Acţiune în constatare. Sentința nr. 24/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Judecătoria CONSTANŢA - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 24/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 13917/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.11.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – M. BANOTI

GREFIER – D. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant B. F., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la cab. av. B. I., în C., ., .. C., reclamant B. N., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la cab. av. B. I., în C., ., .. C. în contradictoriu cu pârât V. R. SA, cu sediul în sector 2, București, ., având ca obiect acțiune în constatare constatarea nulității absolute clauze.

Dezbaterile asupra fondului și a excepției prescripției dreptului material la acțiune, au avut loc la data de 10.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 24.11.2015, când,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.12.2014 sub nr._, reclamanții B. F. și B. N., în contradictoriu cu pârâta ., au solicitat instanței constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale incluse în: convenția de credit nr._/23.04.2008 - punctul 5 lit. a și d, art. 3.5 din condițiile generale ale convenției și de art. 5.1 lit. b din actul adițional nr. 1/17.09.2010 la convenția de credit nr._/23.04.2008; convenția de credit nr._/30.06.2008 - punctul 5 lit. a, art. 3.5 din condițiile generale ale convenției și de art. 5.1 lit. b din actul adițional nr. 1/17.09.2010 la convenția de credit nr._/30.06.2008; convenția de credit nr._/29.09.2008 - punctul 5 lit. a, art. 3.5 din condițiile generale ale convenției și de art. 5.1 lit. b din actul adițional nr. 1/17.09.2010 la convenția de credit nr._/29.09.2008; din convenția de credit nr._/28.09.2007 - punctul 5 lit. a și d, art. 3.5 din condițiile generale ale convenției; repunerea părților în situația anterioară în sensul obligării pârâtei la restituirea către reclamanți a sumelor de bani încasate în baza clauzelor constatate ca fiind abuzive până la data eliminării efective a clauzelor abuzive din cuprinsul contractului, evaluate la 6483,39 euro, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, s-a arătat, în esență, că, între părți, s-au încheiat cele patru convenții cuprinzând aceleași clauze contractuale, iar, pentru garantarea creditelor acordate în anul 2008, pârâta a instituit ipoteca de rang 1, 2 și 3 asupra imobilului constituit din teren și construcție situate în O., ., jud. C., proprietatea reclamanților, iar, pentru garantarea creditului din anul 2007, pârâta a instituit ipotecă de rang 2 asupra imobilului apartament situat în C., . nr. 5, ..

S-a precizat că, în temeiul punctului 5 lit. a din cele trei convenții de credit din anul 2008, banca este îndreptățită să perceapă un comision de risc în procent de 0,05% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, scadent pe toată durata de derulare a convențiilor de credit, iar, conform punctului 5 lit. a din convenția de credit nr._/28.09.2007, banca este îndreptățită să perceapă un comision de risc în procent de 0,1% aplicat la valoarea creditului tras, plătibil lunar în zilele de scadență, în primele 12 luni de derulare a convenției de credit, și art. 3.5 din condițiile generale ale convenției prevăzând datorarea comisionului de risc.

Reclamanții au arătat că aceste clauze sunt abuzive întrucât scopul perceperii acestui comision este neclar terminologia folosită nefiind descrisă în cuprinsul condițiilor generale pentru ca împrumutații să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc, nefiind indicate elemente de natură a defini „riscul” la care este supusă banca în condițiile acordării celor trei credite și nici nu se prevede destinația finală a sumelor încasate pe parcursul derulării convențiilor de credit.

Au precizat că valoarea comisionului de risc se stabilește la soldul creditului lunar, ceea ce induce la ideea perceperii a două costuri pentru același serviciu al băncii, fără ca distincția dintre acestea să fie exprimată în mod clar, iar scindarea prețului în aceste componente poate duce la concluzia că, pentru aceeași prestație, s-au avut în vedere rațiuni diferite de percepere a acestora, fundamentul perceperii acestora nefiind cunoscut într-o manieră neechivocă consumatorului la momentul convenției de credit.

Reclamanții au apreciat că este îndeplinită și condiția dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților, acesta existând prin chiar prevederea clauzei contractuale care dă dreptul pârâtei de a percepe un comision complet abuziv, nedefinit care nu are corespondent într-un alt drept al reclamanților în condițiile în care riscul contractului este acoperit prin instituirea unor ipoteci de rang 1,2 și 3 asupra bunurilor imobile aparținând reclamanților.

