Pretenţii. Sentința nr. 3648/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3648/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 2169/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.3648
Ședința din CAMERA DE CONSILIU
Din data de 01.04.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE : N.-Ș. C. M.
GREFIER: S. G.
S-a luat in examinare cauza civilă privind pe reclamanta S.C. R. S.A., cu sediul în C., .-24, jud. C., având codul de identificare fiscala RO_, nr. de înmatriculare J_, în contradictoriu cu pârâtul N. F., cu domiciliul în Năvodari, ., ., ., jud. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut in ședința din camera de consiliu se constata lipsa parților.
Procedura de citare este legal îndeplinita – fără citarea parților.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședința.
Având în vedere prevederile art. 1029 C proc civ, conform cărora procedura cu privire la cererile cu valoare redusă este scrisă și se desfășoară în întregul ei în camera de consiliu, în prezenta cauză, față de înscrisurile depuse de către reclamantă, instanța nu apreciază a fi necesară prezența părților, astfel încât, față de împrejurările cauzei, nu sunt necesare dezbateri orale.
Instanța încuviințează proba cu înscrisuri și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 28.01.2014, sub nr._, reclamanta . solicitat obligarea pârâtei N. F. la plata sumei de: 230,30 lei, cu titlu de contravaloare apă/canal aferentă perioadei august 2013 și 79,15 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv, 50 de lei – taxă judiciară de timbru și 29,15 de lei – taxă notificare.
În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că, în baza contractului nr. 38/03.11.2011, încheiat cu Asociația de proprietari Cabanei din Năvodari, prin M. V., în calitatea de președinte, a furnizat apă potabilă și a preluat apă uzată. Ulterior, între reclamantă în calitate de operator și pârâtă, în calitate de utilizator individual, a fost încheiată convenția de facturare individuală a consumului de apă și canalizare nr. 8693/05.08.2013, în temeiul căreia pârâta avea obligația să efectueze plata prestațiilor efectuate de S.C. R. S.A. în termen de 15 zile de la data emiterii facturilor, neachitarea acestora în termen de 30 de zile de la data scadenței urmând să atragă penalități de întârziere.
Reclamanta a indicat că, pârâta a fost somată la data de 18.11.2013 prin înscrisul nr._, ca în termen de 15 zile de la primire să achite suma totală de 285,41 lei, din care suma de 230,30 lei reprezentând contravaloare facturi apa/canal aferente perioadei august 2013; suma de 25,95 lei reprezentând penalități de întârziere și suma de 29,15 lei reprezentând taxă notificare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 1350 Cod civil, ale Legii nr. 241/2006 și pe cele ale art. 1025-1032 Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus: listing, notificare nr._/18.11.2013, facturi, convenție nr. 8693/05.08.2013, anexa C-situația debitului defalcat pentru apartamente, contract nr. 38/03.11.2011, act adițional nr. 65, anexa A4- tabel nominal cu proprietarii care sunt de acord cu trecerea la facturarea individuala.
În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar și proba cu interogatoriul pârâtei.
Pârâta, legal citată, nu a depus formularul de răspuns completat corespunzător și nici nu a răspuns prin alt mijloc adecvat la formularul de cerere depus de către reclamantă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Din înscrisul depus în copie la dosar instanța reține că între părți s-a încheiat la data de 05.08.2013 convenția de facturare individuală a consumurilor de apă și canalizare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 8693, în temeiul căreia creditoarei îi incumba obligația de a presta serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, iar debitorul se obliga să plătească contravaloarea acestuia, în termenul stipulat în contract. Anterior încheierii convenției de facturare individuală, producea efecte contractul nr. 38/03.11.2011, încheiat de reclamantă cu Asociația de Proprietari Cabanei din Năvodari, prin M. V., în calitatea de președinte, în baza căruia reclamanta a furnizat apă potabilă și a preluat apă uzată.
Instanța constată că reclamanta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. 1025- 1032 C. proc. civ, privind cererile cu valoare redusă și în raport de obiectul cauzei, cererea este admisibilă.
Din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar și ținând cont de regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii obligației – iar debitorul în speță nu a făcut nicio probă în acest sens -, instanța mai reține că acesta, deși a beneficiat de serviciul în litigiu, astfel cum reclamanta a dovedit, nu a achitat la scadență contravaloarea serviciului furnizat conform facturii . nr._ din 21.08.2013 în sumă de 230,30 de lei.
Având în vedere prevederile art. 1350 alin. 1 și 2 C. civ. conform cărora orice persoană trebuie să-și execute obligațiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare nu își îndeplinește această îndatorire, este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii, instanța apreciază că, în cauză, sunt pe deplin îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale în ceea ce o privește pe pârâtă, respectiv existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu patrimonial, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția celui care săvârșește fapta ilicită.
Față de considerentele mai sus expuse și de dispozițiile art. 1270 C.civ. (potrivit cărora contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante ), instanța apreciază că pretenția dedusă judecății este întemeiată, urmând să admită cererea și să oblige pârâta N. F. la plata sumei de 230,30 lei reprezentând contravaloarea facturii de furnizare a serviciului de alimentare cu apă potabilă și de canalizare . nr._ din 21.08.2013.
Având în vedere dispozițiile art. 453 C.pr.civ. și art 1031 C proc civ, privind culpa procesuală în declanșarea prezentului litigiu, pârâtul va fi obligat și la plata sumei de 79,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru (50 lei) și taxă notificare (29,15 lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. R. S.A. cu sediul în C., .-24, jud. C., C.U.I. RO_; C.I.F._, în contradictoriu cu pârâta N. F. cu domiciliul în Năvodari, ., ., ., jud. C., CNP_.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 230,30 lei reprezentând contravaloarea facturii de furnizare a serviciului de alimentare cu apă potabilă și de canalizare . nr._ din 21.08.2013.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.04.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
N. - Ș. C. MădălinaStoian G.
Red.Jud. N.Ș.C.M./01.04.2014
Tehnored.S.G./ 01.04.2014/4EX
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3129/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2499/2014.... → |
|---|








