Validare poprire. Sentința nr. 3315/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3315/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 29914/212/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
Sentinta civila nr.3315
Ședința publică de la 26 martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE Moțîrlichie L.
GREFIER M. L.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe creditor . SA și pe debitor A. O., terț poprit ., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează pentru intimat proba cu înscrisuri, constatând ca sunt concludente, pertinente si utile soluționării cauzei si in temeiul art. 394 Cod procedura civila declara încheiate dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ creditorul . SA a solicitat în contradictoriu cu terțul poprit ., și debitorul A. O., validarea popririi înființat prin adresa din data de 07.10.2013 a B. obligarea terțului poprit să vireze creditoarei veniturile debitorului ajunse la scadenta începând cu data 10.10.2013 .
În motivarea cererii s-a arătat, în esență, că a înaintat spre executare catre B. G. A. M. titlul executoriu constând in contractul de credit de consum nr._/19.12.2012 încheiat între societatea creditoare și debitor, însoțită de o cerere de executare silita înregistrată sub nr.1133/G/2013, procedându-se la începerea executării
La data de 10.10.2013 a fost comunicată terțului poprit adresa de înființare a popririi, acesta neconformându-se în sensul îndeplinirii obligaților .
În drept, au invocate disp art.789 Noul Cod proc.civ.
În dovedirea cererii, creditoarea a depus la dosar, în copie, adresă de înființare a popririi și adresa comunicată creditoarei privind înființarea popririi.
Analizând mijloacele de probă instanța reține următoarele:
Prin adresa de înființare a popririi emisă de B. G. A.-M. în dosarul de executare nr.1133/G/2013 s-a dispus înființarea popririi, în cotă de 1/3, din venitul debitorului A. O., punându-se în vedere terțului poprit . interdicția de a plăti contravaloarea sumelor de bani poprite, până la concurența sumei datorate de 3684,32 lei, reprezentând debit și cheltuieli de executare, conform titlului executoriu constând in contractul de credit de consum nr._/19.12.2012.
Potrivit art. 789 C. proc. Civ., „Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau executorul judecătoresc,, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Instanța va cita creditorul urmăritor, și pe cei intervenienți, dacă este cazul, precum și pe debitorul și terțul poprit (…), dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi”.
Înființarea popririi presupune existența a două raporturi juridice, între creditorul din faza executării silite și debitorul acestuia și între acesta din urmă și propriul său debitor. Ca urmare a înființării popririi ia naștere un nou raport juridic, între creditor și debitorul debitorului urmărit, devenit terț poprit prin prisma obligației acestuia de a consemna suma urmăribilă.
Din dispozițiile art. 789 C proc. civ., reiese faptul că una dintre condițiile validării popririi este ca terțul poprit să datoreze sume de bani debitorului, astfel încât între debitor și terțul poprit trebuie să existe raporturi juridice actuale.
Prin urmare, având în vedere și aceste dispoziții legale, precum și adresa ., potrivit căreia debitorul este salariat al terțului poprit, având funcția de director, instanța constată că între debitor și terțul poprit există raporturi juridice actuale.
Din titlul executoriu, rezultă că există raporturi juridice între creditoarea și debitor.
Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente.
Conform art. 786 C. proc. civ. în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat să consemneze suma de bani dacă creanța poprită este exigibilă sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înființate pentru realizarea altor creanțe decât cele arătate la pct. 2.
Rezultă așadar că validarea popririi produce efecte retroactiv, confirmând măsura de executare silită, cu consecința obligării terțului poprit la plata către creditor a sumelor pe care le datora după notificarea înființării popririi, în limita acoperirii creanței, dar și pentru viitor, atâta timp cât vor exista raporturi juridice între terț și debitor.
Deoarece terțul poprit nu a făcut dovada faptului că a respectat dispozițiile din adresa de înființare a popririi, în temeiul art. 789 C. proc. civ., instanța va admite cererea formulată de B. G. A.-M. în contradictoriu cu debitorul A. O. și terțul poprit . și în consecință va valida poprirea înființată prin Adresa de înființare a popririi din data de 07.10.2013 în dosar nr.1133/G/2013, comunicată terțului poprit la data de 10.10.2013, obligând terțul poprit să plătească creditorului sumele datorate debitorului, pe măsură ce acestea devin scadente, până la concurența sumei de 3684,32 lei .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite cererea de validare a popririi privind pe creditor . SA CONSTANTA, .. 135, . la O.R.C. C. sub nr. J 137358U72007 având C.I.F. RO_ și pe debitor A. O., CONSTANTA, AL PANSELEI, nr. 6A, ., ap. 8terț poprit . cu sediul in Constanta, ., ., ., CUI RO_
Validează poprirea înființată la data de 07.10.2013 în dosar de executare nr. 1133/G/2013 de către B. G. A.-M. asupra cotei de 1/3 din venitul net lunar obținut de debitor de la terțul poprit .
Obligă terțul poprit să achite creditoarei sumele datorate debitorului, pe măsură ce acestea devin scadente, până la concurența sumei de 3684,32 lei.
Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.03.2014,
P., GREFIER,
Moțîrlichie L. M. L.
Red.jud.M.L.S.-3.06.2014, ..06.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2357/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








