Validare poprire. Sentința nr. 20/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 20/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 10266/212/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr._
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 20 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. I. G.
GREFIER: E. A. P.
Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect validare poprire, acțiune formulată de creditoarea S.C. G. S.A. (CUI_; J_ ) cu sediul în București, .. 45, sector 1, București și cu sediul procesual ales în C., ., jud. C., în contradictoriu cu debitorul L. C. (CNP_) cu domiciliul în Poarta Albă, ., jud. C. și terțul poprit .. cu sediul în C., ., jud. C..
Dezbaterile asupra excepției tardivității formulării cererii de validare a popririi și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 06.10.2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având în vedere prevederile art. 396 alin.1 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea la data de 20.10.2014, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.04.2014, sub nr._, creditoarea S.C. G. ASIGURĂRI S.A. a solicitat în contradictoriu cu debitorul L. C. și cu terțul poprit .. validarea popririi înființată la data de 24.01.2014 pentru suma de 39.432,63 lei, compusă din suma de_,01 lei reprezentând debit și suma de 4620,62 lei reprezentând cheltuieli de executare silită, conform titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr._/02.09.2011.
În motivarea cererii, se arată că terțul poprit nu s-a conformat dispoziției de poprire dispuse de B. C. N. în dosarul de executare silită nr.144/2013
Cererea nu este motivată în drept, însă în baza art.223 NCPC s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În dovedire, a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: sentința civilă nr._/02.09.2011 care reprezintă titlul executoriu, cerere de încuviințare a executării silite, încheiere de încuviințare a executării silite nr.791/17.04.2013 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._, încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare, adresa de înființare a popririi, dovada de comunicare a înființării popririi.
Debitoarea și terțul poprit Pârâta L. V., cărora le-a fost comunicată acțiunea introductivă de instanță și înscrisurile anexate și cu mențiunea de a depune întâmpinare, în conformitate cu disp.art.201 NCPC nu s-au prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare prin care să arate excepțiile, dovezile și toate mijloacele de apărare, conform dispozițiilor art.205 NCPC.
Din adresa nr._/14.01.2014 emisă de Inspectoratul Teritorial de munca C. (fila 16-17) rezultă ca debitorul L. C. figurează în calitate de salariat la .. cu contract individual de muncă în derulare.
La termenul de judecată din data de 01.09.2014 instanța a invocat din oficiu excepția tardivității formulării cererii de validare a popririi, fiind citate părțile cu mențiunea de a formula concluzii pe excepția invocată din oficiu, conform art.14 NCPC.
Conform art.248 Cod pr. civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, cercetarea în fond a cauzei.
Excepția tardivității cererii de validare a popririi formulate de creditoare în prezenta cauză este întemeiată față de dispozițiile art. 789 alin. 1 C.proc.civ.
Potrivit acestor dispoziții legale„dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.”
Termenul instituit de lege pentru exercitarea dreptului de validare a popririi este un termen imperativ, a cărui nerespectarea atrage decăderea creditorului din dreptul de a mai exercita dreptul procedural menționat.
Natura juridică menționată a termenului prevăzut de art. 789 C.proc.civ. este consecința faptului că legea a instituit acest termen pentru exercitarea unui drept procesual, respectiv dreptul de a cere validarea popririi împotriva terțului poprit.
Or, în materie procesual civilă termenele prevăzute pentru exercitarea unor drepturi procesuale sunt termene de decădere. Regula aceasta rezultă din dispozițiile art. 185 alin. 1 C.proc.civ., care prevede că „Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune astfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate”. Termenul este de decădere pentru că legea impune exercitarea dreptului de a cere validarea popririi înăuntrul acestuia.
În ceea ce privește momentul de la care curge acest termen, acesta este indicat chiar de art. 786 alin. 1 C.proc.civ. Instanța reține că, în cauză, dies a quo este reprezentat de momentul in care terțul poprit trebuia sa consemneze la CEC Sucursala C. suma urmăribila. Astfel, momentul de la care a început că curgă termenul de o lună pentru formularea cererii de validare a popririi este reprezentat de data de 06.02.2014.
În ceea ce privește momentul de împlinire (dies ad quem), acesta este reprezentat de data de 06.03.2014 calculat potrivit art. 181 alin. 3 C.proc.civ. Cererea de validare a popririi a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanta la data de 07.04.2014, deci după expirarea termenului de 1 lună prevăzut de art. 789 alin. 1 C.proc.civ.
Față de aceste considerente, instanța va admite excepția tardivității cererii de validare a popririi și va respinge cererea, ca tardiv introdusă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității cererii de validare a popririi.
Respinge cererea validare a popririi formulata de creditoarea S.C. G. S.A. (CUI_; J_ ) cu sediul în București, .. 45, sector 1, București și cu sediul procesual ales în C., ., jud. C., în contradictoriu cu debitorul L. C. (CNP_) cu domiciliul în Poarta Albă, ., jud. C. și terțul poprit .. cu sediul în C., ., jud. C., ca tardiv introdusă.
Cu drept de apel în termen de 5 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată, astăzi, 20.10.2014, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței conform art. 396 alin. 2 C.proc.civ.
PREȘEDINTE GREFIER
A. I. G. E. A. P.
Red.thred. Jud.A.I.G./19.11.2014
Tehnored. Gref. E.A.P./5ex/27.11.2014
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 6857/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 20/2014.... → |
|---|








