Pretenţii. Sentința nr. 2023/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2023/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 19852/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2023
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 25.02.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: Jud. O. I.
GREFIER: B. L.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, cerere formulată de reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. (J40/_/2001, CUI_), cu sediul în București, Bvd. Aviatorilor nr.28, sector 1, și sediul procesual ales la C.. Av. P. D. din București, Bvd. Națiunile Unite nr.1, ., Biroul A3, sector 5, în contradictoriu cu pârâții M. N., prin reprezentant legal M. E., cu domiciliul în C., ., ., județ C., și M. E., cu domiciliul în C., ., ., județ C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 21.02.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință. La acel termen de judecată, în conf. cu disp. art. 396 Cod pr. Civ. instanța a amânat pronunțarea pentru 25.02.2014, dată la care a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ la data de 27.07.2013, reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. a chemat în judecată pe pârâta Mahdoor N. prin reprezentant legal Mahdoor E. și pe pârâta Mahdoor E., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să oblige pe pârâtă la plata sumei de 1150,74 lei reprezentând despăgubire achitată asiguratului său conforma dosarului de daună nr. F3/CA/CT/10/_, la plata sumei de 270,08 lei reprezentând dobândă legală calculată la debitul principal, la plata dobânzii legale în continuare până la achitarea efectivă a debitului principal, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt, reclamanta a arătat că la data de 09.08.2010 s-a produs un accident de circulație în care a fost implicat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ proprietatea S.C. FIRST FLEET MANAGEMENT & LEASING I.F.N. S.A., utilizat în leasing de către .. și condus regulamentar de numitul N. M. Gerard și pârâta M. N., în vârsta de 11 ani care traversa . pietonilor. A mai arătat că conducătorul autoturismului menționat nu a putut evita impactul cu pietonul ivit brusc în dreapta autoturismului cauzele si împrejurările producerii accidentului fiind constatate și consemnate de către agentul constatator în actul de constatare nr._/22.09.2010. A mai arătat că pentru avariile produse la autoturismul asigurat Casco s-a înregistrat dosarul de daună nr. F3/CA/CT/10/_, iar pentru reparațiile efectuate de unitatea reparatoare și justificate cu factura nr. S1005908/19.10.2010 asigurătorul a achitat unității reparatoare suma de 1150,74 lei conform OP nr._/02.11.2010 reprezentând despăgubire în dosarul de daună.
În motivarea în drept, a invocat art. 1357, art. 1372 alin.1, art. 1381, art. 1385 alin.1 din C.civ., art. 22 din legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările in Romania, disp. O.G. 13/2001, art. 453 C.pr.civ.
În probațiune, a solicitat administarea proba cu înscrisuri depunând la dosar înscrisurile de la filele 5-22, 25-54 din dosar.
Pârâta Mahdoor E. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 1357 și urm. din Noul cod civil întrucât obligația de dezdăunare izvorâtă din fapta comisă la data de 09.08.2010 este supusă dispozițiilor Vechiului Cod Civil în vigoare la data săvârșirii faptei și astfel acțiunea nu poate fi admisă pe norme care nu sunt aplicabile în cauză.
Pe fondul cauzei pârâta a arătat că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile răspunderi civile delictuale, respectiv condiția existenței vinovăției întrucât reclamanta nu a răsturnat prezumția relativă de existență a discernământului prin dovada că minora în vârsta de 9 ani și 6 luni la data producerii accidentului rutier a avut discernământ. A mai arătat că dacă minorul nu răspunde pentru producerea prejudiciului nici răspunderea civilă delictuală a părintelui pentru fapta acestuia nu poate fi antrenată.
De asemenea, pârâta a mai arătat că reclamanta nu a dovedit neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligației de supraveghere și educare de către părintele minorului. A mai arătat că reclamanta a solicitat obligarea în solidar a părintelui cu minorul fără a indica temeiul răspunderii solidare.
În motivarea în drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 998, art. 1000 alin. 1 si 2 C civ.
În probațiune, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La data de 30.12.2013, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea în totalitate a apărărilor formulate prin întâmpinare și admiterea acțiunii cu obligarea pârâtelor, în solidar la plata tuturor sumelor precizate în petitul cererii.
În motivarea în fapt, reclamanta a arătat că din expunerea faptelor rezultă incidența normelor juridice invocate în drept, precum și încadrarea în drept a faptei litigioase, trimiterile la reglementările anterioare și articolele corespondente din Codul Civil sunt implicite.
A mai arătat că răsturnarea prezumției relative de existentă a discernământului minorei nu incumbă asigurătorului reclamant, ci angajarea răspunderii părintelui se fundamentează pe neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligației de supraveghere a minorei. De asemenea, a mai învederat instanței că temeiul de drept al solidarității a fost indicat, respectiv art. 1382 C civ. cu corespondent în art. 1003 din C.civ de la 1864.
