Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5024/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5024/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 818/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
Sentinta civila nr.5024
Ședința publică de la 7 mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE Moțîrlichie L.
GREFIER M. L.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent I. DE P. JUDETEAN CONSTANTA și pe intimat A. A., având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale inlocuirea amenzii contraventionala
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în sedinta publica din data de 30.04.2014 si au fost consemnate în încheierea de sedinta din acea data, încheiere ce face corp comun cu prezenta, pentru cand, instanta avand nevoie de timp pentru a delibera a dispus amanarea pronuntarii la data de 7.05.2014 .
INSTANȚA
Prin cererea înregistrata sub nr._ pe rolul Judecătoriei C. petentul I. DE P. JUDETEAN CONSTANTA a solicitat instanței de judecată ca, în temeiul art. 9 pct. 3 din OG 2/2001 să se dispună înlocuirea amenzii aplicate intimatei A. A. cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii s-a arătat că prin procesul-verbal de contravenție ._/17.06.2013 intimata a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum total de 200 lei însa aceasta nu și-a achitat amenda și nu există nici posibilitatea executării silite întrucât contravenientul nu figurează cu bunuri urmăribile.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 9 pct. 3 din OG 2/2001.
În susținerea cererii au fost anexate acesteia o . înscrisuri constând în copii de pe procesul verbal și dovezi privind imposibilitatea de executare silită.
Intimata, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță si nu a formulat întimpinare.
Analizând cererea formulată, prin prisma înscrisurilor existente la dosarul cauzei, instanța apreciază că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin procesul verbal de contravenție ._/17.06.2013 intimata a fost sancționată cu amenda contravențională în cuantum de 200 lei.
Conform procesului verbal de constare a insolvabilității SPIT C., intimata nu figurează cu bunuri sau venituri urmăribile, motiv pentru care nu există posibilitatea urmăririi și executării silite a acesteia.
Potrivit art. 9 alin 3 din O.G. nr. 2/2001 „În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”.
De asemenea, potrivit art. 391 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001: „În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.”
Având în vedere faptul că intimata nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a acesteia și nici nu există posibilitatea executării silite a acesteia, față de dispozițiile normative citate, instanța urmează să admită cererea și să înlocuiască sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum total de 200 lei cu 20 de ore de muncă în folosul comunității, în cadrul Primăriei Cobadin.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite sesizarea privind pe petent I. DE P. JUDETEAN CONSTANTA, cu sediul în CONSTANTA, . și pe intimat A. A., CNP_, domiciliat in COBADIN, . .
Dispune înlocuirea amenzii contraventionale aplicate intimatului prin procesul verbal . nr._/17.06.2013 in cuantum de 200 lei cu 20 ore de muncă în folosul comunității la Primaria Cobadin.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată azi 07.05.2014 prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei .
P., GREFIER,
Moțîrlichie L. M. L.
Red.jud.M.L.S.-4.09.2014, dact...09.2014
| ← Validare poprire. Sentința nr. 4550/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 7970/2014.... → |
|---|








