Validare poprire. Sentința nr. 6856/2014. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6856/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 10263/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILA
Sentința civilă Nr.6856
Ședința publică de la 17 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. R. Parleteanu
Grefier Selma Z.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect validare poprire acțiune formulată de
creditoarea . sediul în București,..45,cu sediul procesual ales în C.,.,jud.C. în contradictoriu cu debitorul P. A. N. domiciliat în C., ., jud. C. și terțul poprit . SRL cu sediul în Baicoi, .,jud.Prahova.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Prezenta acțiune este legal timbrată.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin serviciul registratură s-a depus la dosarul cauzei din partea ITM C. relații privind pe debitor iar din partea B. C. N. dos.de exec.cu nr.537/CN/2013.
În baza art.131 al.1C.proc.civ.instanța verificându-și din oficiu competența,se declară competentă din punct de vedere general,material și teritorial a soluționa prezenta cauză.
În baza art.255-258Cproc.civ.instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri.
În baza art.394C.proc.civ.instanța consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ creditoarea . contradictoriu cu debitorul P. A. N. și terțul poprit S.C. G. P. REORGANIZARE SRL a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să valideze poprirea înființată împotriva terțului poprit.
În motivare s-a arătat în fapt că în dosarul de executare nr. 537/CN/2013 al B. C. N. s-a dispus înființarea popririi asupra veniturilor debitorului P. A. N., în mâinile terțului poprit, în temeiul titlului executoriu constând în contract de credit nr._/08.06.2006, pentru recuperarea creanței în sumă de 8917,51 lei.
Totodată s-a arătat că în urma înființării popririi din data de 24.01.2014, comunicată terțului poprit acesta din urmă nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de dispozițiile art. 789 Cod procedură civilă.
În drept au fost invocate disp. art. 789 Cod procedură civilă.
În susținere au fost anexate, în copie, următoarele înscrisuri: încheierea de încuviințare a executării silite, titlul executoriu și adresa de înființare a popririi.
Terțul poprit și debitorul nu s-au prezentat în instanță și nici nu au formulat întâmpinare.
La dosar a fost atașat spre consultare dosarul de executare nr. 537/CN/2013 al B. C. N..
Din oficiu, s-a dispus emiterea unei adrese la ITM C. pentru verificarea relațiilor contractuale derulate de debitor la terțul poprit.
Analizând înscrisurile aflate la dosar, instanța reține că la data de 04.11.2013 creditoarea a formulat cerere de executare silită prin poprire a veniturilor debitorului P. A. N., fiind format dosarul de executare silită nr.537/CN/2013, în cadrul căruia la data de 24.01.2014 a fost înființată poprirea asupra veniturilor salariale ale debitorului obținute de acesta de la terțul poprit S.C. G. P. REORGANIZARE SRL, până la concurența sumei de 8917,51 lei (compusă din suma de 7667,32 lei reprezentând suma egală cu valoarea creditului nerambursat plus cheltuieli de executare în cuantum de 1250,19 lei).
Adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit la data de 30.01.2014, conform înscrisului justificativ aflat la dosarul execuțional.
Întrucât terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația de plată, instanța reține că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 789 alin. 1 C.p.civ., care prevăd că dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, debitorul, creditorul sau executorul judecătoresc, în termen de o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Potrivit aliniatului 4 din același articol, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului.
Instanța reține astfel că la momentul pronunțării prezentei hotărâri coroborat cu mențiunile din adresa comunicată de ITM C. nr._/12.06.2014, debitorul P. A. N. nu mai are calitatea de salariat al terțului poprit . Srl, raporturile de muncă dintre cele două părți încetând la data de 15.02.2014.
Prin urmare, întrucât în cauză nu sunt întrunite cerințele legale mai sus citate, în sensul că terțul poprit nu datorează sume de bani debitorului, instanța va respinge cererea formulată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea de validare a popririi formulată de creditoarea . sediul în București, ..45,cu sediul procesual ales în C., ., jud.C., în contradictoriu cu debitorul P. A. N. domiciliat în C., ., jud. C. și terțul poprit S.C. G. P. REORGANIZARE SRL cu sediul în Baicoi, .,jud.Prahova.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 17 iunie 2014.
PreședinteGrefier
P. A. R. Selma Z.
RED:PAR/28.07.2014
Tehnoredact.S.Z./29.07.2014/5 ex.
Emis 3 comunicări azi,29.07.2014
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 1127/2014. Judecătoria CONSTANŢA | Pretenţii. Sentința nr. 9339/2014. Judecătoria CONSTANŢA → |
|---|