În ceea ce privește solicitarea privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, reclamanta a precizat că a indicat în mod detaliat în înscrisul denumit Nota de calcul al dobânzii legale toate elementele de identificare a modului de calcul prin care s-a ajuns la determinarea valorii de 270, 08 Ron aplicată la debitul principal de la data plății despăgubirii (02.11.2010) și până la data formulării cererii de chemare în judecată (26.07.2013).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 09.08.2010, în Municipiul C., pe str. Tulcei, dinspre .. Murelor, în dreptul blocului S4, a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autoturismul marca F. A. cu nr. de înmatriculare_, proprietatea .&LEASING IFN SA, utilizat de . și condus de numitul N. M. Gerard și pârâta M. N., minoră în vârstă de 9 ani și 6 luni care a traversat ..
La data producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ condus de către numitul N. M. Gerard era asigurat de răspundere civilă la reclamantă, conform poliței de asigurare . nr._/17.07.2008 valabilă pe perioada 17.07._11
Costul remedierii avariilor produse la autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a fost stabilit la suma de 1150,74 lei, astfel cum rezultă din calculul reparație și din factura nr. S1005908/19.10.2010. La data de 02.11.2010 reclamanta a achitat către societatea de service suma de 1150, 74 lei prin OP nr._/02.11.2010.
Potrivit art. 146 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, contractul de asigurare este supus legii în vigoare la data încheierii poliței de asigurare, a certificatului de asigurare ori a notei de acoperire, după caz. Potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă. Potrivit art. 6 alin. 2 din același act normativ, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. P. urmare, în speța de față sunt aplicabile dispozițiile Codului civil de la 1864 și ale Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.
În temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei. P. urmare societatea reclamantă, efectuând plata sumei reprezentând reparațiile autovehiculului avariat în accident, se subrogă în drepturile asiguratului, având acțiune în regres împotriva celor răspunzători de producerea pagubei.
Acțiunea pe care o are la îndemână persoana păgubită prin accident este una în răspundere civilă delictuală.
Reclamanta, prin răspunsul la întâmpinarea formulată de către pârâta M. E., a precizat temeiurile de drept în baza cărora solicită obligarea pârâtelor la plata sumei de 1150,74 lei, respectiv art. 998-art.999, art. 1000 alin. 2 din C. civ. de la 1864 și art. 1003 din C. civ. de la 1864.
Astfel, instanța apreciază că în ceea ce o privește pe pârâta M. N., în vârstă de 9 ani și 6 luni la data producerii evenimentului rutier, este nevoie de îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie constând în existența unei fapte ilicite a pârâtei, existența unui prejudiciu patrimonial, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția acesteia la momentul producerii faptei ilicite.
Referitor la condiția existenței unei fapte ilicite a pârâtei M. N., în vârstă de 9 ani și 6 luni, instanța apreciază ca este îndeplinită, aceasta constând în împrejurarea că pârâta M. N., în vârstă de 9 ani și 6, a încălcat prevederile din O.U.G. nr. 195/2002, traversând neregulamentar . asigure, avariind autoturismul cu nr. de înmatriculare_, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar. Existența faptei ilicite nu a fost contestată de către pârâte.
Totodată, instanța apreciază că este îndeplinită si condiția existenței unui prejudiciu patrimonial. Astfel, asiguratului i s-a produs un prejudiciu în urma accidentului din data de 09.08.2010, constând în avarierea autoturismului cu nr. de înmatriculare_, prejudiciu evaluat de către reclamantă la suma de 1150,74 și achitată asiguratului conform dosarului de daună F3/CA/CT/10/_ întocmit și a O.P. nr._/02.11.2010 anexate la dosar și pe care pârâtele au refuzat sa o achite.
Instanța mai constată că între fapta ilicită și prejudiciu există raport de cauzalitate, dovedit prin actele dosarului de daună F3/CA/CT/10/_, însă nu este îndeplinită condiția existentei capacității delictuale ca un element inerent condiției vinovăției pârâtei minore M. N..
Potrivit art. 25 alin. 3 din Decretul nr.32/1954 „minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani nu răspund pentru fapta lor ilicită decât dacă se dovedește că au lucrat cu discernământ”. Astfel, legea instituie o prezumție legală relativă de existență a discernământului începând cu vârsta de 14 ani și o prezumție relativă de lipsă a discernământului anterior împlinirii vârstei de 14 ani. Pentru ca răspunderea să fie angajată anterior acestei vârste este necesar ca reclamanta sa facă dovada că minorul a acționat cu discernământ la momentul săvârșirii faptei ilicite.
