Pretenţii. Sentința nr. 3576/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 3576/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 26549/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3576

Ședința publică din data de 01.04.2014

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: M. TIMOAȘCĂ

GREFIER: F. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . pe pârât M. G., având ca obiect pretenții

La apelul nominal facut in sedinta publica, atât la prima strigare, cât si la a doua strigare, se constată lipsa părtilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință.

Instanța în baza art. art.94 pct.1 lit. j raportat la dispozițiile art.1015 din C.proc.civ. se declară competentă în soluționarea prezentei cauzei din punct de vedere general, material și teritorial.

Instanța estimează o durată de 2 luni necesară pentru cercetarea procesului, termen apreciat ca fiind optim și previzibil față de obiectul cauzei.

Potrivit art. 255 Cod procedură civilă, instanța constată că probele solicitate de reclamantă sunt admisibile și pot duce la soluționarea procesului și, în temeiul art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosar, ca fiind pertinente, concludente și utile in soluționarea cauzei.

În temeiul dispozițiilor art. 394 din Codul de procedură civilă, instanța reține cauza în vederea soluționării.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. în data de 02.10.2013, sub nr._, reclamanta S.C. V. ROMÂNIA S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. G., obligarea pârâtului la plata sumei de 1115,74 lei reprezentând contravaloare servicii de telefonie mobilă, precum și dobânda legală aferentă debitului neachitat, calculată de la data de 28.02.2013 până la achitarea efectivă a debitului. De asemenea reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a prestat pârâtului servicii de telefonie mobilă, în temeiul contractelor încheiate la data de 15.12.2010 și 09.03.2012, pentru care a emis facturi fiscale atașate cererii, din a căror contravaloare pârâtul nu a achitat suma de 1115,74 lei.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1028 alin.2 din noul Cod de procedură civilă privind cererile de valoare redusă.

Reclamanta nu a solicitat dezbateri orale.

Pârâtul nu a formulat răspuns la cererea de chemare în judecată în termenul prevăzut de art. 1029 alin. 4 C.proc.civ..

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.

Conform art. 1025 C.proc.civ.: „(1) Prezentul titlu se aplica atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecata și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. (2) Prezentul titlu nu se aplica în materie fiscală, vamală sau administrativă și nici în ceea ce privește răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorității publice. (3) De asemenea, prezenta procedură nu se aplica cererilor referitoare la: a) starea civila sau capacitatea persoanelor fizice; b) drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie; c) moștenire; d) insolvența, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile și a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare; e) asigurări sociale; f) dreptul muncii; g) închirierea unor bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani; h) arbitraj; i) atingeri aduse dreptului la viața privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.”

Instanța reține că în speță sunt aplicabile dispozițiile titlului X din codul de procedură civilă privind cererile de valoare redusă, întrucât creanța pretinsă de reclamantă este sub nivelul de 10.000 lei și nu este incident niciunul din cazurile de excepție prevăzute de alin. 2 și 3 ale art. 1025 C.proc.civ..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Între S.C. V. ROMÂNIA S.A., în calitate de prestator, și pârâtul M. G., în calitate de beneficiar, s-au încheiat contractele de abonament pentru serviciile V. la data de 15.12.2010 și 09.03.2012.

În baza acestui contract, S.C. V. ROMÂNIA S.A. a emis facturile fiscale VDF_/14.01.2013 și VDF_/14.12.2012, care cuprind un preț al serviciilor de telefonie mobilă în cuantum de 1115,74 lei.

În ceea ce privește primul capăt de cerere, reclamanta S.C. V. ROMÂNIA S.A., solicită instanței obligarea pârâtului la plata creanței rezultate din facturile menționate mai sus, în cuantum de 1115,74 lei, reprezentând preț al serviciilor de telefonie mobilă.

Potrivit art. 1270 alin. 1 C.civ.: „contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.”

Astfel, având în vedere prevederile legale menționate, pârâtul avea, conform dispozițiilor contractului, obligația să achite contravaloarea facturilor reprezentând prețul serviciilor de telefonie prestate acestuia.

Instanța reține că reclamanta a făcut dovada raporturilor juridice dintre părți și a prestației efectuate pârâtului, însă pârâtul nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor asumate, respectiv plata facturii mai sus menționate, astfel că în ce privește debitul de 1115,74 lei pretențiile reclamantei sunt întemeiate.

Față de aceste considerente, instanța va admite primul capăt de cerere și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 1115,74 lei reprezentând rest de plată contravaloare servicii de telefonie mobilă aferentă facturii nr. VDF_/14.01.2013 și VDF_/14.12.2012.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente debitului principal, instanța face următoarele precizări.

Sub aspectul dobânzii legale pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la data la care au devenit scadente facturile neachitate de către pârât, până la plata integrală a debitului principal, solicitate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, instanța apreciază că potrivit principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, autorul pagubei este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar și beneficiul nerealizat (lucrum cessans) ca urmare a faptei ilicite cauzatoare de prejudicii. Astfel, reclamanta poate solicita atât plata echivalentului pagubei, cât și plata dobânzilor legale aferente acestei sume.

În conformitate cu O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală. Prin art. 11 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar a fost abrogată O.G. nr. 9/2000, stabilindu-se, în art. 1, că părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești. Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie. Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare. Dacă nu se precizează altfel, termenul dobândă din prezenta ordonanță privește atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare. În art. 2, s-a prevăzut că, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.

De asemenea, instanța reține dispozițiile art. 1088 C. civ., potrivit cărora în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune interese fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu și dispozițiile art. 43 Cod . comerciale produc dobânzi de drept din ziua când devin exigibile.

În speță, instanța constată că sunt pe deplin întrunite condițiile cerute de lege pentru acordarea dobânzilor și anume: obligația pârâtului constă în plata unei sume de bani, este lichidă și exigibilă, iar prin neplata la scadență a sumei de bani datorate se prezumă că lipsa de folosință a acesteia a produs reclamantei un prejudiciu, ce se impune a fi reparat prin acordarea dobânzii legale calculate pe durata întârzierii în executare, potrivit O.G. nr. 9/2000 și, după abrogarea acesteia, potrivit O.G. nr. 13/2011.

Astfel, instanța va obliga pârâtul și la plata dobânzii legale aferente debitului principal, începând cu data scadenței, respectiv 28.02.2013 și până la achitarea integrală a debitului.

Față de aceste considerente, instanța va admite cererea reclamantei și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 1115,74 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă aferentă facturilor nr. VDF_/14.01.2013 și VDF_/14.12.2012 și dobânda legală aferentă debitului neachitat, calculată de la data de 28.02.2013 până la achitarea efectivă a debitului.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 1031 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâtul urmează să fie obligat către reclamantă la plata sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. V. ROMÂNIA S.A., cu sediul procesual ales in CONSTANTA, .-84 în contradictoriu cu pârâtul M. G., cu domiciliul in sat C., .. 79, județul C..

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1115,74 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă aferentă facturilor nr. VDF_/14.01.2013 și VDF_/14.12.2012 și dobânda legală aferentă debitului neachitat, calculată de la data de 28.02.2013 până la achitarea efectivă a debitului.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01.04.2014.

P. GREFIER

M. TIMOAȘCĂ F. S.

Red jud. MT

Tehnored gref SF

Data redactării: 24.04.2014/ 4 ex

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3576/2014. Judecătoria CONSTANŢA