă.
Apărătorul petentei arată că se emiteau tot timpul bonuri fiscale
Având cuvântul pe fond, apărătorul petentului solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, în sensul anulării procesului-verbal pentru considerentele arătate în plângere, iar în subsidiar înlocuirea cu avertismentul. Fără cheltuieli de judecată.
În conformitate cu dispozițiile art. 394 alin 1 C.pr civ., instanța socotindu-se lămurită, declară închise dezbaterile, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 19.08.2013, sub numărul_ petenta ÎNTREPRINDERE I. D. I. a formulat plângere contravențională în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ a FINANȚELOR PUBLICE G. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/07.08.2013, solicitând anularea acestuia.
În motivare, petenta a arătat că prin procesul-verbal de contravenție a fost sancționată întrucât în perioada 03.08._13 societatea a emis bonuri fiscale în valoare de 5 lei, încălcându-se prevederile art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999.
Petenta a susținut că la data controlului nu i-au fost găsite sume de bani în casa de marcat iar faptul că a emis bonuri doar pentru suma de 5 lei a fost cauzat de plecarea patronului pentru aprovizionare în localitatea București.
În drept petenta a invocat prevederile O.G. nr. 2/2001.
În probațiune a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială.
Intimata nu a formulat întâmpinare și nu a depus documentația ce a stat la baza întocmirii procesului-verbal de contravenție deși a fost citată de mai multe ori cu această solicitare.
În probațiune s-a administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/07.08.2013, petenta ÎNTREPRINDERE I. D. I. a fost sancționată cu amenda în cuantum de 8000 lei și măsura complementară a suspendării activității punctului de lucru pe o perioadă de 3 luni, în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. b, art. 11 alin. 1 li. b și art. 14 alin. 2 din OUG nr. 28/1999, reținându-se în sarcina sa faptul că în perioada 03.08._13 petenta a emis bonuri fiscale pentru suma de 5 lei, încălcându-se prevederile art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 28/1999.
S-a reținut că raportul Z al casei de marcat a indicat suma de 2669 lei la data de 03.08.2013 și suma de 2674 lei la data de 07.08.2013 și nu au fost identificate sume de bani în monetar.
În urma examinării din oficiu a procesului-verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, s-a constatat că acesta nu este afectat de nici una dintre aceste cauze, motiv pentru care instanța a trecut la analiza susținerilor petentei privind netemeinicia procesului-verbal, conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.
Analizând motivele de netemeinicie invocate în plângere prin prisma probelor administrate în cauză și prin raportare la dispozițiile normative incidente, instanța le găsește întemeiate pentru considerentele următoare.
Conform art. 1 alin. 1 din OUG nr. 28/1999 „Operatorii economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum și prestări de servicii direct către populație sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale”, iar potrivit alin. 2 „Operatorii economici prevăzuți la alin. (1), denumiți în continuare utilizatori, au obligația să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale și să le predea clienților. La solicitarea clienților, utilizatorii vor elibera acestora și factură fiscală.”
Instanța reține din cuprinsul procesului-verbal de contravenție că petenta ar fi fost sancționată, deși contravenția nu este descrisă în mod expres, pentru faptul că nu ar fi emis bonuri fiscale în perioada 03.08.2013 - 07.08.2013. Agenții constatatori au sancționat petenta în baza presupunerii acestora, că în această perioadă petenta nu avea cum să nu realizeze în fapt vânzări mai mari de 5 lei, atât cât s-a înregistrat în casa de marcat.
În primul rând instanța reține că agenții constatatori nu au constatat contravenția prin propriile simțuri, anume nu au găsit sume de bani la punctul de lucru neintroduse în casa de marcat, iar în aceste condiții organele de control aveau obligația să probeze presupusa fapta.
Agenții constatatori nu au menționat însă în cuprinsul procesului - verbal vreun mijloc de probă pe care s-ar fi sprijinit presupunerea acestora iar intimata nu a formulat întâmpinare și nici nu a depus documentația ce a stat la baza încheierii procesului-verbal de contravenție.
În aceste condiții, având în vedere că procesul-verbal de contravenție se încheie pe bază de constatări personale iar în caz contrar pe bază de probe, ceea ce nu s-a întâmplat în prezenta cauză, instanța reține că procesul-verbal de contravenție este netemeinic întocmit.
Pentru toate aceste considerente, instanța va admite plângerea și va anula procesul - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/07.08.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petenta ÎNTREPRINDERE I. D. I., cu sediul ales în C., . nr 54, ., ., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ a FINANȚELOR PUBLICE G. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. cu sediul in C., . nr 18, jud C..
Anulează procesul - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/07.08.2013.
Cu drept de apel ce se poate depune la Judecătoria C. în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. NemethAlina S.
Red jud. F.N. /11.07.2014
Tehnored.gref. A.S./2com/14.07.2014
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