În speță, vârsta minorului la data săvârșirii faptei ilicite, respectiv 9 ani și 6 luni nu a fost contestată, însă instanța apreciază că reclamanta nu a răsturnat, prin dovada contrară, prezumția relativă de lipsă a discernământului pârâtei M. N. la momentul săvârșirii faptei ilicite instituită prin lege în favoarea acesteia din urmă.
Pe cale de consecință, întrucât condițiile generale ale răspunderii delictuale pentru fata proprie instituite prin art. 998-art.999 C. civ. de la 1864 se cer a fi întrunite cumulativ, instanța apreciază că nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie în ceea ce o privește pe pârâtă M. N. și va respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu aceasta ca neîntemeiată.
În ceea ce o privește pe pârâta M. E., în calitate de părinte al pârâtei M. N., este nevoie de îndeplinirea condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale pentru fapta altuia, respectiv existența unei fapte ilicite a pârâtei minore M. N., existența unei fapte ilicite a pârâtei M. E., în calitate de părinte constând în neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririlor care ii reveneau privind supravegherea și educația sau creșterea copilului, existența unui prejudiciu patrimonial, raportul de cauzalitate între fapta ilicită săvârșită de către pârâta minoră M. N. și prejudiciu produs, raportul de cauzalitate între fapta ilicită săvârșită de către pârâta M. E. și comiterea de către pârâta minoră M. N. a faptei ilicite, existența vinovăției pârâtei M. E. pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririlor care îi reveneau potrivit legii în calitate de părinte, precum și îndeplinirea unor condiții speciale, respectiv pârâta M. N. să fi fost minoră la data săvârșirii faptei și să fi avut locuința la părinții săi.
Pentru angajarea răspunderii părinților în baza art. 1000 alin. 2 din C. civ. de la 1864 nu se cere condiția ca minorul să fi acționat cu discernământ la momentul producerii faptei ilicite, deci vinovăția acestuia, iar raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită a părinților și prejudiciul produs este un raport mediat de fapta ilicită a copilului minor.
Instanța apreciază că, în speță, sunt îndeplinite condițiile generale ale răspunderii pârâtei M. E. constând în existența unei fapte ilicite a pârâtei minore M. N., existența unui prejudiciu patrimonial, raportul de cauzalitate între fapta ilicită săvârșită de către pârâta minoră M. N. și prejudiciu produs, astfel cum au fost analizate mai sus.
Referitor la incidența condițiilor răspunderii civile delictuale constând în existența unei fapte ilicite a pârâtei M. E., în calitate de părinte, concretizată în neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririlor care ii reveneau privind supravegherea și educația sau creșterea copilului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită săvârșită de către pârâta M. E. și comiterea de către pârâta minoră M. N. a faptei ilicite, existența vinovăției pârâtei M. E. pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririlor care îi reveneau potrivit legii în calitate de părinte, instanța apreciază că art. 1000 alin. 2 C. civ. de la 1864 instituie o triplă prezumție în privința pârâtei M. E., respectiv prezumția că în exercitarea îndatoririlor ce îi reveneau față de pârâta M. N. au existat abateri care prin prejudiciul produs s-au definit ca fiind adevărate acțiuni sau omisiuni ilicite de natură să îi angajeze răspunderea față de minoră, prezumția de cauzalitate între neîndeplinirea îndatoririlor care îi reveneau și comiterea de către pârâta minoră a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii și prezumția culpei pârâtei M. E. în îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor pe care le avea în calitate de părinte, sarcina răsturnării acestor prezumții legale cu caracter relativ revenindu-i pârâtei M. E. prin dovada împrejurării că nu a putut împiedica faptul prejudiciabil. Or, in speță, pârâta nu a făcut dovada contrară, simpla afirmație a pârâtei în sensul că își avertizează frecvent copilul cu privire la modul de traversare a străzii nefiind suficientă pentru a răsturna cele trei prezumții. Pârâta M. E., avea nu numai obligația de creștere și educare a minorei, ci și obligația de supraveghere minuțioasă a copilului având în vedere vârsta acestuia. Mai mult, având în vedere că zona unde s-a produs evenimentul rutier era intens circulată de autovehicule astfel cum precizează pârâta prin întâmpinare, se impunea o atenție sporită cu privire la supravegherea minorei.
Cu privire la îndeplinirea condițiilor speciale ale răspunderii civile delictuale ale pârâtei M. E. pentru fapta pârâtei M. N., instanța apreciază ca nu au fost contestate de către pârâta M. E..
