Pretenţii. Sentința nr. 6347/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6347/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 6347/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civila nr. 6347/2015
Ședința publică din data de 29.05.2015
Președinte: M. I. I.
Grefier: I. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . și pe pârât M. C., pârât M. I. M., având ca obiect pretenții .
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publica din 18.05.2015, consemnate in încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța raportat la disp. art. 396 alin 1 si 2 Cod procedura civila, a amânat pronunțarea la data de 29.05.2015 când s-a pronunțat .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 03.09.2014 sub nr._ și înregistrată, după declinare, pe rolul acestei instanțe la data de 27.02.2015, reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâtele M. C. și M. I. M. obligarea acestora în solidar la plata sumei de 289,80 lei cu titlu de debit principal și la plata sumei de 408,62 lei cu titlu de penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanta a arătat că raporturile comerciale cu reprezentanții de vânzări directe se derulează în baza înregistrării unor documente (fișa de înscriere, contract de vânzare cumpărare), însoțite de copia cărții de identitate a titularului, respectiv a fidejusorului.
A mai arătat reclamanta că plasarea comenzilor se poate efectua prin fax, telefonic sau accesând modulul “comenzi on-line”, marfa fiind livrată prin intermediul programului “livrare la domiciliu”, prin firma de curierat.
Reclamanta a învederat instanței că au fost stabilite penalități contractuale în cuantum de 1% pe zi de întârziere pentru primele 30 de zile și de 3% începând cu a 31-a zi de întârziere, iar conform prevederilor legale există prezumția de solidaritate între debitorul principal și fidejusor.
În drept a invocat prevederile art.1516, art. 2280 și urm/Cod civil.
În probațiune a depus copii de pe următoarele înscrisuri: anexă calcul penalități, contract de vânzare-cumpărare nr._/17.03.2014, facturi fiscale, înștiințare Urgent Curier, certificat de informare emis de mediator, proces-verbal încheiat de mediator, certificat constatator pentru ..
Instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 55,76 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului reține că:
Reclamanta a încheiat cu pârâta M. C. contractul de vânzare-cumpărare nr._ din data de 17.03.2014 în care prima avea calitatea de vânzător, a doua calitatea de cumpărător iar pârâta M. I. M. avea calitatea de fidejusor, având ca obiect achiziționarea de produse comercializate de . în sistem de vânzare direct (produse prezentate în “Catalogul I.”).
Conform prevederilor contractuale de la art. 10.3 “(..) fidejusorul fiind obligat cu cumpărătorul în solidar în ceea ce privește executarea obligațiilor” și ținând cont de art.2300 din Codul civil instața reține solidaritatea celor două pârâte.
În temeiul art. 1166 /Cod civil “ contractul este acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic” iar art.1270/Cod civil arată “contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante” .
De asemenea, potrivit art. 1516 C. Civ creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar în caz de neexecutare, fără justificare, de către debitor, a obligației, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune interese, dacă i se cuvin, să ceară sau după caz să treacă la executarea silită a obligației, să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului, ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative ori să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său iar conform art. 1548 C. Civ culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării
Conform art.5.2 din contract “termenul de plată al facturilor este de 30 de zile calendaristice de la data emiterii acestora”.
Odată dovedită existența obligației de plată, pârâtelor le revine sarcina probei privind executarea acestei obligații. Pârâtele nu au făcut nicio dovadă în acest sens.
Din cuprinsul facturii fiscale . nr.I298992/11.04.2014 reiese că acestea trebuie să achite suma de 289,90 lei cu titlu de debit principal și în consecință va obliga în solidar pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 289,80 lei cu titlu de debit principal.
Referitor la penalitățile de întârziere instanța reține că:
În cauză sunt aplicabile dispozițiile Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive încheiate cu consumatorii, care a fost transpusă în dreptul intern prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, având în vedere calitatea părților (comerciant, respectiv consumator, astfel cum sunt definite noțiunile prin Legea nr. 193/2000).
Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunității Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, acela de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora.
În cauza C. vs. Enel CEJ a consacrat principiul supremației dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre. Pentru CEJ, obiectivul integrării pe care îl urmărește Comunitatea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat și interpretat uniform în toate statele membre. S-a decis astfel că, decurgând din natura proprie a Comunității, supremația dreptului comunitar asupra celui național este o condiție sine qua non a integrării. De aceea, normele comunitare primează asupra tuturor normelor naționale, chiar ulterioare și - aspect deosebit de important -, indiferent de natura sau rangul textului național în cauză (constituție, lege, decret, hotărâre) ori ale textului comunitar (tratat, regulament, directivă, decizie).
