Pretenţii. Sentința nr. 7580/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7580/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 07-07-2014 în dosarul nr. 31779/212/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7580

Ședința publică de la 07 Iulie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE O. M. S.

GREFIER E. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, acțiune formulată de reclamant . V. SA, cu sediul în București, .. 31-33, sector 2, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr.J_, CUI_, cu sediul procesual ales la . Sucursala C., cu sediul în C., ., ., în contradictoriu cu pârâții P. G., cu domiciliul în Năvodari, ., . și A. DE P. .>, cu sediul în Năvodari, ., ., CUI_.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 03.07.2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 07.07.2014.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 26.11.2013, sub nr._, reclamanta S.C. A. ROMÂNEASCĂ –ASIROM V. S.A. a chemat în judecată pârâtele P. G. și ASOCIAȚIA DE proprietari . acestora la plata sumei de 1.192,60 lei, reprezentând despăgubiri acordate persoanei păgubite, cât și a dobânzii legale aferente debitului, calculate de la data introducerii acțiunii și până la momentul plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat că, în ziua de 25.01.2012 a avut loc o avarie la instalația sanitară la apartamentul numitei P. G., ceea ce a condus la avarierea apartamentului nr. 1, proprietatea asiguratei reclamantei, T. T..

Astfel fiind, reclamanta a despăgubit-o pe subscrisa T. T., asigurată în baza contractului de asigurare pentru clădiri și bunuri, precum și a răspunderii față de terți, . nr._ din 02.09.2011, valabil la data producerii incidentului, cu suma de 1.192,60 lei, conform dosarului de daună nr. 458/F/B_ .

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1349, art. 2210 din NCC, art. 17 din Legea nr. 230/2007, OG nr. 13/2011.

În probatoriu, s-au solicitat înscrisuri, interogatoriul pârâtelor, proba testimonială.

La cerere, s-au anexat înscrisuri (f. 7-31).

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 09.01.2014, pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI ., pe cale de excepție, prematuritatea introducerii acțiunii, în raport de prevederile Legii nr. 192/2006 privind medierea, iar pe fond, admiterea în parte a cererii, în sensul obligării pârâtei P. G. la plata despăgubirilor solicitate, având în vedere că, în urma verificărilor s-a stabilit că, inundarea apartamentului nr. 1 a fost cauzată de existența unei defecțiuni la scurgerea de la cada apartamentului nr. 10, al cărui proprietar este P., iar potrivit art. 16 din Ordinul nr. 223/2004 coroborat cu art. 14 și art. 17 din Legea nr. 230/2007, dacă proprietarul unui apartament ori spațiu sau oricare altă persoană care acționează în numele său provoacă daune oricărei părți din proprietatea comună sau unui alt apartament ori spațiu, respectivul proprietar sau respectiva persoană are obligația să repare stricăciunile ori să plătească cheltuielile pentru lucrările de reparații.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 14, art. 17 din Legea nr. 230/2007.

La întâmpinare, s-au anexat notificarea transmisă Asociației și invitațiile la conciliere, respectiv mediere adresate numitei P. (f. 45-49).

Prin încheierea de ședință din data de 09.04.2014 (f. 67-68), instanța a respins ca neîntemeiată excepția prematurității cererii de chemare în judecată, pentru neparcurgerea procedurii prealabile a informării privind medierea.

În cauză, s-a administrat proba cu interogatoriul pârâtei ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI .-87) și proba testimonială cu martorul T. T. (f. 81).

Analizând ansamblul probator de la dosar, prin prisma situației de fapt și dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:

În fapt, între reclamanta din cauză și numita T. T. s-a încheiat un contract de asigurare constatat prin polița RZ_/31.08.2011, valabilă 02.09._16, având ca obiect asigurarea locuinței numitei T. T., situate în C., ., . 1, cât și a bunurilor din acesta.

