Plângere contravenţională. Sentința nr. 8311/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 8311/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 11-08-2014 în dosarul nr. 14051/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8311

Ședința din data de 11.08.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE : A. A.

GREFIER: S. G.

Pe rol soluționarea cererii având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul G. C. cu domiciliul în C., ., ., ., jud. C. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – SERVICIUL RUTIER C. cu sediul în C., jud. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul personal, lipsind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Având în vedere că este primul termen de judecată, potrivit art.131 cod procedură civilă, instanța își verifică din oficiu competența și pune în discuția părților.

Petentul precizează că Judecătoria C. este competentă să soluționeze prezenta cauză.

Instanța constată că este competentă din punct de general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

În conformitate cu prevederile art. 238 Cod proc. civilă, instanța acordă cuvântul cu privire la durata estimată a procesului.

Petentul lasă la aprecierea instanței.

Instanța, având în vedere că au fost depuse la dosarul cauzei înscrisurile solicitate intimatului și față de prezența petentului, estimează soluționarea procesului la acest termen de judecată.

În temeiul art. 258 raportat la art. 255 C.pr.civ., încuviințează pentru petent și pentru intimat proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciind că este admisibilă, utilă cauzei și poate duce la soluționarea procesului.

În conformitate cu disp. art. 244 Cod proc. civ., instanța declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul pe fond.

Petentul precizează că se afla pe banda întâi de mers dinspre Delfinariu spre zona Tomis 3, pe . s-a oprit la sensul giratoriu, a constatat că nu se află nici o mașină în sens și a trecut. După ce a trecut de sensul giratoriu, în zona City Parc a fost oprit de un echipaj de poliție. A solicitat organului de poliție să-i comunice motivul pentru care a fost oprit, însă acesta nu a știut. Sunând prin stație la colegul acestuia i s-a adus la cunoștință faptul că nu a acordat prioritate în sensul giratoriu. Precizează că s-a oprit în sensul giratoriu. Precizează că în imaginile trimise de intimat nu se poate observa numărul de înmatriculare a mașinii conduse de către petent și nici a mașinii căreia nu i s-a acordat prioritate. Din analiza pozelor efectuate de către poliție s-a constatat că nu corespunde indexul derulării pozelor cu imaginile succesive prezentate. În concluzie solicită anularea procesului-verbal și a sancțiunii complementare.

În conformitate cu disp. art. 394 Cod proc. civ., instanța declară încheiate dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 13.05.2014 sub nr._, petentul G. C. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C. - Biroul Rutier, a formulat plângere contravențională, solicitând anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/29.04.2014

Petentul arată că, la data de 29.04.2014, în timp ce se deplasa cu autoturismul proprietate personală marca NISSAN QASHQAI cu nr. de înmatriculare_, ajungând la sensul giratoriu al unei intersecții, a acordat prioritate de trecere autoturismelor ce se aflau în sensul giratoriu, după care și-a continuat deplasarea. La o distanță de circa 300-500 m față de sensul giratoriu, a fost oprit de un agent al poliției care l-a sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 340 lei și cu reținerea permisului de conducere, întrucât nu a acordat prioritate unui autoturism aflat în sensul giratoriu.

Potrivit susținerilor petentului, în momentul în care și-a continuat deplasarea, nu se aflau în sensul giratoriu autoturisme cărora să le acorde prioritate. De asemenea, arată petentul că agentul de poliție nu i-a prezentat dovezi ale faptei săvârșite, ci doar l-a informat că a fost oprit la solicitarea agenților ce supravegheau zona respectivă de pe aparatul video.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei, conform art. 19 din OUG nr. 80/2013.

În probațiune, petentul a depus procesul-verbal contestat, dovada de înmânare a acestuia, fotografii și planșe de la locul constatării contravenției, precum și chitanța ce face dovada achitării amenzii contravenționale.

Intimatul a formulat în termenul legal întâmpinare, susținând că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, fiind temeinic și legal și a depus la dosarul cauzei transcrierea mecanică a procesului-verbal de contravenție, fotografii efectuate la momentul constatării contravenției, buletinul de supraveghere metrologică, atestatul operatroului radar și certificatul de omologare.

