Pretenţii. Sentința nr. 9339/2014. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 9339/2014 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 3221/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9339/2014

Ședința publică de la 18 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. F.

GREFIER E. G.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant R A E. D. PUBLIC SI PRIVAT CONSTANTA cu sediul în C., ., jud. C. și pe pârât P. N. TARANESC CRESTIN DEMOCRAT cu sediul în C., ., jud. C., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile asupra fondului, au avut loc în ședința publică din data de 11.09.2014 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea data ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 18.09.2014, când:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei comerciale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 7.02.2014, sub nr._, reclamanta R.A. „E. D. Public și Privat” C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P. Național Țărănesc C. Democrat obligarea acestuia la plata sumei de 3744,22 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal, datorate pentru perioada august 2011 – noiembrie 2011, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de închiriere nr. 2677/11.05.2005, prin care a asigurat pârâtei, contra cost, folosința spațiului cu altă destinație situat în C., . care l-a avut în folosință exclusivă până la data de 23.11.2011, când pârâtul a înțeles să rezilieze contractul și să predea imobilul.

Reclamanta a mai arătat că potrivit art. 8 din contract pârâtul s-a obligat să achite către reclamantă suma de 585, 95 lei/lună pentru spațiul utilizat. În ce privește penalitățile de întârziere, reclamanta a arătat că în conformitate cu art. 6 din contract pârâta s-a obligat să plătească reclamantei 0,5% din valoarea obligațiilor contractuale pentru fiecare zi de întârziere.

Reclamanta a arătat că pârâtul nu a înțeles să își execute la timp obligațiile contractuale achitând cu întârziere la 30.08.2012 chiria aferentă lunilor august, septembrie, octombrie, noiembrie 2011. Astfel la data de 30.08.2012 pârâta datora penalități în cuantum de 3744,22 lei.

În drept, reclamanta a invocat prevederile contractului de închiriere nr. 2677/11.05.2005, art. 1066, art. 1069 și art. 1073 C.civ..

Pârâta, deși legal citată nu s-a prezentat la nici un termen de judecată și nu a formulat întâmpinare.

Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, în cadrul căreia au fost depuse, în copie: contract de închiriere nr. 2677/11.05.2005 și acte adiționale, notificare prin executor judecătoresc, fișă calcul penalități, facturi fiscale.

Totodată, a fost admisă și proba cu interogatoriul pârâtei, însă acesta nu a răspuns în scris la întrebările formulate.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Între reclamanta R.A. „E. D. Public și Privat” C. și pârâtul P. Național Țărănesc C. Democrat s-a perfectat contractul de închiriere nr. 2677/11.05.2005, valabil până la momentul denunțării unilaterale, 23.11.2011.

Din ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține că reclamanta a făcut dovada existenței convenției încheiate între părți, conform dispozițiilor art. 1169 C.civ. și art. 46 C.. baza art. 1082 C.civ., se naște prezumția de neexecutare culpabilă a obligațiilor de către pârâtă, fiind în sarcina acesteia probarea executării obligației, și anume plata contravalorii chiriei aferentă perioadei august –noiembrie 2011. În caz contrar, este antrenată răspunderea contractuală a pârâtei care și-a nesocotit obligațiile.

Reclamanta a făcut dovada achitării debitului principal, solicitând doar obligarea pârâtei la plata sumei de 3744,22 lei reprezentând penalități convenționale în cuantum procentual de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere aferente debitului principal achitat cu întârziere conform tabelului aflat la f. 4.

Părțile au prevăzut în contract o clauză penală. Astfel, conform art. 6 din contract, pentru sumele neplătite la termen, pârâta datorează penalități de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, până la plata întregului debit. Potrivit art. 969 C.civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Deci, din moment ce pârâta din prezenta cauză nu și-a achitat debitul la scadență, aceasta datorează penalități de întârziere ce vor fi calculate potrivit art. 6 din contract.

În acest sens, instanța reține că pârâta nu a produs dovada îndeplinirii obligațiilor asumate contract, astfel încât cererea reclamantei, sub aspectul debitului restant de 3744,22 lei, este întemeiată.

Mai mult decât atât, instanța, în temeiul art. 225 C. proc. civ., având în vedere lipsa nejustificată a pârâtei în vederea administrării interogatoriului, socotește această împrejurare ca un început de dovadă în folosul reclamantei.

Față de aceste considerente, instanța urmează să admită cererea reclamantei și să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3744,22 lei, debit principal, reprezentând contravaloare penalități de întârziere aferente debitului principal, calculate până la data de 30.08.2012, când a fost achitat efectiv acest debit.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 Cod de procedură civilă, pârâta urmează a fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 267,09 lei, suportate de către reclamantă cu prilejul soluționării cererii de chemare în judecată, reprezentând taxă judiciara de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta Regia Autonomă E. D. Public și Privat C. cu sediul în C., ., jud. C. în contradictoriu cu pârâtul P. Național Țărănesc C. Democrat cu sediul în C., ., jud. C..

Obligă pârâtul la plata sumei de 3744,22 lei către reclamantă cu titlu de penalități de întârziere datorate pentru perioada august 2011-noiembrie 2011.

Obligă pârâtul la plata sumei de 267,09 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă de timbru).

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria C..

Pronunțată astăzi 18.09.2014, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței conform art. 396 alin. 2 C. proc. civ.

P. GREFIER

L. F. E. G.

Red.jud.L.F./ 21.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 9339/2014. Judecătoria CONSTANŢA