La data de 25.01.2012, ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI . un proces verbal (f. 18), în cuprinsul căruia s-a constatat că, în ziua respectivă, apartamentul proprietatea numitei T. T. a fost inundat, cu consecința deteriorării tavanului și distrugerii unei mobile, datorită faptului că scurgerea de la cada apartamentului nr. 10, situat deasupra apartamentului nr. 1 al numitei se spărsese, apa infiltrându-se la etajele inferioare.

Astfel fiind, proprietara apartamentului inundat a solicitat despăgubirea pentru pagubele provocate, sens în care s-a adresat reclamantei, în temeiul contractului de asigurare RZ_/31.08.2011, formându-se dosarul de daună nr. 458/F/B_ .

Cercetările efectuate în cauză au concluzionat că, despăgubirile cuvenite asiguratei sunt în cuantum de 1.192,60 lei, sumă achitată de către reclamantă la data de 19.04.2013, precum atestă actele dosarului.

În drept, pretențiile reclamantei, de subrogare în toate drepturile asiguratului, în limitele indemnizației plătite, derivă din contractul de asigurare încheiat la data de 02.09.2011, respectiv anterior intrării în vigoare a NCC, ceea ce atrage incidența Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, în forma în vigoare la data încheierii contractului, cât privește raporturile dintre asigurata T. T. și reclamanta S.C. A. ROMÂNEASCĂ –ASIROM V. S.A.

Potrivit art. 22 din această lege, în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, conform art. 54.

Asiguratul răspunde de prejudiciile aduse asigurătorului prin acte care ar împiedica realizarea dreptului prevăzut la alin. 1.

Asigurătorul poate renunța, în totalitate sau în parte, la exercitarea dreptului prevăzut la alin. 1, dispoziții similare celor cuprinse în art. 2210 din NCC.

Având în vedere că, riscul asigurat care a determinat promovarea prezentei acțiuni s-a produs la data de 25.01.2012, iar potrivit art. 103 din Legea nr. 71/2011, obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor, urmează să analizăm condițiile răspunderii civile delictuale, în persoana celui răspunzător de producerea pagubei, prin prisma dispozițiilor art. 1357 din NCC.

Potrivit acestui articol, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să o repare.

Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

Dovezile administrate în cauză (înscrisurile ce compun dosarul de daună, declarația martorei T., procesul verbal de constatare al Asociației) probează că riscul asigurat s-a produs datorită defectării instalației sanitare de la cada aparținând apartamentului nr. 10, proprietatea pârâtei P. G.. Faptul că defecțiunea constatată s-a produs la un bun proprietate individuală și nu comună rezultă și din interpretarea sensului noțiunilor de proprietate comună, respectiv proprietate individuală, astfel cum sunt definite acestea în Legea nr. 230/2007. Astfel, potrivit art. 3 lit. b din această lege, proprietatea individuală este apartamentul sau spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință, parte dintr-o clădire, destinată locuirii sau altor activități, care împreună cu cota-parte indiviză din proprietatea comună constituie o unitate de proprietate imobiliară, în timp ce prin proprietate comună aferentă tronsoanelor sau scărilor care nu poate fi delimitată se înțelegecel puțin o instalație pe verticalăcare alimentează în comun tronsoane ori scări sau părți de construcție comune tronsoanelor ori scărilor, care nu pot fi definite separat din punct de vedere fizic ca poziție și suprafață.

În speță, declarația martorei T. T. coroborat cu procesul verbal de constatare din 25.02.2014 atestă că inundarea apartamentului nu a fost cauzată de o țeavă verticală, care să alimenteze în comun tronsoane, ci de scurgerea de la cada locuinței individuale a pârâtei P. G..

Pârâta, deși legal citată pentru termenele de judecată, nu s-a prezentat pentru a combate susținerile din nota de constatare, ci dimpotrivă, din depoziția martorei audiate în cauză – luată sub prestare de jurământ – instanța reține că fiii pârâtei, care locuiesc în apartamentul nr. 10, și-au recunoscut culpa în producerea riscului asigurat, dar nu au rezolvat în mod eficient problema. Totodată, instanța va constata că, lipsa nejustificată la interogatoriu a pârâtei constituie început de dovadă, ce se completează cu celelalte probe administrate de către reclamantă.

