Acţiune în constatare. Sentința nr. 5685/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5685/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 27637/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Sentința civilă nr.5685/2015
Ședința publică de la 18 mai 2015
Completul compus din:
Președinte L. I. P.
Grefier D. L.
Pe rol fiind, soluționarea cauzei civile formulată de reclamantul Ș. M.,_ cu domiciliul în sat Vadu, ., ., în contradictoriu cu pârâții . și C. L. al Comunei C. cu sediul în localitatea C., ., având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședință publică la data de 27.04.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 c.proc.civ., potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat pronunțarea la data de 12.05.2015, și 18.05.2015, când, a hotărât:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.10.2013, sub nr._, reclamantul Ș. M. a solicitat, în contradictoriu cu . și C. L. al comunei C., constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului situat în ., județ C..
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, începând cu anul 1980, a început o posesie utilă asupra terenului, edificând pe el o construcție cu mai multe corpuri. A posedat terenul, cât și construcția în mod continuu, public, sub nume de proprietar, de la data intrării în posesie, în anul 1980, până în prezent. În toată această perioadă, nu a avut altercații cu vecinii, nefiind deranjat de vreo autoritate și a achitat impozitele. Configurația terenului a rămas, de-a lungul timpului, aceeași.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 645, art. 1837, art.1846, art.1847, art.1860 și art.1890 Cod Civil.
În susținerea cererii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, proba testimonială și proba cu expertiză.
Pârâții, legal citați, nu au depus întâmpinare.
Instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri, proba testimonială cu doi martori, respectiv proba cu expertiza tehnică topografică și expertiza tehnică imobiliară de evaluare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform adeverinței nr. 6010/04.09.2013, eliberată de Primarul comunei C., la adresa din sat Vadu, ., există un imobil compus din teren intravilan în suprafață de 1416 mp și construcții în suprafață de 184 mp, pentru care reclamantul a achitat impozitul din anul 1980 până în prezent.
Prin certificatul emis de aceeași autoritate, la data de 22.08.2013, se atestă că acest imobil nu afectează domeniul public al comunei C..
Imobilul situat în sat Vadu, ., ., ce face obiectul acțiunii, a fost identificat prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert I. I., ca fiind compus din teren în suprafață de 2.230 mp și construcții locuință - C1 – în suprafață construită de 126 mp și anexe gospodărești: C2 – 67 mp, C3 – 21 mp, C4 – 12 mp, C5 – 28 mp, C6 – 30 mp. În raportul de expertiză se arată că terenul este distinct împrejmuit și nu există situații litigioase cu vecinii.
Prin adresa nr.4695/2014, Primarul comunei C. a comunicat ca terenul în suprafață de 2.230 mp nu afectează domeniul public al comunei C.. Aceeași autoritate, a comunicat, prin adresa nr.9021/2015, că, din evidențele Primăriei comunei C. nu rezultă că terenul respectiv ar fi aparținut cooperativei agricole de producție, iar prin adresa nr. 2446/2015, că nu rezultă că el ar fi făcut obiect al vreunei cereri de restituire formulate în temeiul unei legi de reparație.
O.C.P.I. C. a comunicat, prin adresa nr.6653/2013, că imobilul situat în ., . nu figurează cu carte funciară deschisă.
Cei doi martori audiați în fața instanței au declarat că, fiind vecini cu reclamantul, cunosc că acesta a ocupat și stăpânit în mod continuu terenul, edificând și construcții pe acesta, nefiind tulburat în această posesie și fiind cunoscut ca proprietar.
Dispozițiile legale relevante, aplicabile speței, sunt cuprinse în Codul Civil din 1864, după cum urmează:
Art. 645: „Proprietatea se mai dobândește prin accesiune sau incorporațiune, prin prescripție, prin lege și prin ocupațiune.”
Art. 1837: „Prescripția este un mijloc de a dobândi proprietatea sau de a se libera de o obligație, sub condițiile determinate prin această lege.”
Art. 1846: „Orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii. Posesiunea este deținerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înșine sau de altul in numele nostru.”
Art. 1847: „Ca să se poate prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică si sub nume de proprietar, după cum se explica in următoarele articole.”
Art. 1890: „Toate acțiunile atât reale cat si personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile si pentru care n-a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invoca aceasta prescripție să fie obligat a produce vreun titlu, și fără sa i se poată opune reaua-credință.”
