Plângere contravenţională. Sentința nr. 3264/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3264/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 27246/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Sentința civilă Nr.3264
Ședința publică de la 25 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. R. Parleteanu
Grefier Selma Z.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contraventionala CP_ acțiune formulată de petentul N. T. cu domiciliul în C., ., jud.C. în contradictoriu cu intimata I. DE P. AL JUD.IALOMIȚA.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Prezenta acțiune este legal timbrată.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosarul cauzei din partea petentului fax prin care solicită judecarea în lipsă.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 09.10.2013 sub număr de dosar_, petentul N. T.a solicitat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. în principal, anularea procesului-verbal ., nr._/13.09.2013 emis de Postul de Poliție Stelnica iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate, cu sancțiunea avertismentului.
În fapt, petentul a arătat că la data de 13.09.2013, ora 19.50, se deplasa pe DN 3B din direcția Făcăeni spre Fetești, fiind la volanul autotractorului cu nr._ cu semiremorca_ când a fost oprit de poliție și sancționat cu amendă întrucât nu ar fi purtat centura de siguranță.
A arătat în continuare că actul sancționator este nelegal, raportat la împrejurarea reținută de agentul constatator.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001.
Intimata, legal citată a formulat întâmpinare prin care a solicitat pe cale de excepție, necompetența teritorială a Judecătoriei C..
Potrivit art. 248 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Asupra excepției invocate, reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție ., nr._/13.09.2013 emis de Postul de Poliție Stelnica, petentul N. T.a fost sancționat contravențional pentru comiterea unei fapte contravenționale prevăzute de OUG nr. 195/2002.
Instanța constată că această presupusă faptă contravențională a fost săvârșită pe DN 3B în loc. Bordușani. Localitatea Bordușani se află în raza de competență a Judecătoriei Fetești.
Conform prevederilor art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 aprobată prin Legea nr. 180/2002, plângerea împreuna cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Prin această normă de drept se prevede în mod imperativ care este, din punct de vedere teritorial, instanța competentă a judeca plângerea împotriva unui proces verbal de contravenție.
În consecință, întrucât locul săvârșirii contravenției este în loc. Bordușani, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale invocată de intimată, și să decline competența în favoarea Judecătoriei Fetești.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..
Declină soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul N. T. cu domiciliul în C., ., jud.C. împotriva procesului-verbal ., nr._/13.09.2013 emis de Postul de Poliție Stelnica în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C., în favoarea Judecătoriei Fetești.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 martie 2014.
PreședinteGrefier
P. A. R. Selma Z.
RED.PAR/27.03.2014/4 ex.
Tehnoredact.S.Z./18.04.2014/4 ex.
Emis 2 comunicări azi,………………
| ← Evacuare. Sentința nr. 3270/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Aplicare amendă civilă. Sentința nr. 1760/2014. Judecătoria... → |
|---|








