Pretenţii. Sentința nr. 5568/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5568/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 9022/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 5568

Ședința din Camera de Consiliu din data de 20.05.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. M. Ș.

Grefier M. D.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, acțiune formulată de reclamanta S.C. V. E. SECURITY S.R.L. cu sediul în C., . C, județul C. în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în Năvodari, ., ..

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Având în vedere prevederile art. 1029 C proc civ, conform cărora procedura cu privire la cererile cu valoare redusă este scrisă și se desfășoară în întregul ei în camera de consiliu, în prezenta cauză, față de înscrisurile depuse de către reclamantă, instanța nu apreciază a fi necesară prezența părților, astfel încât, față de împrejurările cauzei, nu sunt necesare dezbateri orale.

Verificându-și, din oficiu, competența, în temeiul art. 131 în referire la art. 1027 alin. 1 și 2 și art. 107 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că Judecătoria C. este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța încuviințează proba cu înscrisuri și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 26.03.2014 sub nr._, reclamanta . SRL a chemat în judecată pârâta . solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei 374,81 lei reprezentând contravaloare servicii, precum și la plata penalităților de întârziere de 1% pentru fiecare zi de întârziere.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că în baza contractului de intervenție și monitorizare nr. 1818/25.04.2013, a asigurat monitorizarea permanentă a sistemului de securitate antiefracție, pârâta în calitate de beneficiar, având obligația de a achita contravaloarea serviciilor prin plata facturilor emise. În plus, potrivit art. 8 din contractul părților, debitorul este obligat să plătească penalități de întârziere în cuantum de 1% pentru fiecare zi de întârziere.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1028 C proc civ, art. 969- 970 C civ.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus în copie următoarele înscrisuri: contract nr. 1818/25.04.2013, factură . nr._/08.05.2013, cerere reziliere contract, mod calcul penalități.

Pârâta, legal citată, nu a depus formularul de răspuns completat corespunzător și nici nu a răspuns prin alt mijloc adecvat la formularul de cerere depus de către reclamantă.

În temeiul art. 258 în ref. la art. 255 Cod proc. civilă, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă, apreciind că este admisibilă și duce la soluționarea procesului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În baza contractului de monitorizare nr. 1818/25.04.2013, reclamanta în calitate de prestator, a asigurat monitorizarea permanentă a sistemului de securitate antiefracție, pârâta în calitate de beneficiar, având obligația de a achita contravaloarea serviciilor prin plata facturilor emise.

Instanța constată că reclamanta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 1025- 1032 C. proc. civ, privind cererile cu valoare redusă și în raport de obiectul cauzei, cererea este admisibilă.

Din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar și ținând cont de regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii obligației – iar debitoarea în speță nu a făcut nicio probă în acest sens -, instanța mai reține că aceasta, deși a beneficiat de serviciul în litigiu, astfel cum reclamanta a dovedit, nu a achitat la scadență contravaloarea serviciului furnizat conform facturii . nr._/08.05.2013 în sumă de 374,81 de lei.

Având în vedere prevederile art. 1350 alin. 1 și 2 C. civ. conform cărora orice persoană trebuie să-și execute obligațiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare nu își îndeplinește această îndatorire, este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii, instanța apreciază că, în cauză, sunt pe deplin îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale în ceea ce o privește pe pârâta, respectiv existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu patrimonial, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția celui care săvârșește fapta ilicită.

Față de considerentele mai sus expuse, de dispozițiile art. 1270 C.civ. (potrivit cărora contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante ), instanța apreciază că pretenția dedusă judecății este întemeiată, urmând să admită cererea și să oblige pârâta . la plata sumei de 374,81 lei reprezentând contravaloarea serviciului furnizat.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, instanța reține că pârâta și-a asumat prin încheierea contractului dintre părți și clauza penală cuprinsă în art. 8 din contract, potrivit căreia în caz de neplată la termen, se vor calcula penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere, în sarcina beneficiarului, calculate de la data scadenței până la data plății efective a facturii, indiferent de cuantumul acestora.

Potrivit art. 1017 alin. 1 Cod proc. civilă, interpretat „per a contrario” și în temeiul principiului libertății contractuale, părțile sunt libere să stabilească nivelul dobânzii datorate pentru plata cu întârziere a obligațiilor asumate prin contract.

Prin urmare, pârâta va fi obligată și la plata penalităților de întârziere de 1% pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenței facturii, respectiv 15.05.2013 și până la achitarea integrală a debitului principal.

Având în vedere dispozițiile art. 453 C.pr.civ. și art 1031 C proc civ, privind culpa procesuală în declanșarea prezentului litigiu, pârâtul va fi obligată și la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru (f. 17).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta . SRL, cu sediul în C., . C, județul C., J_, C. R12753592, împotriva pârâtei ., cu sediul în Năvodari, ., ., ., J_, C. RO31485070.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 374,18 lei reprezentând debit precum și la plata penalităților de întârziere de 1% pentru fiecare zi de întârziere de la data scadenței (15.05.2013 ) și până la achitarea integrală a debitului principal.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.05.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. M. Ș. M. D.

Red.jud. C.M.Ș./21.05.2014/4ex

Tehnored. M.D./21.05.2014

Emis 2 comunicări la data de .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5568/2014. Judecătoria CONSTANŢA