În continuare, reclamanții au arătat că, la data de 17.09.2010, au încheiat cu pârâtă trei acte adiționale la convențiile de credit încheiate în 2008 prin care, în temeiul OUG nr. 50/2010, pârâta a revizuit clauzele contractuale din convențiile de credit în sensul excluderii comisionului de risc și înlocuirea acestuia cu un comision de administrare la art. 5.1 lit. b conform căruia comisionul de administrare se percepe pentru „administrarea creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziția împrumutatului în termenii și condițiile prevăzute în convenție.

Reclamanții au considerat că acest comision de administrare este de fapt redenumirea comisionului de risc și reprezintă o dobândă mascată, fiind plătit pentru aceeași prestație pentru care se plătește deja dobândă și este menit să asigure banca în contra riscului dat de portofoliul său de credite neperformante.

Au mai arătat că, în speță, caracterul abuziv al acestei clauze rezultă și, din faptul că, până la momentul formulării cererii, reclamanții nu au avut niciun incident de plată, și, deși banca ar fi trebuit să restituie suma percepută cu acest titlu, aceasta nu a fost și nici nu va fi restituită decât ca urmare a constatării nulității absolute a clauzei.

Referitor la comisionul de gestiune prevăzut de punctul 5 lit. d din convenția de credit nr._/28.09.2007 și la comisionul de administrare garanții prevăzut la punctul 5 lit. d din convenția de credit nr._/23.04.2008, reclamanții au apreciat că sunt abuzive întrucât se creează un dezechilibru major între drepturile și obligațiile părților întrucât comisionul de administrare se raportează la valoarea întregului credit acordat, iar, nu, lunar, la valoarea soldului la data plății comisionului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. 1 și alin. 3, art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, art. 1 lit. a, b, e și g din anexa Legii nr. 193/2000, art. 5, art. 942 și 969 C.civ. din 1864, art. 36 alin.1 din OUG nr. 50/2010, art. 29 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/_, art. 2 pct. 2 din OG nr. 21/1992.

În dovedire, au fost atașate înscrisuri, fiind solicitată și administrarea probei cu interogatoriul pârâtei și cu expertiza contabilă.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată întrucât nu se poate susține că este abuzivă perceperea unui comision de risc deoarece face parte dintr-un contract standard, preformularea și redactarea unui contract de credit nefiind arbitrară, iar clienții au avut sau trebuia să aibă reprezentarea conținutului contractului de credit sau al existenței unor clauze preformulate.

Pârâta a arătat că, asupra condițiilor speciale ale contractului, s-au purtat discuții, iar acestea au fost însușite de reclamanți prin semnătură și au fost cunoscute de aceștia încă din faza precontractuală în care au primit și simulare de grafic de rambursare.

De asemenea, pârâta a arătat că reclamanții au avut cunoștință de perceperea comisionului de administrare care era menționat și în graficul de rambursare și nu se poate susține că acest comision nu are un echivalent într-o contraprestație a pârâtei și nici că rezultă un dezechilibru în detrimentul consumatorului, acesta nefiind dovedit.

Pârâta a menționat că acest comision este un element al prețului pentru care banca a acordat finanțarea, componentă a prețului ce a făcut parte din mecanismul de formare al voinței băncii în acordarea acestui credit, D. – dobânda anuală efectivă care se compune din dobândă și comision reprezentând prețul pentru care banca a înțeles să contracteze.

S-a mai precizat că necesitatea unei asemenea clauze derivă din faptul că împrumutatul și-a asumat o obligație cu executare succesivă, contractele urmând a se derula pe perioadă foarte lungă de timp, iar executarea acestuia a fost uno incto pentru bancă, acest aspect trebuind să fie luat în considerare la aprecierea echilibrului prestațiilor asumate prin contract.

Pârâta a apreciat că nu trebuie să se caute egalitatea fiecărei obligații în parte, ci echivalența prestațiilor în general, iar existența unei garanții imobiliare nu acoperă riscul de credit, ci tocmai clauza introdusă la art. 5 lit. a din contract referitoare la perceperea unui comision de risc este cea care asigură banca de recuperarea în întregime a costurilor sale cu finanțarea, scopul băncii nefiind acela de a executa bunurile clienților, ci de a-și recupera suma împrumutată, precum și profitul reprezentat de costul contractului.

