Pretenţii. Sentința nr. 29/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 29/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 17484/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Sentinta civila Nr._
Ședința publică de la 29 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE Moțîrlichie L.
GREFIER M. L.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamant . și pe pârât ., având ca obiect pretenții PERIMARE
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul întocmit de către grefierul de ședință.
Instanța rămâne în pronunțare asupra perimării cauzei.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cererii de față, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 416 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.
Așadar, în conformitate cu acest text legal, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură mixtă, în sensul că este atât o sancțiune procedurală - de aplicație generală - care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței - vreme îndelungată- în judecată.
Or, în speță, din verificarea actelor din dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 22.01.2014, când s-a dispus suspendarea judecății conform art.242 alin. 1 Cod procedură civilă.
Întrucât de la această dată și până la termenul de față au trecut mai mult de 6 luni, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de chemare în judecată îi incumbă creditoarei și ținând cont și de faptul că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare (în sensul art. 417 și 418 Cod procedură civilă), instanța apreciază că devin aplicabile dispozițiile art. 416 Cod procedură civilă.
Pe cale de consecință, urmează a admite excepția perimării invocată din oficiu, ca urmare a procedurii parcurse de grefa instanței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea privind pe reclamant ., cu sediul in ., .. 2 6 -28 în contradictoriu cu pârâtul ., cu sediul in . N. BALCESCU, . 7
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
Moțîrlichie L. M. L.
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2014.... → |
|---|








