Validare poprire. Sentința nr. 248/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 248/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 18730/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR.248

Ședința publică de la 14 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: P. A. R.

GREFIER: SELMA Z.

Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect validare poprire actiune formulata de creditoarea . IFN SA cu sediul în București,sector 5, . in contradictoriu cu debitorul S. S.-V. domiciliat în C.,.,nr.7,.,. si tertul poprit . cu sediul în C., ., nr.7, ., ..

La apelul nomina facut in sedinta publica se constata lipsa partilor.

Procedura este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de grefierul de sedinta care invedereaza ca prin serviciul registratură s-a depus din partea creditoarei la data de 5.12.2013 înscris.

Instanța verificând actele și lucrările dosarului,revine asupra măsurii dispuse prin încheierea de ședință din data de 19.11.2013 cu privire la solicitarea depunerii de către B. D. D. a înscrisurilor ce vizează dos.de exec.cu nr.90/2011,întrucât se constată că aceste înscrisuri au fost deja depuse la dosar și există atașate.

Instanța constată că s-a solicitat de către părți și judecarea în lipsă.

În baza art.394C.proc.civ.instanța constată terminată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ petentul B. D. D., pentru creditoarea . IFN. SA a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să valideze poprirea înființată împotriva terțului poprit ..

În motivare s-a arătat în fapt că la data de 14.03.2011 creditoarea a formulat cerere de executare silită împotriva debitorului S. S.-V., solicitând recuperarea creanței de 402.412,23 lei plus cheltuieli de executare în sumă de 12.354,35 lei, în baza titlului executoriu constând în contractul de leasing financiar nr. 6275/20.06.2008.

Totodata s-a arătat că în urma înființării popririi din data de 03.06.2013, comunicată terțului poprit la data de 05.06.2013, acesta din urmă nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de dispozițiile art. 460 Cod procedură civilă.

În drept au fost invocate disp. art. 460 alin. 1 și următoarele Cod procedură civilă.

În susținere au fost anexate, în copie, următoarele înscrisuri: încheierea de încuviințare a executării silite, titlul executoriu, adresa de înființare a popririi, dovada de comunicare a popririi și adresa ITM C. nr._/31.05.2013.

Terțul poprit, ., legal citat, a depus la dosarul cauzei un script cu valență de întâmpinare în care a arătat că debitorul S. S.-V. nu mai este angajatul său începând cu data de 05.06.2013. În apărare a depus dovada încetării contractului de muncă al debitorului începând cu data de 05.06.2013 și extras de pe Registrul General de Evidență a Salariaților.

Deși legal citat, debitorul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare.

Analizând înscrisurile aflate la dosar, instanța reține că la data de 14.03.2011 creditoarea a formulat cerere de executare silită prin poprire a veniturilor debitorului S. S.-V., fiind format dosarul de executare silită nr.90/2011, în cadrul căruia la data de 03.06.2013 a fost înființată poprirea asupra veniturilor salariale ale debitorului obținute de acesta de la terțul poprit ., până la concurența sumei de 402.412,23 lei plus cheltuieli de executare

Adresa de înființare a popririi a fost comunicată conform înscrisului aflat la fila 19 din dosar.

Întrucât terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația de plată, instanța reține că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 460 alin.2 Cod procedură civilă, conform cărora „instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.”

Instanța reține astfel că la momentul pronunțării prezentei hotărâri coroborat cu înscrisurile justificative depuse de terțul poprit, debitorul S. S.-V. nu mai are calitatea de salariat al terțului poprit ., raporturile de muncă dintre cele două părți încetând la data de 05.06.2013.

Prin urmare, întrucât în cauză nu sunt întrunite cerințele legale mai sus citate, în sensul că terțul poprit nu datorează sume de bani debitorului, instanța va respinge cererea formulată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată cererea de validare a popririi formulată de B. D. D. cu sediul în C.,.,. pentru creditoarea . IFN SA cu sediul în București,sector 5, . în contradictoriu cu debitorul S. S. V. domiciliat în C., ., nr.7, .,.,jud.C. și terțul poprit . cu sediul în C., ., nr.7, ., ., jud.C..

Cu apel în termen de 15 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 14 ianuarie 2014.

PREȘEDINTEGREFIER

P. A. R. SELMA Z.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 248/2014. Judecătoria CONSTANŢA