În consecință, aplicarea jurisprudenței CEJ este obligatorie pentru judecătorul național.
În cauza C 243/08 (Pannon GSM Zrt.), CEJ a hotărât:
„Articolul 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză abuzivă nu creează obligații pentru consumator și că nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză.
Instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest sens. Atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă, instanța nu o aplică, exceptând cazul în care consumatorul nu se opune.
Revine instanței naționale obligația de a determina dacă o clauză contractuală precum cea care face obiectul acțiunii principale întrunește criteriile necesare pentru a fi calificată drept abuzivă în sensul art. 3 alin. 1 din Directiva 93/13.”
De asemenea, în cauzele reunite C-240/98 – C-244/98, Curtea Europeană de Justiție a stabilit obligativitatea instanței naționale de a examina chir și din oficiu caracterul abuziv al clauzelor din contractele încheiate între consumatori și comercianți.
În ceea ce privește clauza penală stipulată în contractul încheiat între părți, respectiv la articolul 7.4 instanța reține că stipularea unei penalități de 1% pe zi de întârziere pentru primele 30 de zile și apoi 3% începând cu a 31-a zi de întârziere, echivalând cu o penalitate cumulată de 1035 % pe an (1%* 30 zile și 3*335 zile), este abuzivă, contravenind dispozițiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, modificată prin Legea nr. 65/2002, pentru motivele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000 „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.
(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;
b) toți factorii care au determinat încheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”.
Anexa 1 lit. i din Legea nr. 193/2000 prevede că „sunt considerate abuzive clauzele care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant”.
Art. 7.4 nu a fost negociat direct cu consumatorul, contractul încheiat între părți fiind un contract standard preformulat. Semnarea contractului de consumator nu implică dovada faptului că respectiva clauză a fost negociată, căci în măsura în care dorește să beneficieze de servicii de telefonie pe o piață dominată de câțiva operatori ce practică în esență condiții generale similare, consumatorul trebuie să accepte în . acesta, încheind astfel un contract eminamente de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză. Caracterul impus, iar nu negociat al clauzei rezultă de altfel din prezumția instituită de art. 4 alin.2 din Legea nr. 193/2000, pe care reclamanta nu a răsturnat-o, sarcina probei privind negocierea clauzei penale revenind acesteia, potrivit art. 4 alin. 3 final din aceeași lege.
Clauza penală de 1% pe zi pentru primele 30 de zile și apoi 3% pe zi începând cu a 31-a zi de întârziere obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari (respectiv o penalizare de 1035% pe an) față de pagubele suferite de creditoare, care nu a dovedit faptul că acestea sunt mult mai mari decât dobânda legală anuală Astfel, se observă că penalitatea impusă se află într-o disproporție vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând cheltuielile pentru recuperarea creanței. Această disproporție creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe și în detrimentul consumatorului.
Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage consecința constatării caracterului abuziv al clauzei penale și a nulității acesteia, ce are ca efect lipsirea de efecte a clauzei, conform art. 6 din Legea nr. 193/200 și art. 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1993.
Având în vedere cele precizate anterior instanța va respinge acordarea sumei de 408,62 lei cu titlu de penalități de întârziere ca neîntemeiată.
Față de această soluție, fiind în culpă procesuală, în temeiul art.453 alin.1 și 2 din Codul de procedură civilă, instanța va obliga pârâtele în solidar la plata către reclamantă a sumei de 23,2 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă debitului principal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . cu sediul in PLOIEȘTI, TARGOVISTEI, nr. 11, ., în contradictoriu cu pârâtele M. C., CNP-_, domiciliata in ., AL BUSUIOCULUI, nr. 1 și M. I. M., CNP-_, domiciliata in ., ALBATROSULUI, nr. 18 .
Obligă în solidar pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 289,80 lei cu titlu de debit principal.
Respinge cererea de acordare a penalităților de întârziere în cuantum de 408,62 lei ca neîntemeiată.
Obligă în solidar pârâtele la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 23,2 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 29.05.2015.
Președinte Grefier
M. I. I. M. I.
Red. Jud.M.I./12.06.2015 /4.ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7239/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6354/2015. Judecătoria... → |
|---|
