Acţiune în constatare. Sentința nr. 7332/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7332/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 7332/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7332
Ședința din data de 19.06.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE : A. A.
GREFIER: S. G.
Pe rol soluționarea cererii având ca obiect acțiune în constatare, formulată de reclamanții C. R. și C. P. ambii cu domiciliul în C., ., ., . și cu domiciliul ales în C., ..5, jud. C. în contradictoriu cu pârâta R. AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE C. cu sediul în C., .. 14A, jud. C..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 12.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 19.06.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față,
Prin cererea de chemare în judecată depusă la data de 20.02.2014 și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanții C. R. și C. P. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta RADET C., să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a emite aviz favorabil în vederea deconectării apartamentului situat în mun. C., ., ., . și obligarea acesteia la emiterea avizului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, se arată că pârâta a emis aviz nefavorabil debranșării de la sistemul de încălzire centralizat a imobilului, reținând că reclamanții nu îndeplinesc condiția nr. I din Procedura de deconectare.
Reclamanții apreciază că avizul de debranșare negativ emis de către pârâtă este nefondat, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 325/2006 care stabilește principiile serviciului public de alimentare cu energie termică, printre care nu se regăsește însă principiul un condominiu = un sistem de încălzire, invocat de către pârâtă. Astfel, aceștia îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 30 din Legea nr. 325/2006 pentru debranșarea de la rețeaua de agent termic, iar în ceea ce privește condițiile stabilite prin Ordinul nr. 91/2007, apreciază că acestea adaugă la lege.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 325/2006 și ale Legii nr. 51/2006.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecata ca neîntemeiată, întrucât în condominiul în care locuiesc reclamanții nu există o altă debranșare anterioară, astfel încât nu au fost îndeplinite în cauză cerințele expres prevăzute de art. 5 lit. g) din Ordinul nr. 91/2007 coroborate cu cele ale art. 249 din același act normativ. Totodată, pârâta invocă și neîndeplinirea în cauză a dispozițiilor art. 250 din Ordinul menționat, potrivit cărora, pentru debranșare, condominiul nu trebuie să se afle în zona unitară de încălzire pentru care autoritatea administrației publice locale a stabilit că încălzirea se realizează exclusiv în sistem centralizat, iar conform HCL C. 429/2008 imobilul în discuție face parte din această zonă.
Si din punct de vedere tehnic, susține pârâta că, prin deconectarea unuia sau mai multor consumatori dintr-un condominiu, are loc și o modificare a instalațiilor de distribuție a energiei termice aferente încălzirii care afectează buna lor funcționare în sensul că, vor fi apartamente pe coloanele modificate care se vor încălzi mai mult decât necesar, iar altele care se vor încălzi mai puțin decât este nevoie.
În drept, au fost invocate prevederile art. 30 din Legea nr. 325/2006, art. 246-252 din Regulamentul cadru al serviciului public de alimentare cu energie termica aprobat prin Ordinul nr 91/20.03.2007 al Autorității Naționale de Reglementare pentru serviciile publice de gospodărie comunala, art. 5 lit. g) din Ordinul nr. 91/2007.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, apreciind, față de dispozițiile art. 258 coroborate cu cele ale art. 255 C.proc.civ., că aceasta este utilă, pertinentă și poate conduce la soluționarea raportului juridic dintre părți.
Din materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin cererea nr. B11978 din 27.06.2014, reclamanții C. R. și C. P. au solicitat pârâtei eliberarea unui Aviz pentru deconectare/debranșare de la sistemul de încălzire centralizat al municipiului C. a apartamentului situat în mun. C., ., ., ., atașând cererii dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 30 alin. (2) din Legea nr. 325/2006 a Serviciului Public de Alimentare cu Energie.
Cererea de deconectare a reclamanților a fost soluționată de către pârâtă prin emiterea unui aviz nefavorabil, reținându-se că aceștia nu au respectat prevederile procedurii de debranșare aprobate prin HCLM 428/08.09.2008 în baza Legii nr. 325/2006 și Ordinul nr. 91/2007 privind zona unitară și procedura de debranșare.
În drept, potrivit art. 32 lit. c) din Legea nr. 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică, R. Autonomă de Distribuție a Energiei Termice C. are dreptul să stabilească condițiile tehnice de debranșare a utilizatorilor de energie termică de la instalațiile aflate în administrare, cu respectarea normelor tehnice în vigoare și a reglementărilor emise de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărire Comunală.