Prescripția achizitivă (uzucapiunea) este unul dintre modurile de dobândire a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale, prin exercitarea posesiei asupra unui bun în condițiile prevăzute de lege.
Din dispozițiile legale citate rezultă condițiile necesar a fi îndeplinite pentru a i se recunoaște posesiei efectul său constitutiv de proprietate, prin uzucapiunea de 30 de ani: existența unei posesii utile, care să fi fost exercitate pe o perioadă neîntreruptă, de cel puțin 30 de ani.
Existența posesiei se stabilește prin verificarea întrunirii în persoana titularului ei a două elemente: unul material, constând în acte materiale de stăpânire și unul psihologic, reprezentat de intenția titularului de a stăpâni bunul pentru sine.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată că, în speță, sunt îndeplinite condițiile enunțate mai sus.
Astfel, reclamantul a efectuat acte de stăpânire materială a terenului, încă din anul 1980, în mod public și continuu, manifestându-se ca proprietar și fiind cunoscut ca atare de către vecini, posesia sa fiind una utilă, neafectată de vicii.
În consecință, fiind dovedite în cauza existența celor două elemente ale posesiei în persoana reclamantului, caracterul util al acestei posesii și termenul de 30 de ani cerut de lege pentru a putea prescrie, instanța apreciază că starea de fapt a posesiei întrunește condițiile pentru a se putea transforma într-o stare de drept.
Pentru aceste considerente, cererea formulată urmează să fie admisă și, pe cale de consecință, reclamantului să îi fie constatat dreptul de proprietate prin efectul prescripției achizitive de lungă durată, asupra imobilului teren în suprafață de 2230 mp, situat în ., ., ca efect al uzucapiunii.
În ceea ce privește construcțiile edificate pe aceste teren, instanța reține incidența prevederilor art. 492 Cod Civil, conform cărora: „orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ cu cheltuiala lui și că sunt ale lui până ce se dovedește din contră”.
Acest text de lege instituie o prezumție legală relativă, potrivit căreia o construcție edificată pe un teren se consideră a fi fost ridicată de către proprietarul terenului respectiv, în nume propriu și pe cheltuiala sa.
Din materialul probator administrat instanța constată că devin incidente dispozițiile art. 492 cod civil în ceea ce privește construcțiile edificate pe teren de reclamant, așa cum au fost identificate prin raportul de expertiză topografică și evaluate prin raportul de expertiză imobiliară de evaluare.
În consecință, instanța constată că reclamantul a dobândit, ca efect al accesiunii artificiale imobiliare, dreptul de proprietate asupra construcțiilor, edificate pe terenul identificat mai sus.
Pentru aceste motive, instanța va admite acțiunea reclamantului și va constata că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2230 mp, situat în ., ., ca efect al uzucapiunii și asupra construcțiilor edificate pe acest teren, constând în locuință - C1 – în suprafață construită de 126 mp și anexe gospodărești: C2 – 67 mp, C3 – 21 mp, C4 – 12 mp, C5 – 28 mp, C6 – 30 mp, ca efect al accesiunii imobiliare artificiale.
În temeiul art. 453 Cod Procedură Civilă, având în vedere cererea reclamantului și soluția reținută pe fondul cauzei, instanța va obliga pârâții la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 3.144 lei, constând în 1.544 lei taxă de timbru, 1.300 lei, onorarii de expertiză și 300 lei, onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ș. M., CNP_, cu domiciliul în sat Vadu, ., ., în contradictoriu cu pârâții . și C. L. al Comunei C. cu sediul în localitatea C., ..
Constată că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2230 mp, situat în ., ., ca efect al uzucapiunii și asupra construcțiilor edificate pe acest teren, constând în locuință - C1 – în suprafață construită de 126 mp și anexe gospodărești: C2 – 67 mp, C3 – 21 mp, C4 – 12 mp, C5 – 28 mp, C6 – 30 mp, ca efect al accesiunii imobiliare artificiale.
Obligă pârâții la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 3.144 lei, constând în 1.544 lei taxă de timbru, 1.300 lei, onorarii de expertiză și 300 lei, onorariu de avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la judecătoria constanța.
Pronunțată azi, 18.05.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, Grefier
L. ioana pecheanu D. L.
Tehnored jud LIP/04.09.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5646/2015. Judecătoria... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 5727/2015.... → |
---|