Plângere contravenţională. Sentința nr. 5715/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Art. 101 alin.1 pct.1 din OUG nr.195/2002 arată că ”Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: 1. conducerea unui autovehicul cu permis de conducere a cărui valabilitate a expirat”.

Instanța verifică din oficiu data introducerii plângerii contravenționale și constată că petentul a respectat termenul legal de 15 zile prevăzut de art.31 alin.(1) din OG 2/2001.

În privința legalității procesului verbal de contravenție contestat, prin raportare la prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de acest text de lege sub sancțiunea nulității absolute, fiind indicate: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, numele, prenumele și domiciliul contravenientei persoană fizică, descrierea faptei săvârșite și data comiterii acesteia. De asemenea, procesul verbal este semnat de agentul constatator care l-a instrumentat.

Instanța nu va reține motivul de nelegalitate invocat de petent referitor la indicarea eronată a textelor legale în cuprinsul procesului-verbal, deoarece din redactarea acestuia reiese cu claritate care sunt articolele de lege care prevăd și sancționează contravențiile reținute, iar petentul nu a făcut dovada unei vătămări.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că, deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase din sfera de reglementare a dreptului penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în continuare, Curtea, (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), această categorie de fapte ilicite intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în continuare Convenția.

La această concluzie conduc două argumente, pe de o parte, caracterul general al reglementării, norma juridică ce sancționează acest gen de fapte adresându-se tuturor cetățenilor; iar pe de altă parte, sancțiunea aplicabilă pentru săvârșirea acestor fapte: amenda contravențională, confiscarea și suspendarea activității, urmăresc un scop preventiv, represiv și disuasiv, caracteristic infracțiunilor. În jurisprudența sa constantă: cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României, Curtea a stabilit că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție constituie, în sensul art. 6 din Convenție, o „acuzație în materie penală”.

De asemenea, aceasta a mai statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, cu obligația statului de a institui limite rezonabile în stabilirea unor astfel de prezumții, în acest sens fiind necesară asigurarea unui echilibru între interesele aflate în prezență, respectiv, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prezumției, acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și necesitatea respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate: cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002.

Forța probantă a rapoartelor și proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa diferit importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său atunci când administrează și apreciază probatoriul: cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999.

Aplicând principiile enunțate în paragrafele ce preced cauzei de față, instanța constată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului administrativ de constatare și sancționare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă, rezultă că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției, ca înscrisuri autentice, întocmite de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit, pe baza constatărilor personale ale acestuia, face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul lor, până la proba contrară, bucurându-se astfel de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.

Deși avea posibilitatea de a propune probe în vederea răsturnării prezumției de veridicitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, petentul nu s-a folosit de acest drept al său. Martorul propus de el, numitul M. M. nu a putut fi audiat deoarece nu a fost găsit la domiciliu la punerea în executare a mandatului de aducere, dar petentul avea posibilitatea să îl aducă personal în fața instanței pentru a fi audiat și pentru a-i susține poziția procesuală.

De asemenea, cu privire la cea de-a treia contravenție, referitoare la expirarea termenului de valabilitate administrativă a permisului de conducere, instanța reține că petentul recunoaște fapta.

Prin urmare, instanța apreciază că petentul nu a răsturnat prezumția de veridicitate a procesului-verbal, iar din audierea martorului asistent, P. T., nu se pot trage concluzii cu privire la situația de fapt contestată de către petent.

Conform art.5 alin.(5) și art.21 alin.(3) din OG nr.2/2001 sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvâșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Respectarea semnelor de circulație are drept scop împiedicarea producerii unor accidente ce ar putea avea consecințe grave.

Faptul că petentul a efectuat o depășire ignorând indicatorul rutier și că a condus fără a avea asupra sa permisul de conducere, iar acesta nu mai era valabil arată că are un comportament iresponsabil pe drumurile publice și prin acțiunea sa a pus în pericol siguranța și sănătatea celorlalți participanți la trafic.

Importanța valabilității administrative a permisului de conducere rezidă în aceea că la reînnoirea acestui document, conducătorii auto trebuie să treacă de anumite examene medicale din care reiese dacă persoana este aptă sau nu să conducă.

Prin urmare instanța apreciază că sancțiunea a fost stabilită cu respectarea criteriilor legale enumerate și că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.

Față de toate cele prezentate mai sus instanța va respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată și va menține procesul-verbal ca legal și temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTARASTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul Perhăiță R. D. domiciliat in CONSTANTA, ., ., . cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean-Serviciul Rutier, ca neîntemeiată.

Menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ ca legal și temeinic.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică azi, 18.05.2015.

Președinte Grefier

M. I. I. M. I.

Red. Jud.M.I./19.05.2015 /4.ex.