Petentul a formulat răspuns la întâmpinare, învederând instanței că fotografiile depuse la dosar de către intimat nu sunt clare, că imaginile au fost extrase în mod selectiv din înregistrarea video, existând o neconcordanță între indexul afișat și succesiunea cronologică a imaginilor.

La termenul din data de 11.08.2014, instanța a constatat, în baza art. 255 C.proc.civ., că probele sunt admisibile putând conduce la soluționarea procesului și, în temeiul art. 237 alin. (2) pct. 7, considerând că sunt concludente, a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, în vederea analizării temeiniciei și legalității procesului-verbal contestat.

Totodată, având în vedere prezența petentul, instanța a procedat la ascultarea acestuia. Petentul a reiterat în fața instanței aspectele sesizate în cuprinsul cererii și a răspunsului la întâmpinare, solicitând anularea procesului verbal . nr._/29.04.2014, dar a precizat că nu poate aduce dovezi în sprijinul celor susținute, în afara înscrisurilor depuse deja la dosarul cauzei.

Examinând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/29.04.2014, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 340 lei și cu reținerea permisului de conducere pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 135 lit. d) din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice republicată, respectiv pentru că nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism ce se află în sens giratoriu, faptă sancționată potrivit art. 100 alin. 3 lit. c) din OUG nr. 195/2002.

Astfel, s-a reținut că, la data de 29.04.2014, în timp ce se deplasa cu autoturismul proprietate personală marca NISSAN QASHQAI cu nr. de înmatriculare_, ajungând la sensul giratoriu al intersecției străzii Soveja cu . a acordat prioritate de trecere autoturismului cu numărul de înmatriculare_ .

Verificând în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001 legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 17 din același act normativ referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța constată că au fost depuse la dosar de către intimat o . documente, printre care fotografiile efectuate la data de 29.04.2014 care susțin cele consemnate în procesul-verbal de constatare a contravenției.

Astfel, din analiza celor 4 fotografii depuse la dosar de către intimat, instanța constată că petentul, aflat la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ nu a acordat prioritate de trecere autoturismelor aflate la acel moment în sensul giratoriu. Fotografiile reflectă în mod neechivoc că, la momentul în care petentul și-a continuat deplasarea prin centrul intersecției, se aflau autoturisme în sensul giratoriu, cărora petentul era obligat să le acorde prioritate, potrivit legii. Faptul că acesta se afla pe banda întâi de circulație nu îl exonerează de obligația de a acorda prioritate autoturismelor care se află în sensul giratoriu. Instanța recunoaște că, astfel cum rezultă și din cuprinsul procesului verbal de contravenție, autoturismul căruia nu i s-a acordat prioritate se afla în sensul giratoriu cu viraj la stânga, așa cum rezultă și din planșa depusă la dosar de către petent, însă nici această situație nu poate fi reținută ca exonerându-l pe petent de obligația de acordare a priorității.

Într-adevăr, există un decalaj în ceea ce privește indexul ce poate fi observat pe fotografiile de la locul incidentului, însă instanța apreciază ca nerelevant acest aspect, în măsura în care din cuprinsul fotografiilor depuse și-a format convingerea temeiniciei celor constatate în cuprinsul procesului verbal de contravenție.

Totodată, din analiza materialelor depuse la dosar, nu se poate reține incidența unui caz exonerator de răspundere conform art. 11 alin. (1) din OG nr. 2/2001, astfel că, în lipsa unor probe contrare, procesul-verbal contestat este legal și temeinic.

În consecință, constatând legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat în temeiul art. 34 alin.(1) din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va respinge ca nefondată plângerea contravențională.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul G. C., cu domiciliul în C., ., ., ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C. - Serviciul Rutier, cu sediul în C., ., CUI_ și cont bancar RO11TREZ__ ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.08.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

A. A. S. G.

Red.Jud.A.A./13.08.2014

Tehnored.S.G./14.08.2014/4EX

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8311/2014. Judecătoria CONSTANŢA