Plângere contravenţională. Sentința nr. 415/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 415/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 14944/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR.415

Ședința din publică din data de 17.01.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. TICEA

GREFIER: C. A.

Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect plângerea contravențională formulată împotriva procesului-verbal . nr. C00476/12.04.2013 de petentul I. G., cu domiciliul în Lumina, ., județ C. în contradictoriu cu intimatul P. M. C.- DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în C., ., jud. C..

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 09.01.2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având în vedere prevederile art. 396 alin.1 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea la data de 17.01.2014, hotărând următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 05.06.2013, petentul I. G. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimatul P. M. C., ca prin hotărârea ce o va pronunța, în principal să anuleze procesul verbal de contravenție . nr. C00476 din_, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.

Petentul a învederat instanței că prin procesul verbal . nr.C_ a fost sancționat cu amenda în cuantum de 1000 lei întrucât, în urma controlului efectuat în ziua de 12.04.2013 ora 08.45, pe domeniul public, din C., . Griviței a săvârșit fapta de vânzare ambulantă de mărfuri în alte locuri decât cele autorizate.

A precizat petentul că nu realizează venituri, astfel că singurul venit al familiei sale provine din vânzarea de verdețuri (pătrunjel, leuștean, lobodă și ridichii)- nu are posibilitatea financiară de a închiria o tarabă sau de a achita amenda contravențională aplicată..

În drept, petentul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile din art.31 din OG 2/2001.

În dovedire, petentul a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri.

Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, forma în vigoare la data sesizării instanței, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, recursul formulat împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat plângerea, precum și orice alte cereri incidente sunt scutite de taxa judiciară de timbru.

Intimatul P. M. C. a depus întâmpinare la data de_ (f. 10), solicitând respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale, petentul fiind sancționat în mod legal și temeinic. A indicat intimatul că procesul verbal de contravenție ., nr. C00476/12.04.2013, este legal si temeinic, urmare a menționării în cuprinsul său a tuturor aspectelor obligatorii impuse prin art. 16 alin. 1 din O.G. 2/2001 R privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv, acesta cuprinde: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Intimatul a învederat că agentul constatator a adus la cunoștința contravenientului dreptul de a formula obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, ce pot fi consemnate la rubrica „alte mențiuni” din cuprinsul procesului verbal de contravenție, însă a întâmpinat refuzul contravenientului, inclusiv sub aspectul semnării procesului verbal de contravenție.

În drept, intimatul și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile din art. 205 si urm NCPC, O.G. 2/2001, Legea nr. 155/2010 si Regulamentul cadru, Leg. 12/1990R.

În dovedire, intimatul a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri.

Nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

La termenul din_, instanța a apreciat proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, depuse de petent și intimat, ca fiind admisibilă și concludentă potrivit dispozițiilor art. 255 Cod de procedură civilă și a încuviințat-o potrivit disp. art. 258 Cod de procedură civilă. Din oficiu, a fost dispusă audierea martorului asistent, însă la termenul din_, în baza 313 alin. 3 cpc instanța a pășit la judecată.

Au fost depuse în fotocopii conforme cu originalul următoarele înscrisuri: proces verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr. C00476 din_ f. 7; confirmare de primire f. 17; fotografii f. 18 – 19, răspuns adresă Casa Județeană de Pensii C. nr._ din_ f. 34.

Analizând plângerea prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:

În fapt, se reține că la data de _, a fost încheiat procesul-verbal de contravenție . nr. C00476 (f. 7), prin care petentul I. G. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1000 lei, pentru faptul că în data de 12.04.2013, ora 08.45, în C. - intersecția . Pieței Grivița - ar fi oferit spre vânzare 17 legături de ridichi în alte locuri decât cele autorizate de Primăria M. C.. Conform procesului-verbal, fapta este prevăzută și sancționată de art. 1 lit. b și 2 lit. c din Legea nr. 12/1990. În baza art. 24 alin. 1 din OG nr. 2/2001, au fost confiscate cele 17 legături de ridichi.

La rubrica „alte mențiuni” s-a completat că petentul refuză să semneze procesul verbal.

Verificând în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat instanța reține, în ce privește legalitatea, că nu există cauze de nulitate absolută a acestuia, fiind respectate la completarea sa dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conține toate elementele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv cele privitoare la numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale ale contravenientului, descrierea faptei, data comiterii acesteia, încadrarea juridică a faptei săvârșite și semnătura agentului constatator. De altfel, petentul nu a invocat motive de nelegalitate a procesului verbal.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție . nr. C00476 din 12.04.2013, instanța reține următoarele.

Potrivit art. 1 lit. b din Legea nr. 12/1990, constituie activități comerciale ilicite și atrage răspunderea contravențională sau penală vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării sau prefecturi.

