Pretenţii. Sentința nr. 08/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 08/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 11702/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

Sentința civilă nr._

Ședința din Camera de Consiliu din data de 08.10.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE S. D.-A.

Grefier M. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . și pe pârât A. A. D., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S – a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

În temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial potrivit art. 1027 alin. 1, art. 94 pct. 1it j) și art. 107 al. 1 C.pr.civ.

Instanța, în baza art. 238 C.pr.civ estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind de două luni.

Instanța încuviințează proba cu înscrisuri pentru reclamant și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de valoare redusa de fata, constată următoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei C. la data de 17.04.2014, sub nr. de dosar_, reclamanta R. D. în contradictoriu cu pârâtaul A. A.-D., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 598.94 LEI reprezentând carburanți și produse în stații, precum și la plata dobânzii contractuale în sumă de 8,98 lei, calculată în procent de 0,1% pe zi de întârziere, pentru perioada 10.02._14, cu cheltuieli de judecată.

În motivara cererii, reclamanta a arătat că între ea, în calitate de vânzător și pârât, în calitate de cumpărător s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr._/11.01.2014, prin care reclamanta se obliga să vândă pârâtului carburanți și produse în stații, în schimbul achitării de către pârât a contravalorii acestora, termenul de plată fiind de 10 zile de la data emiterii facturilor. A precizat că pârâtul datorează suma de 598,94 lei conform facturilor nr._/31.01.2014 și nr._/28.02.2014 și 8,98 lei penalități, conform facturii nr._/28.02.2014.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1025 și urm. C. proc. civ.

In dovedirea cererii s-a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri, în cadrul căreia reclamanta a depus în copii certificate următoarele: contract de vânzare-cumpărare în rețeaua de stații rompetrol downstream nr._/11.01.2014, proces-verbal de predare-primire card fill&go persona, act de identitate pârât, facturile fiscale nr._/31.01.2014 și nr._/28.02.2014

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei în conformitate cu disp. art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Paratul nu a depus formularul de raspuns impus de dispozitiile art.1029 alin. 3 C.proc.civ. si nici nu a răspuns cererii de chemare în judecată printr-un alt mijloc adecvat.

Instanța a încuviințat și administrat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând inscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

În analiza cererii formulate de reclamanta R. D. S.R.L. instanța va verifica inițial îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ce rezultă din dispozițiile art. 1025 C.proc.civ. potrivit cărora procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, cu excepția litigiilor în materie fiscală, vamală sau administrativă, privind răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorității publice, starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice; drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie; moștenire; insolvență, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile și a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare; asigurări sociale; dreptul muncii; închirierea unor bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani; arbitraj; atingeri aduse dreptului la viață privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.

Având în vedere că reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 598.94 lei și că prezentul litigiu nu face parte din categoriile enumerate mai sus cu titlu de excepție, instanța reține că procedura cererilor de valoare redusă este aplicabilă în speță și prin urmare cererea formulată pe calea acestei proceduri este admisibilă.

Raportat la data încheierii contractului dintre părți și data emiterii facturilor pe care reclamanta își întemeiază pretențiile și având in vedere dispozițiile art. 102 alin.1 din Legea 71/2011, instanța reține că legea aplicabilă pe fond in prezenta cauză este reprezentată de dispozițiile Noului Cod civil.

În fapt, instanța constată că între reclamantă și pârât s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare în rețeaua de stații rompetrol downstream nr._/11.01.2014, prin care reclamanta, în calitate de vânzător, s-a obligat să vândă pârâtului carburanți și produse în stații, în schimbul achitării de către acesta a contravalorii acestor produse (art. 1 din contract).

În urma produselor vândute, reclamanta a emis facturile fiscale nr. facturilor nr._/31.01.2014 și nr._/28.02.2014, cu termen de plată la data de 10.02.2014, respctiv 10.03.2014.

Potrivit disp. art. 1270 alin. 1 C.Civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

Astfel, instanța constată că existența raportului juridic obligațional dintre cele două părți este dovedită princontractul de vânzare-cumpărare nr._/11.01.2014.

Potrivit articolului 662 din codul de procedură civilă din 2010:

”(2) Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.

(3) Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.

(4) Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului.”