Pârâta a mai arătat că această clauză nu poate face obiectul analizei caracterului abuziv întrucât face parte din chiar miezul obiectului convenției de credit încheiate, evident cunoscută și înțeleasă de către client.

A menționat că acest comision de risc este prevăzut în mod clar și inteligibil, fiind precizată și modalitate de calcul, respectiv un procent aplicat la soldul creditului, fiind ușo de înțeles pentru orice categorie de persoane mai ales pentru astfel de clienți cu experiență de contractare.

În ceea ce privește restituirea sumelor de bani achitate cu titlu de comision de risc, pârâta a arătat că această solicitare este nelegală chiar și în ipoteza admiterii cererii principale în condițiile în care sancțiunea specifică a Legii nr. 193/200 este ineficacitatea, adică imposibilitatea ca acea clauză să mai producă efecte pentru viitor.

De asemenea, pârâta a invocat excepția prescripției pentru sumele achitate în perioada 28.09.2007 – 17.12.2011 întrucât, dacă s-ar constata nulitatea/ineficacitatea clauzei referitoare la comision și s-ar aprecia că aceste sume reprezintă o plată nedatorată, trebuie să se constate că s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani de la data perceperii comisionului pentru perioada menționată.

În final, pârâta a invocat aceleași apărări în ceea ce privește comisionul de administrare, apreciind că redenumirea comisionului de risc nu este abuzivă, aceasta efectuându-se în contextul legislativ al OUG nr. 50/2010, ale cărei dispoziții sunt obligatorii pentru bancă.

În dovedire, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, cu interogatoriul reclamanților și suplimentarea obiectivelor expertizei solicitate de reclamanți.

Reclamanții au depus răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepției prescripției acțiunii în ceea ce privește capătul de cerere referitor la restituirea sumelor încasate de către pârâtă în baza clauzelor considerate ca fiind abuzive întrucât, prin cerere, s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, respectiv constatarea nulității absolute a acestora care reprezintă o sancțiune de drept civil care constă în desființarea retroactivă a unui act juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale, iar prestațiile efectuate în baza actului sancționat cu nulitate se restituie deoarece nulitatea operează cu titlu retroactiv de la data încheierii actului.

Reclamanții au arătat că restituirea prestațiilor reprezintă o cerere accesorie cererii principale, modul de soluționare al acesteia fiind strâns legat de soluția adoptată pentru cererea principală, astfel încât dreptul la acțiune al reclamanților nu s-a născut la momentul fiecărei plăți lunare a comisionului, ci odată cu constatarea abuzivă a acestor clauze.

În continuare, reclamanții au reluat, în esență, susținerile din cererea de chemare în judecată, raportându-se și la apărările formulate de pârâtă prin întâmpinare.

În cauză, au fost administrate probele cu înscrisuri și cu interogatoriul părților, acestea renunțând la încuviințarea și administrarea probei cu expertiza contabilă față de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Între reclamanții B. F. și B. N. și pârâta . a fost încheiată convenția de credit nr._/28.09.2007 având ca obiect acordarea de către pârâtă a unui credit de acoperire cheltuieli personale în sumă de_ euro, perioadă de 240 luni.

Pentru garantarea rambursării creditului, a fost instituită în favoarea pârâtei ipoteca de rang 2 asupra imobilului apartament situat în C., . nr. 5, ..

De asemenea, între părți, au mai fost încheiate convențiile de credit nr._/23.04.2008, nr._/30.06.2008 și nr._/29.09.2008 având ca obiect acordarea de către pârâtă a unor credite de refinanțare în sumă de_ euro, de_ euro și de_ euro, pe o perioadă de 240 luni, 247 luni și 240 luni.

Pentru garantarea acestor trei credite, pârâta a instituit ipoteca de rang 1, 2 și 3 asupra imobilului constituit din teren și construcție situate în O., ., jud. C., proprietatea reclamanților.

În temeiul punctului 5 lit. a din convenții de credit nr._/23.04.2008, nr._/30.06.2008 și nr._/29.09.2008, banca pârâtă este îndreptățită să perceapă un comision de risc în procent de 0,05% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, scadent pe toată durata de derulare a convențiilor de credit, iar, conform punctului 5 lit. a din convenția de credit nr._/28.09.2007, banca este îndreptățită să perceapă un comision de risc în procent de 0,1% aplicat la valoarea creditului tras, plătibil lunar în zilele de scadență, în primele 12 luni de derulare a convenției de credit.