Potrivit art. 30 alin. (1) din același act normativ, debranșarea totală a instalațiilor interioare de încălzire și/sau pentru apă caldă menajeră ale unui utilizator tip condominiu se va face în următoarele condiții cumulative:
a) acordul scris al asociației de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale;
b) anunțarea operatorului care are și calitatea de furnizor și a autorității administrației publice locale cu 30 de zile înainte de debranșare.”
De asemenea, potrivit art. 41 alin. (2) lit. d) din Legea nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, utilizatorii au dreptul să renunțe, în condițiile legii, la serviciile contractate.
Potrivit art. 5 lit. g) din Regulamentul-cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică, aprobat prin Ordinul nr. 91/20.03.2007 al Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală, un condominiu = un sistem de încălzire, iar potrivit art. 249 din același act normativ, deconectările individuale nu se pot executa în acele condominii în care s-au produs deconectări anterioare.
Art. 250 din Ordinul nr. 91/20.03.2007 impun, de asemenea, ca debranșarea totală a instalațiilor interioare de încălzire și/sau pentru apă caldă de consum ale unui utilizator tip condominiu se face îndeplinind condiția: d) condominiul să nu se afle în zona unitară de încălzire pentru care autoritatea administrației publice locale a stabilit că încălzirea se realizează exclusiv în sistem centralizat.
În raport de prevederile Legii nr. 325/2006 sus-menționate, instanța reține că Ordinul nr. 91/2007 a fost emis în aplicarea legii și, astfel, nu poate nici să adauge la lege, prin impunerea unor cerințe suplimentare și nici să o modifice, iar condițiile impuse prin art. 249 din Ordinul nr. 91/2007 sunt condiții prin care se adaugă la lege, condiții care nu pot avea forță juridică, ordinul putând fi dat în aplicarea legii și nu pentru crearea de noi situații juridice.
În consecință, întrucât atât Ordinul nr. 91/2007, cât și Legea nr. 325/2006, au aceeași sfera de reglementare, respectiv condițiile ce trebuie întrunite cumulativ de către un consumator individual pentru a obține debranșarea, dar conțin prevederi contradictorii, instanța va avea în vedere actul normativ cu forță juridică superioară, respectiv legea, și nu ordinul ministrului emis în aplicarea acestei legi.
În acest sens, instanța apreciază ca relevante dispozițiile art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora.
Față de aceste considerente, constatând că reclamanții au făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 30 din Legea nr. 325/2006, prin depunerea la dosarul cauzei a înscrisului ce cuprinde acordul vecinilor său și a hotărârii adunării generale prin care membrii asociației de proprietari și-au dat acordul pentru deconectarea de la sistemul centralizat de încălzire a apartamentului aflat în proprietatea reclamanților, instanța apreciază că avizul nefavorabil pentru deconectarea apartamentului proprietatea reclamanților de la sistemul centralizat de încălzire este nelegal.
În ceea ce privește toate celelalte apărări invocate de pârâtă, respectiv afectarea confortului termic al celorlalți proprietari din imobil, instanța reține că legea impune acordul vecinilor pe orizontală și verticală, iar acest acord a fost obținut de către reclamanți, potrivit celor mai sus menționate.
În consecință, va admite cererea și va dispune obligarea pârâtei la emiterea aprobării de debranșare de la sistemul centralizat de încălzire pentru apartamentul proprietatea reclamanților situat în mun. C., ., ., ..
Față de soluția dispusă cu privire la capetele principale de cerere, în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., instanța va obliga pârâta la plata către reclamanți a sumei de 660 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, 40 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 620 de lei, onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanții C. R., CNP_ și C. P., CNP_, ambii cu domiciliul în C., ., ., . și cu domiciliul ales în C., ..5, jud. C. în contradictoriu cu pârâta R. AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE C., J_, CUI_, cu sediul în C., .. 14A, jud. C..
Constată refuzul nejustificat al pârâtei de a emite aviz favorabil în vederea deconectării apartamentului situat în mun. C., ., ., ., aparținând reclamanților de la sistemul de furnizare a energiei termice.
Dispune obligarea pârâtei să emită aviz favorabil deconectării apartamentului situat la adresa sus-menționată de la rețeaua de energie termică.
Dispune obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 660 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, 40 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și 620 lei reprezentând onorariu de avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. A. S. G.
Red.Jud. A.A./22.06.2015
Tehnored.S.G./ 23.06.2015/5EX
← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 6946/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7239/2015. Judecătoria... → |
---|