Contestaţie la executare. Sentința nr. 24/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 24/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 13968/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.3047
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 24.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. D.
GREFIER: D. Ș.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatorii M. E. și S.C. C. ..L. și pe intimata S.C. O. I. Design S.A., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul, prin avocat, conform împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei, lipsind contestatorii.
Instanța reține că procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării cu privire la contestația la executare formulată în prezenta cauză și acordă cuvântul asupra excepției:
Apărătorul intimatei solicită admiterea excepției invocate și anularea acțiunii ca netimbrate.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 29.07.2015 sub nr._, contestatorii M. E. și S.C. C. ..L. au solicitat, în contradictoriu cu intimata S.C. O. I. Design S.A., constatarea perimării executării silite.
În motivarea în fapt a cererii, contestatorii au învederat, în esență, că raportat la data comunicării adresei de înființare a popririi din data de 13.01.2012, cererea de continuare a executării silite a fost formulată la peste 4 ani de la data împlinirii termenului de prescripție a executării silite, astfel că executarea declanșată împotriva acestora este perimată.
Prin întâmpinarea depusă la data de 25.09.2015, intimata a invocat excepția tardivității, excepția inadmisibilității și excepția autorității de lucru judecat, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
Analizând excepția netimbrării contestației la executare, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Prin rezoluția din data de 21.10.2015, instanța le-a pus în vedere contestatorilor să achite taxă judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei, iar contestatoarei S.C. C. ..L. i-a comunicat și obligația de a semna contestația la executare, prin reprezentant, și de a face dovada calității de reprezentant conform art. 151 C.pr.civ.
Citațiile cu mențiunile corespunzătoare au fost comunicate contestatorilor în data de 27.10.2015, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare atașate la dosar.
Potrivit art. 197 C.pr.civ., în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii, în condițiile legii, fiind nesocotită o condiție extrinsecă a actului de procedură.
Deși contestatorilor li s-a comunicat în scris obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei, conform art. 10 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, aceștia nu s-au conformat obligației impuse până la termenul fixat în vederea judecării contestației la executare.
În consecință, de vreme ce contestatorii nu au făcut dovada timbrării contestației la executare deduse prezentei judecăți conform dispozițiilor legale, în temeiul dispozițiilor art. 197 raportat la art. 176 pct. 6 C.pr.civ., cu referire la art. 10 din O.U.G. nr. 80/2013, instanța va admite excepția netimbrării, invocată din oficiu, cu consecința anulării cererii ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția netimbrării, invocată din oficiu.
Anulează contestația la executare formulată de contestatorii M. E., cu domiciliul în București, ., nr.5, ., . București și cu domiciliul ales în oraș Eforie Sud, ., jud.C. și S.C. C. ..L., cu sediul în oraș Eforie Sud, ., jud.C. în contradictoriu cu intimata S.C. O. I. Design S.A., cu sediul în oraș Chitila, ., Corp C114, jud.Ilfov, ca netimbrată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. D. D. Ș.
Red.jud.D.D.
Tehnoredact.D.Ș.
5 ex./18.12.2015
← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
---|