Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8660/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 8660/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-08-2014 în dosarul nr. 15524/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8660

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 19.08.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – M. TRANTU

GREFIER – E. R.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant ., și pe pârât A. A. – D., având ca obiect cerere cu valoare redusă.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința din camera de consiliu din data de 19.08.2014, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta sentința când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 26.08.2014, dată la care a pronunțat următoarea soluție:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25.05.2014, reclamanta S.C. R. & R. S.A., în contradictoriu cu pârâtul A. A.-D. a solicitat obligarea pârâtului la plata sumelor de 451,58 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, precum și la plata penalităților de 0,2 % pe zi de întârziere, și de 1400 lei reprezentând contravaloarea discount-ului acordat la încheierea contractului cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul nr._/30.07.2012, reclamanta a furnizat serviciile specificate fiind emise facturi neachitate de către pârât, deși are obligația achitării acestora.

S-a precizat că, în temeiul acestui contract, pârâtului i-au fost furnizate serviciile contractate de telefonie mobilă, i-a fost pus la dispoziție un telefon mobil tip Samsung, fără ca acesta să își respecte obligația corelativă de plată, asumată prin contract.

Reclamanta a menționat că, potrivit art. 3 pct. 3.4, 3.5 și 3.6, pentru plata cu întârziere, pârâtul datorează penalități de întârziere de 0,2 % pe zi.

Totodată a aratat că, potrivit art. 5.2 lit.a din condițiile generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice, contractul încheiat între părți a fost reziliat unilateral fără acordarea unui termen și fără îndeplinirea vreunei formalități, având în vedere faptul că pârâtul a înregistrat restanțe mai mari de 20 de zile la plata serviciilor contractate, societatea punând în aplicare pactul comisoriu de gradul IV prevăzut de art. 5.2 din contract.

Reclamanta a indicat că pârâtul este obligat a achita, la încetarea contractului înainte de termen, contravaloarea discount-ului acordat la achiziția telefonului Samsung, în sumă de 1400 lei, calculat conform cu Anexele 1 și 3 –procese-verbale de predare –la actele adiționale încheiate, reprezentând prețul de listă al telefoanelor mobile de tip Samsung.

În drept, au fost invocate disp. art. 1025-1032 c.p.civ, 1270 c.civ, art. 3.1-3.9 și 5.5 din contract.

În temeiul art. 411 din Codul de procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, fără dezbatere orală.

În dovedire, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Deși legal citat, pârâtul nu a depus formularul de răspuns completat și nici nu a răspuns prin orice alt mijloc adecvat, conform art. 1029 alin. 4 din Codul de procedură civilă. În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, între părți, s-a încheiat contractul nr._/30.07.2012, în temeiul căruia reclamanta a furnizat serviciile de telefonie mobilă. Astfel, reclamanta și-a asumat obligația de a furniza, în calitate de prestator, a serviciilor contractate, în considerarea prețului pe care îl va primi de la pârât, preț pe care acesta nu a înțeles să îl achite.

Conform actului adițional, abonatul pârât beneficiază de serviciul de voce și serviciul de date prin achiziționarea pachetului Digi Mobil Smart 12, telefon disponibil în acest pachet, Samsung I9001, preț de listă 1400 lei.

Pentru serviciile prestate, reclamanta a emis facturile . 1201 nr._/30.09.2014, . 1201 nr._/31.10.2012, . 1201 nr. 40+_/30.11.2012, . 1201 nr._/31.12.2012, . 1201 nr._/31.01.2013, . 1301 nr._/28.02.2013 în cuantum total de 451,58 lei.

În drept, conform art. 1270 C. civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

Potrivit art. 3.5 din condițiile generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice, pârâta s-a obligat să achite contravaloarea serviciilor contractate aferente fiecărei luni până la sfârșitul lunii respective, contravaloarea apelurilor și mesajelor taxabile ale beneficiarului, contravaloarea traficului Digi Net mobil, dacă abonamentul pentru care a optat nu are trafic nelimitat, precum și contravaloarea serviciilor adiționale prestate în luna/perioada anterioară.