Art. 3.5 din condițiile generale ale convențiilor de credit prevede că, pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului, modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în condițiile speciale.

Potrivit punctului 5 lit. d din convenția de credit nr._/23.04.2008, banca percepe un comision de administrare garanții de 717,04 lei (contravaloarea a euro 200x1) din care: i) contravaloarea a euro 100 (unasută) x1 datorat și plătit la data de 21.04.2008 și ii) contravaloarea a euro 100 (unasută)x1 datorat și plătibil la data semnării prezentei convenții de credit.

Părțile din cauză au încheiat, la data de 17.09.2010, acte adiționale la convențiile de credit nr._/23.04.2008, nr._/30.06.2008 și nr._/29.09.2008, prin care au modificat anumite clauze din convențiile de credit.

Astfel, în temeiul art. 5.1 lit. b din actele adiționale, banca percepe un comision de administrare credit de 0,05% pe lună, aplicat la soldul creditului, datorat și plătibil de către împrumutat băncii, lunar, pe toată durata creditului, la data de scadență stabilită la pct.6 din condițiile speciale ale convenției, pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiv riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziția împrumutatului, în termenii și condițiile prevăzute în convenție.

Conform precizărilor formulate de reclamanți și susținute de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, la data de 18.09.2015, pârâta a procedat la operațiunea de diminuare a datoriei totale aferente convenției de credit nr._/28.09.2007 cu suma de 720 euro reprezentând comision de risc/administrare perceput de bancă în trecut și care nu a fost restituit.

În temeiul art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța, cu prioritate, asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâtă prin întâmpinare cu privire la capătul cererii având ca obiect restituirea sumelor de bani achitate de reclamanți cu titlu de comision de risc în perioada 28.09.2007 – 17.12.2011.

Instanța reține că excepția invocată nu este întemeiată întrucât termenul de prescripție pentru acțiunea în valorificarea dreptului de creanță pentru restituirea prestațiilor achitate în baza unui act juridic anulat începe să curgă la data constatării de către instanță a nulității, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, iar nu la momentul plății, ci, odată cu constatarea nulității, care deschide calea spre recuperarea sumelor plătite în temeiul unei clauze declarate nulă de către instanță.

Prin urmare, având în vedere că, prin prezenta cerere, se solicită constatarea nulității anumitor clauze contractuale, precum și repunerea părților în situația anterioară cu titlu accesoriu capătului principal al cererii, instanța reține că termenul de prescripție nu a început să curgă, motiv pentru care va respinge excepție ca neîntemeiată.

În drept, conform art. 4 din Legea nr. 193/2000:

(1)O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

(2)O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

(3)Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

(4)Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.

(5)Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:

a)natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;

b)toți factorii care au determinat încheierea contractului;

c)alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

(6)Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Art. 14 din același act normativ prevede că consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.

În cauza de față, cu privire la clauzele contractuale conținute de punctul 5 lit. a și d din convenția de credit nr._/23.04.2008, de art. 3.5 din condițiile generale ale convenției și de art. 5.1 lit. b din actul adițional nr. 1/17.09.2010 la convenția de credit nr._/23.04.2008; de punctul 5 lit. a din convenția de credit nr._/30.06.2008, de art. 3.5 din condițiile generale ale convenției și de art. 5.1 lit. b din actul adițional nr. 1/17.09.2010 la convenția de credit nr._/30.06.2008; de punctul 5 lit. a din convenția de credit nr._/29.09.2008, de art. 3.5 din condițiile generale ale convenției și de art. 5.1 lit. b din actul adițional nr. 1/17.09.2010 la convenția de credit nr._/29.09.2008, instanța reține că primul pas în analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, în temeiul Legii nr. 193/2000, este stabilirea aplicabilității acestei legi față de contractele supuse analizei, prin stabilirea calității părților de consumatori, respectiv, comerciant.

În cauză, instanța reține că acest aspect nu a fost contestat de părți, rezultând chiar din apărările formulate de acestea că, la încheierea convențiilor de credit, reclamanții au acționat în calitate de consumator, iar pârâta în calitate de comerciant, în domeniul bancar.

Prin urmare, în cauză sunt aplicabile prevederile Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive încheiate cu consumatorii, care a fost transpusă în dreptul intern prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, având în vedere calitatea părților (comerciant, respectiv consumator).