De asemenea, instanța apreciază că întrucât pârâta M. N. a fost lipsită de discernământ și nu răspunde pentru fapta proprie potrivit art. 998-999 C.civ.de la 1864, nu este incidentă răspunderea solidară a celor două pârâte conform art. 1003 C.civ. de la 1864, ci numai răspunderea civilă delictuală a pârâtei M. E. pentru fapta pârâtei M. N. potrivit art. 1000 alin. 2 din C. civ. de la 1864, pârâta M. E. fiind obligată să repare in mod integral prejudiciul.
Pe cale de consecință, instanța va admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. în contradictoriu cu pârâtele M. N. prin reprezentant legal M. E. și cu M. E. și va obliga pârâta M. E. la plata către reclamantă a sumei de 1150,74 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate de către reclamantă în dosarul de daună F3/CA/CT/10/_.
Sub aspectul dobânzii legale pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la data la care a fost achitată despăgubirea (02.11.2010) până la data sesizării instanței (26.07.2013) calculată conform tabelului anexat la fila 5 și în continuare până la achitarea integrală a debitului principal, instanța apreciază că potrivit principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, autorul pagubei este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar și beneficiul nerealizat (lucrum cessans) ca urmare a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii. Astfel, reclamanta poate solicita atât plata echivalentului pagubei, cât și plata dobânzilor legale aferente acestei sume.
În conformitate cu O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală. P. art. 11 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar a fost abrogată O.G. nr. 9/2000, stabilindu-se, în art. 1, că părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești. Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie. Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare. Dacă nu se precizează altfel, termenul dobândă din prezenta ordonanță privește atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare. În art. 2, s-a prevăzut că, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.
De asemenea, instanța reține dispozițiile art. 1088 C. civ., potrivit cărora în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune interese fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. Mai mult, în materie extracontractuală nu este necesară punerea în întârziere a debitorului, dreptul creditorului de a pretinde despăgubiri debitorului născându-se din momentul săvârșirii faptului prejudiciabil.
În speță, instanța constată că sunt pe deplin întrunite condițiile cerute de lege pentru acordarea dobânzilor și anume: obligația pârâtei M. E. constă în plata unei sume de bani, este lichidă și exigibilă, iar prin neplata la scadență a sumei de bani datorate se prezumă că lipsa de folosință a acesteia a produs reclamantei un prejudiciu, ce se impune a fi reparat prin acordarea dobânzii legale calculate pe durata întârzierii în executare, potrivit O.G. nr. 9/2000 și, după abrogarea acesteia, potrivit O.G. nr. 13/2011.
Susținerea pârâtei M. E. conform căreia reclamanta nu a făcut dovada cuantumului dobânzii legale pentru perioade diferite de calcul spre a se verifica dacă a fost aplicat corect actul normativ incident va fi respinsă ca neîntemeiată având în vedere tabelul depus de către reclamanta la fila 5 din dosar.
Astfel, instanța va obliga pârâta M. E. la plata sumei de 270,08 lei reprezentând dobândă legală calculată de la data de 02.11.2010 până la data de 26.07.2013 și la plata unei sume determinabile, în funcție de dobânda de referință a BNR, aplicată la debitul principal, calculată potrivit dispozițiilor O.G. nr. 9/2000 și, după abrogarea acesteia, potrivit dispozițiilor O.G. nr. 13/2011 de la data 26.07.2013 până la achitarea integrală a debitului principal.
Având în vedere dispozițiile art. 453 C.pr.civ. privind culpa procesuală în declanșarea prezentului litigiu, pârâta M. E. va fi obligată și la plata către reclamantă a sumei de 107,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A., cu sediul în București, Bvd. Aviatorilor nr.28, sector 1, și sediul procesual ales la C.. Av. P. D. din București, Bvd. Națiunile Unite nr.1, ., Biroul A3, sector 5 în contradictoriu cu pârâtele M. N. prin reprezentant legal M. E. și cu M. E., ambele cu domiciliul în C., ., ., județ C..
Obligă pârâta M. E. la plata către reclamantă a sumei de 1150,74 lei reprezentând debit principal, la plata sumei de 270,08 lei reprezentând dobândă legală calculată de la data de 02.11.2010 până la data de 26.07.2013, precum și la plata dobânzii legale de la data 26.07.2013 până la achitarea integrală a debitului principal.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. în contradictoriu cu pârâta M. N. prin reprezentant legal M. E., ca neîntemeiată.
Obligă pârâta M. E. la plata către reclamantă a sumei de 107,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.02.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Jud. O. I. B. L.
Red. Jud. O.I. / 26.03.2014;
Tehnored. Grf. B.L. / 26.03.2014/ 5 exp.
Comunicat 3 exp. / .
| ← Acţiune în declararea simulatiei. Sentința nr. 29/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5418/2014.... → |
|---|
