Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1616/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1616/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 30888/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
., C.; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar civil nr. _
SENTINȚA CIVILĂ nr.1616
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 11.02.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: D.-Ș. R.-V.
GREFIER: T. E.
Pe rol judecarea cauzei civile Minori și familie, având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale – înlocuirea amenzii contravenționale, cerere formulată de petent S. DE POLIȚIE TRANSPORTURI MARITIME, cu sediul în C., Incinta Port, poarta 6, Pavilion Administrativ, . în contradictoriu cu intimat V. G., cu domiciliul în ., județ Călărași.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
In temeiul art. 131 cpc rap la art. 32 alin 1 din OG 2/2001 instanța constată că este competentă material, general și teritorial având în vedere obiectul procesului și locul săvârșirii presupusei contravenții.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară terminată cercetarea judecătorească. Instanța, în temeiul art.258 raportat la art.255 Noul Cod proc.civ. încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar de părți, în baza art. 394 Noul C.proc.civ., declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Prin sesizarea adresată Judecătoriei C. cu numarul_ s-a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate contravenientului cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității. În dovedirea sesizării, petenta a depus o . procese-verbale de contravenție prin care faptuitorul a fost sancționat contraventional, precum si un proces-verbal de constatare a insolvabilitatii.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că sesizarea trebuie admisa, în sensul considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Astfel, potrivit art. 9 alin. 1, 2 și 3 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare - aprobata prin Legea 180/2002
„(1) Prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore.
(2) Sancțiunea prevăzută la alin. (1) se stabilește alternativ cu amenda.
(3) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”.
De asemenea, in art. 1 din O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității- aprobata prin Legea 641/2002, se arata ca:
,,(1) Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității poate fi prevăzută numai în legi sau în ordonanțe ale Guvernului, prin care se stabilesc și se sancționează anumite fapte ce constituie contravenții.
(2) Sancțiunea contravențională prevăzută la alin. (1) se stabilește întotdeauna alternativ cu amenda și poate fi aplicată numai de instanța de judecată.”
Instanta constata ca in cauza sunt intrunite conditiile enuntate, urmand a admite sesizarea si a dispune inlocuirea amenzii contraventionale cu munca in folosul comunitatii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de petent S. DE POLIȚIE TRANSPORTURI MARITIME, cu sediul în C., Incinta Port, poarta 6, Pavilion Administrativ, . în contradictoriu cu intimat V. G., cu domiciliul în ., județ Călărași. Inlocuieste sanctiunea amenzii aplicata intimatului cu 150 de ore de munca in folosul comunitatii.
Cu drept la apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi,18.02.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D.-Ș. R.-V. T. E.
Red.Jud.D-Ș R-V/25.02.2014/4 ex
Tehored.Gr.T.E./26.02.2014
emis 2 .>
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1267/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2301/2014.... → |
|---|