Următorul pas în analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, în temeiul Legii nr. 193/2000, este stabilirea împrejurării dacă clauzele invocate ca fiind abuzive au fost negociate sau nu cu consumatorul.

Conform dispozițiilor normative citate anterior (art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000) o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

În speță, instanța constată că această condiție este îndeplinită pentru dispozițiile contractuale menționate anterior, pentru următoarele considerente:

Convențiile de credit intervenite între părți reprezintă un contract standard, preformulat, clauzele prevăzute în acest contract, fiind expresia voinței unilaterale a băncii, deoarece consumatorului nu i s-a dat posibilitatea de a influența în vreun fel acest clauze.

În acest sens, deși banca a susținut, în apărările sale, faptul că, între părți, ar fi existat o negociere cu privire la clauzele contractuale respective, nu a făcut în nici un fel dovada acestei chestiuni de fapt, deși sarcina probei îi revenea, conform art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000.

În ceea ce privește susținerile băncii în sensul că negocierea contractului ar rezulta din selectarea de către împrumutat a tipului de contract și a operațiunii de creditare, nu pot fi reținute de instanță, întrucât selectarea operațiunii de creditare nu echivalează în niciun fel cu negocierea directă a contractului destinat acelei operațiuni de creditare. Cu alte cuvinte, negocierea despre care face vorbire art. 4 din Legea 193/2000 presupune o dezbatere efectivă și directă între comerciant și consumator pe marginea fiecărui contract în parte ce urmează a fi încheiat și care este destinat fiecărei operațiuni de creditare alese de consumator.

În jurisprudența constantă a CJUE, sistemul de protecție al consumatorilor a fost justificat tocmai pe ideea că, în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, consumatorul se află într-o situație de inferioritate față de vânzător sau furnizor, situație care îl determină să adere la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora.

Odată ce a fost stabilită calitatea părților și caracterul de clauză ce nu a fost negociată în mod efectiv, ultimul pas în analiza caracterul abuziv al unei clauze contractuale îl reprezintă evaluarea naturii abuzive a clauzei, prin raportare la criteriile și excepțiile prevăzute în Legea 193/200 și jurisprudența CJUE.

Jurisprudența recentă a CJUE subliniază caracterul restrictiv al excepției privind analiza obiectului principal al contractului și oferă clarificări în ceea ce privește criteriile ce trebuie avute în vedere de instanță pentru analiza caracterului abuziv al unei clauze dintr-un contract încheiat cu consumatorii (Cauza C-26/13, Á. Kásler, H. Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt).

De asemenea, în cauza C‑143/13, M. și M. împotriva ., Curtea a decis că: „art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, termenii „obiectul [principal al] contractului” și „caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte,” nu acoperă, în principiu, tipuri de clauze care figurează în contracte de credit încheiate între un vânzător sau furnizor și consumatori, precum cele în discuție în litigiul principal, care, pe de o parte, permit, în anumite condiții, creditorului să modifice în mod unilateral rata dobânzii și, pe de altă parte, prevăd un „comision de risc” perceput de acesta. Revine însă instanței de trimitere sarcina să verifice această calificare a clauzelor contractuale menționate având în vedere natura, economia generală și stipulațiile contractelor vizate, precum și contextul juridic și factual în care se înscriu acestea”.

Cu privire la clauzele privind comisionul de risc și comisionul de administrare garanții, referitor la apărarea pârâtei constând în inadmisibilitatea analizei clauzei comisionului, fiind inadmisibil să se reanalizeze un preț al contractului, având în vedere că comisionul ar face parte integrantă din prețul contractului, instanța constată că pârâta a susținut că acest comision nu este o garanție pentru restituirea creditului, ci o parte a prețului pe care clienții îl plătesc pentru serviciul de finanțare și este destinat acoperirii anumitor riscuri pe care pârâta le-ar putea suporta prin acordarea și derularea finanțării.

Prin urmare, în esență, pârâta înțelege că acest comision de risc nu acoperă riscul de neplată a creditului, ci alte riscuri pe care pârâta le-ar putea suporta prin acordarea și derularea finanțării.

Cu toate acestea, instanța constată că nu aceasta a fost justificarea acestui comision la momentul încheierii contractului.

Astfel, în faza precontractuală, nu există indicii că acest comision ar fi fost explicat reclamanților în acest sens, iar, în cuprinsul contractului, nu există o definiție a noțiunii de risc, doar art. 3.5 din condițiile generale ale convențiilor de credit prevede că, pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului, modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în condițiile speciale.

