Plângere contravenţională. Sentința nr. 5491/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5491/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 5889/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR.5491

Ședința publică de la 20 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. R. Parleteanu

Grefier Selma Z.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contraventionala acțiune formulată de petentul G. M. C. domiciliat în C.,..15,jud.C. în contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA- CESTRIN cu sediul în București,sector 6,..401A.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Prezenta acțiune este legal timbrată.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr. de dosar_ petentul G. M. C. a solicitat în contradictoriu cu intimata CNADNR – CESTRIN anularea procesului verbal de constatare a contravenției ., nr._/19.09.2011.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 06.02.2014 a primit în cutia poștală înștiințare de plată și fotocopia procesului verbal de contravenție pe care înțelege să îl conteste. A mai arătat că cele consemnate de agentul constatator în cuprinsul actului sancționator nu sunt reale, deoarece autoturismul petentului nu era funcțional în acea perioadă.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001.

Intimata, legal citată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din data de 20 mai 2014, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..

Potrivit art. 248 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Asupra excepției invocate, reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție ., nr._/19.09.2011, întocmit de intimată, petentul a fost sancționat contravențional întrucât în data de 25.03.2011 ar fi condus autoturismul cu nr._ pe DN 2A km 113+500 m, pe raza loc. Giurgeni, jud. Ialomița, fără a deține rovinieta valabilă.

Instanța constată că această contravenție a fost săvârșită pe DN 2A km 113+500 m, pe raza loc. Giurgeni, jud. Ialomița ce se află în raza de competență a Judecătoriei Fetești.

Procesul verbal de contravenție a fost întocmit de CNADNR S.A.

Conform prevederilor art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 aprobată prin Legea nr. 180/2002, plângerea împreuna cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Prin această normă de drept se prevede în mod imperativ care este, din punct de vedere teritorial, instanța competentă a judeca plângerea împotriva unui proces verbal de contravenție.

Facem totodată mențiunea că, din interpretarea dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și la cele în materie contravențională. Prin urmare, art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, considerent pentru care prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Astfel, dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după . Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare la data în vigoare a acestei legi.

Având în vedere considerentele ce preced, instanța apreciază că este competentă a soluționa prezenta cauză Judecătoria Fetești, instanță determinată în conformitate cu prevederile art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, aplicabile prezentei cauze la data sesizării instanței, cu motivarea că în circumscripția teritorială a acestei instanțe a fost săvârșită contravenția, sens în care urmează a admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. și a declina cauza în favoarea Judecătoriei Fetești.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..

Declină soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul G. M. C. domiciliat în C.,..15,jud.Constanț împotriva procesului-verbal ., nr._/19.09.2011 în contradictoriu cu intimata CNADNR – CESTRIN cu sediul în București,sector 6,..401A, în favoarea Judecătoriei Fetești.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, azi, 20 mai 2014.

Președinte,Grefier

P. A. R. Selma Z.

Red.jud.PAR/30.05.2014/4 ex.

Tehnoredact.S.Z./2.06.2014/4 ex.

Emis 2 comunicări azi,……………………

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5491/2014. Judecătoria CONSTANŢA