Plângere contravenţională. Sentința nr. 8840/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8840/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-09-2014 în dosarul nr. 32663/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Sentința civilă nr. 8840/2014
Ședința publică de la 04 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. I. P.
Grefier D. L.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulată de petentul C. G. M., cu domiciliul procesual ales în O., ., județul C., la sediul cab av. P. F., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA, cu sediul în C., județul C., având ca obiect plângere contravenționala împotriva procesului verbal ., nr._.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 03.09.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 C.proc.civ., potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat pronunțarea la data de 04.09.2014, când, a dispus:
INSTANTA
La data de 3.12.2013, petentul C. G. M. a sesizat Judecătoria C. cu o plângere contravențională formulată împotriva procesului – verbal . nr._/03.10.2013.
La termenul de judecată din data de 28.05.2014, instanța a constatat că petentul nu a depus taxa de timbru corespunzătoare cererii formulate.
În consecință, a dispus acordarea unui nou termen de judecată și citarea părților, petentul, cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 20 lei, stabilită conform art. 19 din O.U.G. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată ca netimbrată.
La termenul de judecată din 03.09.2014, petentul, legal citat, nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru. Instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării acțiunii și a rămas în pronunțare cu privire la această excepție.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Petentul a formulat, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție Județean C., plângere contravențională împotriva procesului – verbal . nr._/03.10.2013
Potrivit art. 197 Cod Procedură Civilă:
„În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii”.
Dispozițiile O.U.G. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, relevante în cauză, sunt următoarele:
Art.1 stabilește că acțiunile și cererile prin care sunt sesizate instanțele judecătorești, sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în actul normativ menționat.
Art. 33 alineat 1 care dispune, ca regulă, plata anticipată a taxelor judiciare de timbru.
Prin art. 19, pentru plângerile contravenționale, taxa judiciară de timbru datorată este în cuantum de 20 lei.
Aplicând dispozițiile legale menționate, la cererea de chemare în judecată, în raport de obiectul acesteia, instanța constată că petentul avea obligația de a asigura plata unei taxe judiciare de timbru de 20 lei.
Neîndeplinirea acestei obligații de către petent, până la termenul de judecată acordat în acest scop, deși legal citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru datorată, justifică, în raport de art. 197 Cod Procedură Civilă raportat la O.U.G. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, admiterea excepției netimbrării cu consecința anulării plângerii contravenționale ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite excepția netimbrării.
Anulează ca netimbrată plângerea contravențională formulată de petentul C. G. M., având CNP_, cu domiciliul procesual ales în O., ., județul C., la sediul cab av. P. F., în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului C. cu sediul în C., județul C..
Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria C..
Pronunțată azi, 04.09.2014, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
P., GREFIER,
P. L. I. D. L.
Red.jud. LIP/06.10.2014
Dact. DL/06.10.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8836/2014.... | Încuviinţare executare silită. Hotărâre din 25-11-2014,... → |
|---|