Art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și, în mod corespunzător, art. 4 alin. 6 din actul normativ național transpune prevederile art. 4 alin. 2 din Directivă care, de o manieră mai clară, menționează că „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.

Clauza contestată are ca obiect stabilirea unui comision, așadar a unui element component al costului creditului, ceea ce, aparent, ar plasa această clauză sub incidența art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și, deci, această clauză nu ar putea fi supusă controlului privind caracterul abuziv.

Trebuie însă observat faptul că nici art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, nici art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb (fiind necesar să existe o contraprestație corespunzătoare prețului perceput – art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE: aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora), precum și la necesitatea ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la preț să fie exprimată în mod clar și inteligibil.

Prin urmare, ceea ce poate și trebuie să analizeze instanța este adecvarea contraprestațiilor părților.

Susținerea pârâtei poate fi avută în vedere numai cu privire la acele comisioane care fac parte din costul creditului și cărora le corespunde efectiv o contraprestație. Or, acesta nu este cazul pentru comisionul de risc, deoarece pentru acesta nu există nicio contraprestație din partea băncii, în condițiile în care, pentru acoperirea riscului contractului există o . alte garanții, imobiliare (ipotecă asupra unui imobil al reclamanților) și mobiliare (poliță de asigurare cesionată în favoarea băncii).

Or, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc este doar o parte a costului contractului; partea cea mai importantă a costului contractului este dată de dobânda la credit, la care se adaugă o . comisioane, printre care și cel de risc.

Cu excepția dispozițiilor art. 3.5 din condițiile generale ale convențiilor de credit, nicio altă prevedere contractuală, fie ea din condițiile generale sau speciale, nu oferă alte informații cu privire la destinația comisionului de risc și justificarea acestuia.

În consecință, se constată că pentru același serviciu (acordarea creditului) se percep două costuri, fără ca distincția dintre aceste costuri să fie exprimată în mod clar și inteligibil, așa cum cer art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE și art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.

Acest comision a fost aplicat, fără să se arate în funcție de ce a fost stabilit, de ce totuși s-a impus aplicarea lui din moment ce existau garanțiile imobiliare, cum a fost el negociat, de ce comisionul este nerambursabil, nerestituibil la finalul creditului în situația neproducerii riscului sau daca se poate restitui in anumite situații.

Aceasta clauză, datorită modului în care este formulată și percepută, fără nicio posibilitate de negociere, are caracterul unei clauze abuzive.

Perspectiva din care simpla determinare a prețului, sub forma unui procent din soldul creditului, ar reprezenta o exprimare clară și inteligibilă a clauzei referitoare la preț nu poate fi primită, întrucât scindarea costului contractului induce ideea unor rațiuni diferite de percepere a componentelor prețului, ce trebuie cunoscute de cocontractant, trebuie să fie transparente, condiție ce nu e îndeplinită în speță.

De altfel, în preambulul Directivei 93/13/CEE se menționează că, deși aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra raportului calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate, totuși acest raport poate fi luat în considerare la aprecierea corectitudinii altor clauze. Acest considerent trebuie interpretat de instanță, raportat la situația din prezenta cauză, în sensul că, întrucât, cel puțin aparent, pentru același serviciu sunt percepute două costuri, poate fi analizat caracterul eventual abuziv al unuia dintre ele, prin prisma perceperii, deja, a celuilalt cost. De asemenea, prevederea mai multor clauze având ca obiect costuri diferite percepute pentru același serviciu aduce în discuție problema existenței unei veritabile contraprestații pentru unele dintre aceste costuri, în speță comisionul de risc.

De altfel, în condițiile în care însăși destinația comisionului de risc nu a fost clarificată în contract, din prevederile contractuale rezultând că el ar avea același rol ca și dobânda, respectiv remunerarea pârâtei pentru acordarea creditului, era aproape imposibil pentru un consumator diligent, dar fără cunoștințe de specialitate în domeniu, să poată negocia acest comision, al cărui rol și mod de funcționare nu-i era cunoscut.

Comisionul este plătibil lunar și aplicat la valoarea inițială a contractului sau la soldul creditului, deși, între timp, valoarea creditului se reduce prin achitarea ratelor.