Instanța constată că intimatul a administrat proba cu planșa foto din care reiese fără putință de tăgadă săvârșirea contravenției de către petent(f. 18-19). În acest sens, există la dosar și recunoașterea faptei de către petent (motivarea plângerii contravenționale f. 4).

În lumina celor de mai sus, constatându-se temeinicia procesului-verbal analizat, reiese că fapta petentului I. G., întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute și pedepsite de art. 1 lit. b și 2 lit. c din Legea nr. 12/1990.

Cu privire la sancțiune, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Prin procesul-verbal a fost aplicată amenda în cuantum de 1000 lei. Instanța constată că aceasta este stabilită în limitele legii (2 lit. c din Legea nr. 12/1990), chiar la limita minimă.

Chiar dacă generic o faptă prezintă pericolul social care justifică reglementarea ei ca și contravenție, în anumite condiții concrete, fapta respectivă, deși prezintă formal toate elementele constitutive ale unei contravenții, prezintă un grad de pericol social redus, încât nu justifică aplicarea unei sancțiuni.

Fapta săvârșită de petent nu justifică o reacție represivă, aplicarea sancțiunii amenzii apărând exagerată, față de circumstanțele concrete de săvârșire a faptei. Este drept că expunerea spre vânzare a unor produse, pe . Griviței există - însă instanța nu poate considera că prin această conduită se aduce în concret o atingere gravă a normei ocrotite prin reglementarea contravenției ce face obiectul prezentului proces. Astfel, legiuitorul a dorit prin reglementarea contravenției ca statul să nu fie privat de venituri care ar parveni din impozitele și taxele achitate de comercianți. Or, petentul a oferit spre vânzare doar 17 legături de ridichi.

De asemenea, trebuie luată în considerare atitudinea sinceră a petentului în proces dedusă din recunoașterea faptei în fața instanței- petentul nu a negat săvârșirea faptei, prin luarea de măsuri de a denatura adevărul ori de a îngreuna descoperirea faptei, ci a arătat că a săvârșit fapta datorită lipsei resurselor financiare. Având în vedere vârsta petentului, dar și faptul că acesta nu realizează alte venituri (răspuns adresă Casa Județeană de Pensii C. nr._ din_ f. 34), prevenția specială se va realiza în speță prin aplicarea avertismentului. Astfel, comportamentul petentului se va îndrepta în mod cert, iar normele legale nu vor continua să fie înfrânte. Instanța subliniază că această înlăturare a sancțiunii principale se justifică doar pentru prima abatere, în condițiile în care intimatul nu a învederat că petentul ar avea cazier contravențional cu referire la regulile nesocotite la_ . Atenționând petentul că un asemenea cazier există și este administrat de intimată în procesele contravenționale, instanța recomandă acestuia respectarea tuturor normele legale și închirierea unui spațiu special amenajat pentru vânzarea legumelor și fructelor.

Cu privire la cererea intimatului de restituire a cheltuielilor judiciare efectuate în prezenta cauză, instanța arată următoarele.

Potrivit art. 451 alin. 1 cod de procedură civilă, cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.

Așadar, pentru obținerea rambursării anumitor sume cu titlul de cheltuieli de judecată, partea care a câștigat procesul trebuie să facă dovada că sumele respective constituie cheltuieli efectuate în timpul / în legătură cu procesul, au un caracter real, necesar și rezonabil. Or, instanța constată că legiuitorul a stabilit în art. I alin. 1 din OUG nr. 26/2012, când este necesar ca o autoritate a administrației publice locale să încheie contract de asistență juridică. Astfel, autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale (...) care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziționa servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare.

Față de complexitatea litigiului de față (care nu justifică existența uneia din situațiile de excepție prevăzute în art. I alin. 2 din OUG nr. 26/2012), instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de rambursare a cheltuielilor de judecată.

Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul I. G. împotriva procesului-verbal . nr. C00476 din_ , în contradictoriu cu intimata P. M. C.- DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, va modifica în parte procesul-verbal contestat, înlocuind sancțiunea amenzii în cuantum de 1000 lei aplicată pentru contravenția prevăzută de art. 1 lit. b din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, cu avertismentul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

Admite în parte cererea de chemare în judecată având ca obiect plângerea contravențională formulată împotriva procesului-verbal . nr. C00476/12.04.2013 de petentul I. G., cu domiciliul în Lumina, ., județ C. în contradictoriu cu intimatul P. M. C.- DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în C., ., jud. C..

Modifică în parte procesul-verbal contestat și înlocuiește sancțiunea amenzii în cuantum de 1000 lei aplicată pentru contravenția prevăzută de art. 1 lit. b din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, cu avertismentul. Atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și recomandă acestuia să respecte dispozițiile legale.

Respinge cererea intimatului de rambursare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.01.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

V. TICEA C. A.

Red.thred. Jud. V.Ticea./.01.2014

Tehnored. Gref. C.A./4ex/17.01.2014

Comunicări./2ex/.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 415/2014. Judecătoria CONSTANŢA