Față de aspectul că, fapta ilicită s-a produs datorită unor defecțiuni la proprietatea individuală a pârâtei, instanța va constata că, pârâta Asociația de proprietari nu este ținută de repararea prejudiciului astfel cauzat.

Potrivit art. 17 din Legea nr. 230/2007, dacă proprietarul unui apartament ori spațiu sau oricare altă persoană care acționează în numele său provoacă daune oricărei părți din proprietatea comună sau unui alt apartament ori spațiu, respectivul proprietar sau respectiva persoană are obligația să repare stricăciunile ori să plătească cheltuielile pentru lucrările de reparații.

Constatând existența faptei ilicite în persoana exclusiv a pârâtei P. G., instanța va observa și producerea prejudiciului în patrimoniul reclamantei, constând în suma de bani achitată pentru repararea daunei.

Cât privește legătura de cauzalitate, aceasta rezultă din însăși materialitatea faptei, astfel cum o atestă probele de la dosar.

Vinovăția pârâtei îmbracă forma culpei, suficientă pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, context în care instanța va obliga această pârâtă la repararea prejudiciului astfel cauzat, respectiv la plata către reclamantă a sumei de 1.192,60 lei, precum și a dobânzii legale aferente debitului, calculate de la data introducerii acțiunii și până la momentul plății efective.

Față de considerentele mai sus învederate, instanța va constata că, pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI . ținută, în temeiul răspunderii civile delictuale, să răspundă pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită a pârâtei P. G., context în care va respinge cererea de chemare în judecată, formulată de către reclamanta S.C. A. ROMÂNEASCĂ –ASIROM V. S.A., în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI ..

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate, instanța le va admite în parte, în sensul în care va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 88,48 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Instanța va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, întrucât reclamanta nu a făcut dovada efectuării lor, prin prisma cerințelor prevăzute de art. 452 din NCPC, potrivit căruia, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

În speță, reclamanta a depus la dosar, prin cererea înregistrată la data de 04.04.2014 (f. 62), factura fiscală . nr. 23/_, însoțită de o anexă, care nu probează însă faptul plății, ci doar că s-a cerut o plată. Cu alte cuvinte, în lipsa unei chitanțe, ordin de plată, orice alt înscris care să atestă că, suma facturată a fost și achitată, instanța apreciază că, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată sub forma onorariului de avocat este nedovedită și ca atare, o va respinge ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite cererea de chemare în judecată, formulată de către reclamanta S.C. A. ROMÂNEASCĂ –ASIROM V. S.A., cu sediul în București, .. 31-33, sector 2, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr.J_, CUI_, cu sediul procesual ales la . Sucursala C., cu sediul în C., ., ., județul C., în contradictoriu cu pârâta P. G., cu domiciliul în Năvodari, ., ., ..

Obligă pârâta P. G. la plata către reclamantă a sumei de 1.192,60 lei, precum și a dobânzii legale aferente debitului, calculate de la data introducerii acțiunii și până la momentul plății efective.

Admite în parte capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, în sensul în care obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 88,48 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat.

Respinge cererea de chemare în judecată, formulată de către reclamanta . V. SA, cu sediul în București, .. 31-33, sector 2, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr.J_, CUI_, cu sediul procesual ales la . Sucursala C., cu sediul în C., ., ., județul C., în contradictoriu cu pârâta A. DE P. .>, cu sediul în Năvodari, ., ., ., CUI_, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.07.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

O. M. S. E. M.

Red. Jud. O.M.S. 19 septembrie 2014;

Tehnored. Grf. E.M. 10 Iulie 2014/ 5 exp.

Comunicat . exp. / .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 7580/2014. Judecătoria CONSTANŢA