Acest comision de risc reprezintă astfel, de fapt, un procent consistent de dobânda, mărind artificial, netransparent și într-un mod lipsit de claritate costul efectiv al creditului.

Prin urmare, instanța constată că, prin instituirea comisionului de risc, în condițiile menționate, s-a creat, în detrimentul reclamanților și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit, urmând să constate abuzivă clauza stipulată la punctul 5 lit. a din convențiile de credit încheiate în anul 2008 (din condițiile speciale) și la art. 3.5 din condițiile generale ale acelorași convenții.

În ceea ce privește clauza contractuală prevăzută de art. 5.1 lit. b din actele adițional încheiate între părți la data 17.09.2010, privind comisionul de administrare credit întrucât acest comision de credit a reprezentat o redenumire a comisionului de risc inițial și având în vedere și definiția sa, respectiv comision perceput pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiv riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziția împrumutatului, în termenii și condițiile prevăzute în convenție, instanța constată că sunt valabile aceleași considerente pentru constatarea comisionului de risc ca fiind abuziv motiv pentru care urmează a constata a fiind abuzivă și această clauză contractuală.

Față de criteriile anterior expuse, instanța va constata abuzivă și clauza stipulată la punctul 5 lit. d din convenția de credit nr._/23.04.2008, privind comisionul de administrare garanții, pentru următoarele considerente:

Art. 3.10, din condițiile generale ale convenției de credit nr._/23.04.2008, definește comisionul de administrare garanții: pentru administrarea de către Bancă a fiecărui bun asupra căruia se constituie garanțiile reale imobiliare, Împrumutatul datorează și va plăti Băncii, pentru primii trei ani din durata creditului, un comision, ale cărui scadențe si valoare se stabilesc în Condițiile Speciale. După expirarea primilor trei ani din durata creditului, precum și ulterior, la expirarea fiecărei noi perioade de 3 ani din durata creditului, banca își rezervă dreptul de a percepe un nou comision de administrare garanții, a cărui valoare nu va depăși 100 EUR pentru fiecare bun asupra căruia a fost constituită garanția reala imobiliară și care va deveni scadent ca urmare și, la data indicată în notificarea transmisă în acest sens de către Bancă Împrumutatului.

Instanța constată că acest comision este perceput pentru administrarea de către pârâtă a imobilului ipotecat, or, în mod evident, în absența unei contraprestații din partea băncii care să constea în serviciul de administrare a imobilului reclamanților ipotecat, această clauză creează un dezechilibru semnificativ între obligațiile părților.

Prin urmare, acest comision nu face parte din obiectul principal al contractului, fiind perceput pentru un serviciu secundar celui de finanțare, respectiv, un serviciu de administrare.

Pe de altă parte, chiar și în ipoteza în care acest comision ar face parte din obiectul principal al contractului, clauza de la punctul 5 lit. d nu este redactată în mod clar și inteligibil, nerezultând care este suma datorată cu titlu de comision de administrare garanții, cum se calculează aceasta, (X este semnul înmulțit, este o variabilă sau o constantă), dacă se plătește în primii trei ani câte o dată pe an și apoi la fiecare trei ani, sau se plătește la fiecare trei ani, dacă a fost perceput o singură dată, la data semnării convenției de credit.

În continuare, cu privire la efectul constatării ca abuzive a unor clauze contractuale, instanța reține că Legea nr. 193/2000 nu prevede, expres, ca sancțiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci ineficacitatea (neproducerea efectelor) în raport cu consumatorul, însă nulitatea absolută nu este decât o formă de ineficacitate.

Ineficacitatea prevăzută de Legea nr. 193/2000 în transpunerea Directivei 13/93 nu este o sancțiune sui-generis, de drept european, ci, astfel cum a arătat CJUE în jurisprudența sa, revine legislațiilor interne să stabilească mecanismele specifice prin care se asigură că o clauză abuzivă nu produce efecte, potrivit principiilor echivalenței, efectivității și autonomiei procedurale, descrise de CJUE.

În dreptul român, mecanismul specific prin care se dă eficiență juridică constatării ca abuzivă a unei clauze este tocmai nulitatea absolută, în absența unei prevederi exprese care să statueze cu privire la o altă sancțiune.

