Validare poprire. Sentința nr. 5954/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5954/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 514/212/2014

ROMANIA

JUDECATORIA CONSTANTA

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr.5954

SEDINTA PUBLICA DIN 29.05.2014

Completul compus din:

P.: C. I. B.

GREFIER: M. C.

Pe rol, solutionarea cauzei civile ce are ca obiect validare poprire, actiune formulata de creditoarea . SA cu sediul in Constanta, .. 135, . C. in contradictoriu cu debitorul B. C. cu domiciliul in O., ., J. C. si terțul poprit G. S. SRL cu sediul in Constanta, ., nr. 47, ., J. C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 15.05.2014, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 22.05.2014 si ulterior pentru aceleași motive si in aceeași compunere, la data de 29.05.2014 când,

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată la data de 09.01.2014, creditoarea . SA a solicitat in contradictoriu cu debitorul B. C. și terțul poprit G. S. SRL, validarea popririi înființată prin adresa din 08.11.2013 emisă de B.E.J. G. A. M. pentru suma de 4602,16 lei în dosarul de executare silită nr. 1299/2011 (306/G/2013) asupra veniturilor realizate de debitorul B. C. la terțul poprit G. S. SRL, prin obligarea terțului poprit la achitarea către creditoare a veniturilor debitorului, ajunse la scadență incepând cu data de 15.11.2013, data comunicării adresei de înființare a popririi, deși o parte din acest sume au fost liberate debitorului, cu obligarea debitorului și terțului poprit la plata cheltuielilor de judecată.

In fapt, se arată că . SA are calitatea de creditoare a debitorului B. C., titlul executoriu constituindu-l contractul de leasing financiar nr._/07.01.2009 incheiat intre creditoare si debitor. Astfel creditoarea a înaintat către Biroul executorului judecătoresc titlul executoriu si o cerere de executare silită inregistrată sub nr. 1299/2011 (306/G/2013). În vederea executării silite a titlului executoriu menționat, executorul judecătoresc a inființat poprire asupra sumelor de bani datorate debitorului de către terțul poprit. Deși adresa de inființare a popririi a fost comunicată terțului poprit in data de 08.11.2013, fiind primită la data de 15.11.2013, acesta nu a înțeles să execute in termen de 15 zile obligatia de consemnare a sumelor de bani datorate periodic debitorului cu titlu de venituri salariale.

În susținerea cererii a depus în copie, înscrisuri.

Debitorul deși legal citat nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare.

Terțul poprit, legal citat a depus întâmpinare.

Prin întâmpinarea depusă la data de 26.05.2014 prin serviciul registratură, terțul poprit solicită respingerea cererii ca lipsită de obiect și arată că in mod greșit se menționează în cererea de chemare in judecată faptul că terțul poprit ar fi primit adresa de poprire in data de 15.11.2013 si că nu s-ar fi procedat la îndeplinirea obligațiilor menționate pentru efectuarea popririi. Menționează că societatea G. S. SRL nu a intrat in posesia adresei de înființare a popririi la data când se susține de către creditoare că această adresa a fost afișată, intrucât in a doua jumătate a lunii noiembrie nu s-a aflat nimeni la sediul societății, si pe cale de consecință nu avea cum să ia cunoștință de existența acestei adrese. Arată că începând cu luna decembrie, lunar,a reținut sume din salariul debitorului in cuantum de 1/3 din venitul net lunar, astfel face dovada bunei credinței.

În apărare a depus înscrisuri.

La data de 14.05.2014, creditoarea a depus răspuns la întâmpinarea formulată de către terțul poprit, prin care arată că adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit la data de 15.11.2013 la sediul acesteia in mod legal prin afișare, motivat de faptul că la sediul societății nu era nici un angajat. Astfel prin lipsa oricărui angajat la sediul săi, terțul poprit este singurul în culpă pentru faptul că nu a luat cunoștință la timp despre obligațiile sale și a dus la îndeplinirea acestora cu întârziere.

