Validare poprire. Sentința nr. 26/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 26/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 26238/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Sentința Civilă Nr._

Ședința publică de la 26.11.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. I. B.

GREFIER S. I. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditor . SA și pe debitor C. C., terț poprit R. & R. SA, având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care

INSTANȚA in temeiul art. 219 alin. 2 verifica procedura de citare cu părțile si constata ca procedura este legal îndeplinita cu părțile lipsa.

In temeiul art. 238 alin.1 estimează durata procesului la un termen, acest termen.

In temeiul art. 258 Cod procedura civila încuviințează pentru părți, proba cu înscrisurile de la dosar, constatând ca sunt concludente, pertinente si utile soluționării cauzei si in temeiul art. 394 Cod procedura civila declara încheiate dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei C. la data de 14 08 2014 sub nr. indicat în antet creditorul . SA a solicitat în contradictoriu cu C. C., debitor și R. & R. SA, în calitate de terț poprit, validarea popririi înființată de către B. G. A. M. în dosarul de executare silită nr. 429/2013 asupra sumelor de bani datorate de către terțul poprit debitorului.

Creditorul își motivează în fapt cererea arătând că în baza titlului executoriu – contract de credit nr._/20 10 2012, debitorul are de achitat față suma de 413,84 lei.

Arată că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 786 cod procedură civilă.

Debitorul nu a formulat întâmpinare și nu solicitat administrarea de probe în apărare.

Terțul poprit nu a formulat întâmpinare, și nu solicitat administrarea de probe în apărare.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Din probele administrate instanța de judecată reține:

Împotriva debitorului s-a pornit executarea silită în temeiul titlului executoriu menționat de către creditor ce face obiectului dosarului de executare silită nr. 429/2013 al B. G. A. M..

Prin adresa din data de 08 07 2014 s-a înființat de către executorul judecătoresc poprire pentru debitul cuprins în titlul executoriu și pentru cheltuielile de executare silită asupra sumelor datorate debitorului de către terțul poprit.

Adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit în data de 14 iulie 2014.

Potrivit art. 786 Cod procedură civilă :” În termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat:

1.să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înființate pentru realizarea altor creanțe decât cele arătate la pct. 2;

2.să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligație de întreținere sau de alocație pentru copii, precum și în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reședința indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului.

(2)Dacă sunt înființate mai multe popriri, terțul poprit va proceda potrivit alin. (1), comunicând, după caz, executorului ori creditorilor arătați la pct. 1 și 2 din același alineat numele și adresa celorlalți creditori, precum și sumele poprite de fiecare în parte.

(3)Terțul în mâinile căruia se află bunurile mobile incorporale poprite este supus tuturor îndatoririlor și sancțiunilor prevăzute de lege pentru administratorii-sechestru de bunuri sechestrate.

(4)În cazul când poprirea s-a făcut asupra unor bunuri mobile incorporale și termenul de restituire este scadent, terțul poate cere executorului să le încredințeze unui administrator-sechestru.

(5)Terțul poprit nu va putea face contestație împotriva popririi. El își va formula apărările în instanța de validare.”

Potrivit art. 789 cod procedură civilă:” (1)Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

(2)În cazul când asupra aceleiași sume datorate de terțul poprit există mai multe popriri, care nu au fost executate de către aceștia, validarea lor se va putea judeca printr-o singură hotărâre.

(3)Instanța îi va cita pe creditorul urmăritor și pe cei intervenienți, dacă este cazul, precum și pe debitorul și terțul poprit și, la termenul fixat pentru judecarea cererii de validare, va putea dispune administrarea oricărei probe necesare soluționării acesteia, care este admisibilă potrivit normelor de drept comun. În instanța de validare, terțul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepțiile și mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi.

(4)Dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.

(5)Poprirea înființată asupra unei creanțe cu termen sau sub condiție va putea fi validată, dar hotărârea nu va putea fi executată decât după ajungerea creanței la termen sau, după caz, la data îndeplinirii condiției.

(6)Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, în acest ultim caz validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente. În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pentru sumele viitoare, instanța va dispune menținerea popririi până la realizarea integrală a creanței.

(7)Dacă poprirea a fost înființată asupra unor bunuri mobile incorporale care se aflau, la data înființării ei, în mâinile terțului poprit, instanța va hotărî vânzarea lor.

(8)Dacă poprirea a fost înființată asupra unor bunuri mobile incorporale datorate debitorului, dar care, la data validării, nu se mai aflau în posesia terțului, acesta va fi obligat, prin hotărârea de validare, la plata contravalorii acestor bunuri, caz în care va fi urmărit direct de către executorul judecătoresc.

(9)Terțul poprit care, cu rea-credință, a refuzat să își îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi va putea fi amendat, prin aceeași hotărâre de validare, cu o sumă cuprinsă între 2.000 lei”.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezultă, însă dacă între terțul poprit și debitor există vreun raport juridic în temeiul căruia terțul poprit ar datora debitorului sume de bani ori alte valori ce ar putea face obiectul popririi. Sarcina probei în acest sens este a creditorului, care de altfel a fost citat în mod expres cu această mențiune., dar nu s-a conformat.

Întrucât creditorul nu a făcut dovada existenței vreunui raport juridic între terțul poprit și debitorul său, instanța va dispune respingerea cererii de validare și desființa poprirea înființată asupra terțului poprit prin adresa din data de 08 07 2014 în dosarul de executare silită nr. 429/2013 l B. G. A. M..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de validare a popririi privind pe creditor . SA CU SEDIUL IN C., .. 135, cam. 8, avand J_ și C. RO_ și pe debitor C. C., CNP_, cu domiciliul în C., .. 28, ., ., terț poprit R. & R. SA cu sediul în București, .. 75, ., Faza I, ._.

Desființează poprirea.

Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare ce se va putea depune la Judecătoria C..

Pronunțată azi 26 11 2014 în ședință publică.

PREȘEDINTEGREFIER

A. I. B. S. I. M.

Red. JudAIB/………….

Tehnored S./09.12.2014

5ex.3com/……………

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 26/2014. Judecătoria CONSTANŢA