Pe cale de consecință, instanța va constata nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute de punctul 5 lit. a și d din convenția de credit nr._/23.04.2008, de art. 3.5 din condițiile generale ale convenției și de art. 5.1 lit. b din actul adițional nr. 1/17.09.2010 la convenția de credit nr._/23.04.2008; de punctul 5 lit. a din convenția de credit nr._/30.06.2008, de art. 3.5 din condițiile generale ale convenției și de art. 5.1 lit. b din actul adițional nr. 1/17.09.2010 la convenția de credit nr._/30.06.2008; de punctul 5 lit. a din convenția de credit nr._/29.09.2008, de art. 3.5 din condițiile generale ale convenției și de art. 5.1 lit. b din actul adițional nr. 1/17.09.2010 la convenția de credit nr._/29.09.2008.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc/administrare, în temeiul principiul retroactivității efectelor nulității care se produc din momentul încheierii actului juridic și principiul repunerii părților în situația anterioară care se realizează prin restituirea prestațiilor efectuate în temeiul actului juridic anulat, instanța reține că sumele încasate cu titlu de comision de risc au caracterul unei plăți nedatorate, deținute fără un just titlu de pârâtă, motiv pentru care o va obliga pârâta să restituie reclamanților sumele încasate cu titlu de comision de risc/administrare în cuantum total de 5385,68 euro (suma de 3243,24 euro aferentă convenției de credit nr._/23.04.2008, suma de 1574,88 euro aferentă convenției de credit nr._/30.06.2008 și suma de 567,64 euro aferentă convenției de credit nr._/29.09.2008, astfel cum reiese din situația băncii).

Față de precizarea reclamanților în sensul restituirii comisionului de risc achitat în temeiul convenției de credit nr._/28.09.2007 ca urmare a operațiunii de diminuare a datoriei totale aferente cu suma de 720 euro reprezentând comision de risc/administrare perceput de bancă în trecut, instanța va respinge ca rămase fără obiect capetele cererii privind constatarea nulității absolute a punctului 5 lit. a din convenția de credit nr._/28.09.2007, a art. 3.5 din condițiile generale ale convenției și repunerea părților în situația anterioară în sensul obligării pârâtei la restituirea sumelor de bani încasate în baza clauzelor contractuale menționate.

Având în vedere soluția ce va fi pronunțată, de admitere în parte a cererii, precum și cererea reclamanților în acest sens, în temeiul art. 453 C.proc.civ., pârâta va fi obligată la plata către reclamanți a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul parțial al avocatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Admite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanții B. F.,CNP-_ cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la cab. av. B. I., în C., ., .. C. și B. N., CNP-_, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la cab. av. B. I., în C., ., .. C., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în sector 2, București, ..

Respinge ca rămase fără obiect capetele cererii privind constatarea nulității absolute a punctului 5 lit. a din convenția de credit nr._/28.09.2007, a art. 3.5 din condițiile generale ale convenției și repunerea părților în situația anterioară în sensul obligării pârâtei la restituirea sumelor de bani încasate în baza clauzelor contractuale menționate.

Constată nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute de punctul 5 lit. a și d din convenția de credit nr._/23.04.2008, de art. 3.5 din condițiile generale ale convenției și de art. 5.1 lit. b din actul adițional nr. 1/17.09.2010 la convenția de credit nr._/23.04.2008; de punctul 5 lit. a din convenția de credit nr._/30.06.2008, de art. 3.5 din condițiile generale ale convenției și de art. 5.1 lit. b din actul adițional nr. 1/17.09.2010 la convenția de credit nr._/30.06.2008; de punctul 5 lit. a din convenția de credit nr._/29.09.2008, de art. 3.5 din condițiile generale ale convenției și de art. 5.1 lit. b din actul adițional nr. 1/17.09.2010 la convenția de credit nr._/29.09.2008.

O obligă pe pârâtă la plata către reclamanți a sumei totale de 5385,68 euro reprezentând suma de bani încasată de pârâtă în temeiul clauzelor contractuale nule absolut.

O obligă pe pârâtă la plata către reclamanți a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul parțial al avocatului.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității.

Pronunțată, astăzi, 24.11.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei.

P., GREFIER,

M. BANOTI D. S.

Red.jud.M.B./13.01.2016

tehnored. D.S./07.12.2015

Emis 2 comunicări, la data de

← Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Hotărâre din 24-11-2015,...		Contestaţie la executare. Sentința nr. 03/2015. Judecătoria... →

Acţiune în constatare. Sentința nr. 24/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 24/2015. Judecătoria CONSTANŢA