Instanța constată în ceea ce privește creanța de care se prevalează reclamanta, că aceasta îndeplinește condiția de a fi certă, facturile fiscale fiind emise în temeiul unui contract însușit prin semnătură de către pârât.

Factura reprezintă un înscris sub semnătură privată prin care se constată executarea unei operațiuni de către un profesionist, ceea ce înseamnă că face dovadă împotriva emitentului și în favoarea destinatarului, în măsura în care a fost acceptată, factura fiind o aplicație a principiului libertății formei de încheiere a contractului.

În situația în care factura este acceptată de către destinatar, atunci aceasta face dovada și în favoarea emitentului. Mai trebuie precizat că acceptarea, fie că este expresă, fie că este tacită, reprezintă un act juridic care obligă persoana acceptantă la plată, ceea ce înseamnă că acceptarea facturii trebuie să fie manifestarea voinței cu intenția de a se angaja din punct de vedere juridic în raporturile cu terții.

Caracterul lichid, rezultă din cuprinsul acelorași înscrisuri, pârâtul având obligația de a plăti o sumă de bani drept contraprestație pentru produsele de care a beneficiat, fiind îndeplinită și condiția exigibilității pentru că termenul de plată – 20.02.2014, respectiv 20.03.2014 a exprirat.

Așadar, rezultă că înscrisurile pe care își întemeiază reclamanta dreptul de creanță sunt consecința unor raporturi juridice care au avut loc între părți și în urma unor servicii prestate efectiv, pârâtul neaducând niciun mijloc de probă în sens contrar sau în contestarea cuantumului.

În cazul obligației de a face, cum este și obligația de plată a unei sume de bani. creditorul are obligația de a face dovada existenței creanței, debitorul având obligația de a face dovada stingerii obligației prin plată sau dovada unei cauze exoneratoare de răspundere.

Instanța reține că pârâtul nu a făcut dovada plății sau a unei cauze exoneratoare de răspudere, obligație ce îi revenea în baza art. 249 Cod procedură civilă.

Pentru aceste considerente, instanța va admite primul capăt de cerere și va oblige pârâtul să plătească reclamantei suma de 598,94 lei reprezentând contravaloare motorină.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 8,98 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 10.02._14, instanța constată că, potrivit art. 3.4 din contractul de vânzare-cumpărare nr._/11.01.2014, pârâtul s-a obligat, în caz de întârziere în executarea obligației de plată, să plătească penalități de întârziere de 0,1% pe zi, calculate la suma neachitată. Instanța reține că aceste dispoziții contractuale reprezintă o veritabilă clauză penală în sensul art. 1538 din Noul cod civil aplicabil în cauză, fiind negociată și însușită de părți. De asemenea, instanța reține că potrivit disp. art. 1535 alin. 1 din Noul Cod civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul prevăzut de părți sa, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

Pentru aceste considerente, instanța va obliga pârâtul să plătească creditoarei și suma de 8,98 lei cu titlu de penalități de întârziere, calculate pentru perioada 10.02._14.

În temeiul art. 1031 alin. 1 C. proc. civ., retinand culpa procesuala a pârâtului prin neachitarea obligației bănești la termen, instanța va obliga pârâtul, la plata către reclamantă și a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, achitată cu ordinul de plată nr. 976/28.03.2014 (f.10).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta R. D. S.R.L., cu sediul în sector 1, București, Presei Libere,City Gate Northern Tower Building, nr. 3-5, ./1716/2000, CUI RO12751583 în contradictoriu cu pârâtul A. A.-D., cu domiciliul în C., Al Pajurei, nr. 4, ., ., J. C., având CNP_.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 598,94 lei, reprezentând contravaloare carburanți și produse în stații.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă suma de 8,98 lei reprezentând penalități de întârziere calculate în procent de 0,1% pe zi, pentru perioada 10.02._14.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Executorie de drept.

Cu apel în termen de 30 de la comunicare care se depune la Judecătoria C. și se soluționează de Tribunalul C..

Pronunțată în ședință publică, azi 08.10.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

S. D.-A. D. M.

Red.jud. SDA/12.01.2015/4ex

Tehnored. M.D./

Emis 2 comunicări la data de .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 08/2014. Judecătoria CONSTANŢA