Plângere contravenţională. Sentința nr. 8837/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8837/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-09-2014 în dosarul nr. 3990/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 8837
Ședința publică din data de 04.09.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S. E.
GREFIER: L. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul V. G., cu domiciliul în comuna I., ., și pe intimatul I. POLIȚIEI JUDEȚENE C., cu sediul în C., . nr. 246, județul C., având ca obiect plângere contravențională . nr._ din 17 08 2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare. De asemenea se aduce la cunoștință că prin serviciul registratură s-au depus relațiile solicitate Inspectoratului de Poliție al județului C. – Serviciul Rutier.
În conformitate cu disp. art 394 C.pr.civ., instanța, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.12.2013 sub nr._ , petentul V. G. a solicitat anularea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 17.08.2013 întocmit de intimatul I.P.J. C. – Serviciul Rutier.
În motivarea în fapt, petentul a arătat că, în momentul în care s-a angajat în depășire avea voie să execute manevra de depășire, întrucât între benzile de mers existau marcaje longitudinale discontinue.
Plângerea a fost întemeiată în drept pe disp.OG 2/2001.
Pentru probațiunea cererii au fost anexate în copie certificată pentru conformitate cu originalul, procesele verbale contestate (filele 5-7), actul de identitate.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei conform disp.art.19 din OUG 19/2013.
Deși petentul în acțiunea introductivă de instanță, nu a indicat expres intimatul cu care solicită a se judeca în baza principiului contradictorialității, conform art. 33 alin.1 din OG 2/2001 instanța a constatat că în cauză are calitate procesual pasivă INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. - Serviciul Rutier.
La data de 25.09.2013 intimatul a formulat întâmpinare în baza art.201 alin.1 și 2 NCPC, prin care a solicitat, în esență, respingerea plângerii ca neîntemeiată întrucât starea de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal atacat corespunde realității.
În dovedire, intimatul a depus la dosarul cauzei documentația care a stat la baza întocmirii procesului-verbal contestat, constând în: rapoartele agentului constatator.
În drept, sunt invocate prevederile OUG nr.195/2002, H.G. 1391/2006, O.G. 2/2001, iar în baza art.411 alin.1 NCPC s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin s.c. nr. 2623/11.11.2013 Judecătoria Bârlad a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..
În ședința publică din data de 07.02.2014, în temeiul art.34 din OG nr.2/2001 instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri constând în actele de la dosar, proba testimonială, apreciindu-le utile, pertinente și concludente soluționării cauzei, în temeiul art. 258 C.pr.civ și art. 33-34 din O.G. nr. 2/2001.
De asemenea din oficiu instanța a dispus emiterea unei adrese către Direcția Județeană de Drumuri și Poduri C., pentru a comunica instanței, regimul de circulație, respectiv modalitatea în care se desfășura traficul pe DN 39, pe varianta Valu lui T.-C. la data de 17.08.2013 orele 11-12.
Analizând înscrisurile dosarului instanța reține următoarele:
1. Prin procesul - verbal de contravenție . nr._ din data de 17.08.2013 întocmit de intimatul I.P.J. C. – Serviciul Rutier prin agenții constatatori, petentul V. G. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 320 lei, reținându-se în sarcina acestuia că la data de 17.08.2013, ora 11,25 pe DN 39 Varianta T. a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, și a efectuat o manevră neregulamentară de depășire a unui autoturism în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă”, faptă prevăzută și sancționată de art. 120 alin.(1) lit. h) din R.O.U.G. 195/2002 și sancționată de disp.art. 100 alin.(3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002.
De asemenea, s-a prevăzut posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii aplicate, respectiv suma de 160 lei, în termen de 2 zile lucrătoare de la data primirii procesului verbal de contravenție.
In procesul-verbal de contravenție s-au consemnat obiecțiunile petentului, în sensul ca acesta a declarat „Nu sunt de acord cu cele consemnate”. Procesul-verbal a fost semnat de agentul constatator și de către petent .
Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Verificând, potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, termenul în care a fost formulată plângerea contravențională, instanța constată că a fost respectat termenul de 15 zile de la data înmânării procesului – verbal.
În ceea ce privește controlul de legalitate, instanța constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Cu privire la temeinicia procesului - verbal, instanța reține că deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul - verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Potrivit mențiunilor din procesul verbal de contravenție, petentul a depășit neregulamentar autoturismul cu nr. de înmatriculare_, susținând că a inițiat manevra de depășire pe o porțiune scurtă fiind derutat de un agent de circulația care dirija traficul, însă și-a dat seama de eroare și a revenit pe sensul său de mers.
Potrivit înscrisurilor aflate la dosar, conducătorul auto a efectuat o depășire pe o porțiune de drum unde depășirea era interzisă, zona fiind semnalizată cu indicatoare rutiere, iar circulația se desfășura pe două benzi către M. și pe o bandă către C..
Cu adresa nr._ din 10.07.2014 ( fila 33) IPJ C. a comunicat că la data de 17.08.2013, orele 11,18 regimul circulației pe DN 39 pe varianta de ocolire a orașului Eforie Nord ( Varianta T.) era: direcția C.-M. două sensuri de circulație; direcția M.-C. un sens de circulație.
Din probele administrate în cauză, coroborate cu mențiunile din adresa nr._ din 10.07.2014 emisă de IPJ C., planșele foto și înregistrarea pe suport DVD, instanța reține că petentul a săvârșit contravenția pentru care a fost sancționat prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr. ._ din data de 17.08.2013.
Astfel, mențiunea din procesul verbal de contravenție potrivit căruia petentul a precizat „Nu sunt de acord cu cele consemnate”, coroborată cu precizările depuse la dosar precum și cu faptul notoriu potrivit căruia indicatorul rutier se modifică în funcție de trafic, fac dovada faptului că, petentul a efectuat o depășire neregulamentară.
Prin probele administrate în cauză, a fost răsturnată prezumția de nevinovăție.
Instanța reține că potrivit art. 120 alin. 1 lit. h din R.A.O.U.G. 195/2002 se interzice depășirea vehiculelor: când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere; iar conform art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: nerespectarea regulilor privind depășirea;
Procesul verbal de contravenție contestat a fost încheiat în urma constatărilor efectuate ex propriis sensibus - „cu propriile simțuri”- de către agentul constatator din cadrul intimatului. Astfel, acesta face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, bucurându-se de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie.
Motivul pentru care actele administrative se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie este încrederea că autoritatea statală, respectiv agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte.
O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum s-a statuat și în Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141 A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională de față în jurisprudența CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
În ceea ce privește situația de fapt, instanța consideră că petentul, prin probele administrate în cauză, nu a reușit să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului verbal.
Apărarea petentului în sensul că nu a efectuat manevra de depășire neregulamentară în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă”, a rămas la stadiul pur afirmativ, petentul nefăcând nicio dovadă în acest sens.
Față de aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul V. G., cu domiciliul în comuna I., ., în contradictoriu cu intimatul I. POLIȚIEI JUDEȚENE C., cu sediul în C., . nr. 246, județul C. .
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, 04.09.2014.
P. GREFIER
S. EMILIALAZĂR A.
Red. Jud.S.E.. / .15.09.2014;
Tehnored. Grf. A.L. / 15.09.2014 / 4 exp.
Comunicat 2 exp. / 15.09.2014
| ← Întoarcere executare. Sentința nr. 6864/2014. Judecătoria... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|