Conform art. 3.6 din condițiile generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice integrale, în cazul neplății contravalorii facturilor până la expirarea termenului de plată, R. &R. poate percepe, începând cu cea de-a zecea zi următoare, penalități de o,2 % pe zi de întârziere, calculate asupra cuantumului facturilor neachitate.

Art. 5.2 lit. a din condițiile generale prevede că R. &R. poate considera contractul ca fiind reziliat de drept fie în privința tuturor serviciilor furnizate, fie în privința anumitor servicii care fac obiectul contractului, fără a fi necesară punerea în întârziere a beneficiarului, fără posibilitatea acordării vreunui termen, fără intervenția instanței și fără necesitatea îndeplinirii vreunei formalități dacă beneficiarul nu plătește orice abonament lunar și/sau orice alte tarife aferente serviciilor furnizate și penalitățile de întârziere (dacă este cazul) în termen de cel mult 20 de zile de la expirarea termenului de plată prevăzut la pct. 3.5.

De asemenea, instanța mai reține că, potrivit art. 5.5.2 din condițiile generale, în cazul încetării contractului din orice motiv, abonatul se obligă să achite către R. &R., în funcție de aprecierea acesteia și potrivit dispozițiilor legale aplicabile, cu titlu de justă despăgubire, fie o sumă reprezentată de contravaloarea abonamentelor rămase până la finalul duratei inițiale, fie o sumă care va include contravaloarea serviciilor oferite cu titlu de promoție, inclusiv diferența dintre prețul de listă al telefonului mobil și prețul promoțional la care a fost achiziționat.

Din punct de vedere probatoriu, instanța reține că, în materie contractuală, sarcina probei este împărțită între creditor și debitor, în sensul că reclamanta are sarcina de a proba existența convenției și a îndeplinirii propriilor obligații, moment în care se prezumă faptul neexecutării culpabile din partea debitorului, care poate proba contrariul fie prin actul juridic al plății sau printr-un alt mod de stingere a obligațiilor reglementat de lege, fie caracterul neculpabil al neîndeplinirii obligațiilor conținute de contract.

Pârâtul nu a făcut dovada achitării debitului și nu a contestat debitul.

Față de aceste dispoziții contractuale, analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că pârâtul datorează reclamantei următoarele sume: 451,58 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, precum și penalități de 0,2 % pe zi de întârziere, aferente fiecărei sume ce compune debitul principal conform facturilor . 1201 nr._/20.08.2012, . 1201 nr._/18.09.2012, . 1201 nr. 40+_/18.10.2012, . 1201 nr._/19.11.2012, . 1201 nr._/19.12.2012, . 1301 nr._/18.01.2013, calculate începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare datei scadenței și până la achitarea debitului, și 1400 lei reprezentând contravaloarea discount-ului acordat la încheierea contractului.

Pentru toate aceste considerente, instanța va admite cererea și îl va obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumelor de 451,58 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, precum și la plata penalităților de 0,2 % pe zi de întârziere, aferente fiecărei sume ce compune debitul principal, calculate începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare datei scadenței și până la achitarea debitului, și de 1400 lei reprezentând contravaloarea discount-ului acordat la încheierea contractului.

Față de această soluție, fiind în culpă procesuală și având în vedere și cererea reclamantei în acest sens, în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, pârâtul urmează a fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată suportate de către reclamantă în cuantum de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta ., cu domiciliul procesual ales în mun. C., . nr. 8, jud. C., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul C. sub nr. J40/_/1994, CUI_, în contradictoriu cu pârâtul A. A. – D., cu domiciliul în mun. C., ., ., ., jud. C., CNP –_.

Îl obligă pe pârât la plata către reclamantă a sumelor de 451,58 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, precum și la plata penalităților de 0,2 % pe zi de întârziere, aferente fiecărei sume ce compune debitul principal, calculate începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare datei scadenței și până la achitarea debitului, și de 1400 lei reprezentând contravaloarea discount-ului acordat la încheierea contractului.

Îl obligă pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.08.2014.

PreședinteGrefier

M. Trantu E. R.

Red. jud. T.M./22.09.2014

Dact. R.E./04.08.2014

.

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8660/2014. Judecătoria CONSTANŢA