Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 9847/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9847/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 15941/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9847/2014
Ședința din data de 30.09.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. D.
GREFIER: M. DĂNUȚA M.
Pe rol judecarea cauzei civil privind pe petent I. DE J. JUDETEAN CONSTANTA (UM 0406 CONSTANTA) și pe intimat C. S., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale înlocuire amenda contravenționala.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 23.09.2014 fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 30.09.2014 când,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 28.05.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei C., petentul I. DE JANDARMI JUDEȚEAN C. a solicitat instanței de judecată ca, în temeiul art. 9 pct. 3 din OG 2/2001, să dispună înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 1000 lei aplicată intimatului C. S. cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii s-a arătat că prin procesul-verbal de contravenție . nr._/08.09.2010 intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1000 lei și că nu este posibilă executarea silită a debitului.
În drept au fost invocate dispozițiile C.proc.civ., OG 2/2001, Decizia CCR nr. 1354/10.12.2008, Decizia ÎCCJ nr. 7/2010.
În susținerea cererii au fost anexate acesteia o . înscrisuri constând în copia de pe procesul verbal și dovezi privind imposibilitatea de executare silită.
Dovada de înmânare a cererii de chemare în judecată a fost returnată la dosarul cauzei cu mențiunea „destinatar decedat”.
La solicitarea instanței, la dosarul cauzei a fost depusă fișa de evidență a intimatului astfel cum rezultă din Baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.
Având în vedere faptul că intimatul a decedat anterior introducerii acțiunii, instanța a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei.
Analizând cu prioritate conform art. 248 alin. 1 C.proc.civ. excepția lipsei capacității procesuale de folosință, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/08.09.2010 intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1000 lei, pentru nerespectarea prevederilor art. 1 lit. b din Legea nr. 12/1990 (fila 7).
Din fișa de evidență pentru CNP nr._ (menționat în procesul-verbal de contravenție) astfel cum rezultă din Baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (f 12) rezultă că intimatul a decedat la data de 24.02.2014, anterior introducerii acțiunii.
Capacitatea procesuală este una dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile, conform art. 32 alin. 1 lit. a C.proc.civ., iar conform art. 56 alin. 1 C.proc.civ. „poate fi parte în judecată, orice persoană care are folosința drepturilor civile.”
De asemenea, conform prevederilor art. 35 C.civ. „capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia.”
Astfel, având în vedere faptul că intimatul a decedat anterior introducerii acțiunii, instanța constată că acesta nu are capacitate procesuală de folosință în cauză, motiv pentru care va admite excepția invocată și va respinge acțiunea formulată de I. DE JANDARMI JUDEȚEAN C. în contradictoriu cu pârâta C. S., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei C. S..
Respinge acțiunea formulată de I. DE JANDARMI JUDEȚEAN C. cu sediul în CONSTANTA, ., nr. 108, J. C. în contradictoriu cu pârâta C. S. cu ultimul domiciliu în CONSTANTA, .. 65, J. C. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată azi, 30.09.2014, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. DUMITRUMIRELA DĂNUȚA M.
M.M. 02 octombrie 2014
Red. Jud. D.D.2ex/09.11.2014
Emis 2 comunicări, la data de
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3576/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 29/2014. Judecătoria... → |
|---|