Se arată că au fost îndeplinite disp. art. 92 ind. 1 Cod procedură civilă în ceea ce privește procedura de comunicare a adresei de înființare a popririi. De asemenea menționează că faptul că terțul poprit și-a îndeplinit parțial obligația sa legală, nu-l exonerează de suportarea consecințelor obligațiilor rămase neîndeplinite, respectiv de a reține 1/3 din salariul realizat de către debitor pe luna noiembrie si a cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru.

În cursul procedurii pentru soluționarea cauzei a fost admisă la cererea creditoarei si terțului poprit, proba cu înscrisuri.

Analizând cauza supusă soluționării în raport de probele administrate și dispozițiile legale aplicabile, instanța constată și reține următoarele.

La data de data de 08.11.2013 în dosarul de executare silită nr.1299 /2011, B. G. A. M. a înființat poprirea asupra veniturilor pe care debitoarea B. C. le obține în calitate de salariat al terțului poprit G. S. SRL până la concurența sumei de 4602,16 lei

Adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit în data de 15.11.2013 conform dovezii de comunicare evidențiată la fila 8 din dosar .

Instanța reține că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 460 Cod procedură civilă, care stipulează: „ (1) Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care în loc să consemneze suma urmăribilă a eliberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data la care terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. (2) Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi(…)”.

Validarea popririi, fiind o fază procedurală excepțională în cadrul procedurii popririi executorii, intervine, numai în situația în care terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile conform art. 456 C. pr. civ.

Potrivit art.460 alin.1 C. pr. civ., dacă terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile pentru efectuarea popririi, poate fi sesizată instanța de executare în vederea validării popririi, deci validarea constă în verificarea condițiilor legale pentru obligarea directă pe cale judecătorească a terțului poprit față de creditorul popritor.

În speță instanța va analiza dacă între cele trei subiecte de drept, creditorul, debitorul și terțul poprit s-au stabilit raporturile juridice distincte și specifice operațiunii juridice a popririi.

Sarcina probei faptului că terțul poprit datorează sume de bani debitorului revine creditoarei, potrivit art. 1169 Cod civil.

Înființarea popririi presupune existența a două raporturi juridice, între creditorul din faza executării silite și debitorul acestuia și între acesta din urmă și propriul său debitor. Ca urmare a înființării popririi ia naștere un nou raport juridic, între creditor și debitorul debitorului urmărit, devenit terț poprit prin prisma obligației acestuia de a consemna suma urmăribilă.

Din dispozițiile art.460 C. proc. civ., reiese faptul că una dintre condițiile validării popririi este ca terțul poprit să datoreze sume de bani debitorului, astfel încât între debitor și terțul poprit trebuie să existe raporturi juridice actuale.

Instanța constată ca tertul poprit s-a conformat solicitarii executorului judecatoresc, retiannd si viarnd 1/3 din venitul net lunar al debitorului datorat de catre tertul poprit, incepand cu luna imediat urmatoare(filele 30 si urm(, fiind incedente astfel dispozitiile art. 456 al 1 cod proc civ.

In consecinta, instanta va respinge ca neintemeiata cererea formulata de creditoarea . SA in contradictoriu cu debitorul B. C. si terțul poprit G. S. SRL cu sediul in Constanta, ., nr. 47, ., ..

Nefiind indeplinite dispozitiile art. 274 al 1 cod proc civ, instanta va respinge ca neintemeiata cererea reclamantului de obligare a tertului poprit la plata cheltuielilor de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neintemeiata cererea formulata de creditoarea . SA cu sediul in Constanta, .. 135, . C. in contradictoriu cu debitorul B. C. cu domiciliul in O., ., J. C. si terțul poprit G. S. SRL cu sediul in Constanta, ., nr. 47, ., ..

Respinge ca neintemeiata cererea reclamantului de obligare a tertului poprit la plata cheltuielilor de judecata.

Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 29 mai 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. I. B. M. C.

Red.jud.CIB.

Tehnored.g.MC.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 5954/2014. Judecătoria CONSTANŢA