Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 949/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 949/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 949/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar civil nr_

SENTINȚA CIVILĂ 949

ȘEDINȚA PUBLICA DIN DATA DE 04.02.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Meral F.

GREFIER: M. B.

Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect acțiune în răspundere contractuală - pretenții, cerere formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. 505, cu sediul în Constanta, ., . C. în contradictoriu cu pârâtul L. I., cu domiciliul în Constanta, ., ., J. C..

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 28.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, instanța, pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 04.02.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. în data de 28.09.2012 sub nr._ reclamanta ASOCIAȚIA DE P. nr 505 a solicitat obligarea pârâtului L. I. la plata sumei de_,27 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante și 202,52 lei reprezentând penalități de întârziere, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul nu și-a achitat cheltuielile de întreținere, acumulând cheltuieli de întreținere restante, la care se adaugă și penalități de întârziere.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 230/2007.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar liste de întreținere.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, nulitatea cererii de chemare în judecată, excepția autorității de lucru judecat. Cu privire la fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, arătând că suprafața radiantă a apartamentului său este de 12,06 mp, astfel încât nu datorează sumele pretinse de reclamantă.

Prin cererea modificatoare depusă de reclamantă la termenul de judecată din 13.03.2013 s-a arătat că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 3161,19 lei compusă din 2984,2 lei cheltuieli de întreținere și 177,17 lei penalități de întârziere, debit aferent perioadei septembrie 2011- decembrie 2012.

Reclamanta a învederat instanței că prin hotărârea judecătorească pronunțată în dosarul nr._/212/2009 pârâtul a fost obligat să achite suma de_,56 lei reprezentând cheltuieli de întreținere ce acoperă restanțele la plată până în luna august 2011 inclusiv. Ulterior, din luna septembrie 2011 pârâtul a continuat să acumuleze datorii. În ceea ce privește modalitatea de calcul, reclamanta a arătat că a calculat penalități de întârziere de 0,2 % pe zi potrivit procesului- verbal emis de Adunarea generală.

La termenul de judecată din data de 12.06.2013 reclamanta și-a precizat câtimea obiectului cererii la suma de 536,91 lei cheltuieli de întreținere și 2621,37 lei penalități de întârziere aplicate de Radet, debit solicitat pentru perioada septembrie 2011- aprilie 2013.

Față de cererile modificatoare formulate de reclamantă, respectiv înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța a constatat că excepțiile invocate prin întâmpinare au rămas fără obiect.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul (f .78- 82, 83) și proba cu expertiză judiciară contabilă (f.140- 147, 173- 176, 222- 233 vol. I, f. 13- 20 vol. II ).

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Pârâtul este proprietarul apartamentului nr.24 din ., ., municipiul C., astfel cum rezultă din susținerile reclamantei coroborate cu lista de cheltuieli de întreținere.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. Art. 3 lit. j din același act normativ prevede că prin cotă de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari se înțelege suma corespunzătoare din cheltuielile asociației, pe care fiecare proprietar este obligat să o plătească lunar.

Conform art. 25 alin. 1 din H.G. nr. 1588/2007 privind Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă.

Reiese, așadar, din cuprinsul acestor norme juridice că pârâta din prezenta cauză a dobândit calitatea de debitor în cadrul unui raport juridic, al cărui conținut constă în dreptul de creanță al reclamantei, Asociația de P. de a cere plata cheltuielilor de întreținere, respectiv obligația corelativă a pârâtului de a le achita.

Totodată, potrivit art. 49 din Legea nr 230/2007 republicată, (1)Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.(2)Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.(3)Sumele rezultate din aplicarea penalităților de întârziere vor face obiectul fondului de penalități al asociației de proprietari și se vor utiliza numai pentru plata penalizărilor impuse asociației de proprietari de către terți și pentru cheltuieli cu reparațiile asupra proprietății comune sau alte cheltuieli de natură administrativă.

Reiese, așadar, din cuprinsul acestor norme juridice că pârâtul din prezenta cauză, are calitatea de debitor în cadrul unui raport juridic, al cărui conținut constă în dreptul de creanță al reclamantei, Asociația de P. de a cere plata cheltuielilor de întreținere, precum și a penalităților de întârziere aferente debitului restant, respectiv obligația corelativă a pârâtului de a le achita.

În prezenta cauză, reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata debitului datorat pentru cotele de întreținere și penalități de întârziere pentru perioada septembrie 2011- aprilie 2013.

Art. 12 din HG nr. 1588/2007 republicată, prevede că proprietarii membri ai asociației, pe lângă drepturile și îndatoririle prevăzute în statutul asociației de proprietari, au și următoarele dreptul de a primi explicații cu privire la calculul cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și, eventual, să o conteste la președintele asociației de proprietari, în termen de 10 zile de la afișarea listei de plată. Președintele asociației de proprietari este obligat să răspundă la contestație în termen de 7 zile.

Din înscrisurile cauzei și răspunsurile pârâtului la interogatoriu rezultă că acesta a contestat listele de întreținere emise de Asociația de proprietari.

În aceste condiții, instanța a încuviințat efectuarea unei expertize judiciare contabile pentru a se stabili valoarea cotelor de întreținere și a penalităților de întârziere calculate de R.A.D.E.T. pârâtului pentru perioada septembrie 2011- aprilie 2013. Astfel, în cauză a fost întocmit un prim raport de expertiză contabilă de către expertul M. I., depus la filele 140- 147 și completat cu răspunsul la obiecțiuni (f. 173- 176).

Cu toate acestea, instanța a apreciat caracterul întemeiat al obiecțiunilor formulate de către părți și a încuviințat efectuarea unei contraexpertize în cauză, ce a fost întocmită de către expertul P. A. (f. 222- 233 vol. I, f. 13- 20 vol. II ).

Cercetând ansamblul probator administrat în cauză, instanța urmează a da eficiență concluziilor raportului de expertiză contabilă întocmit de către expertul P. A..

Astfel, conform raportului de expertiză contabilă, cotele de întreținere pentru perioada 01.09._13 aferente apartamentului în litigiu, prezentate în listele de plată și în raport de facturile emis de furnizori și subvențiile acordate sunt în valoare totală de 5353, 34 lei. În cadrul expertizei s-au prezentat documente referitoare la plățile efectuate de pârât în perioada septembrie 2011- aprilie 2013, iar reclamanta a scăzut ca sume decontate pentru apartamentul nr. 24 valoarea de 4095,34 lei.

În plus, s-a constatat că penalitățile de întârziere aplicate e reclamantă statutar de 0,04 % se aplică conform prevederilor din Statutul Asociației în limita stabilită de OG nr. 85/2001 la soldul restant, iar suma lor nu poate depăși suma cotei de întreținere lunare la care s-a aplicat.

Prin urmare, s-a reținut că suma rămasă de plată datorată de către pârât este de 1342 lei reprezentând 1258 lei întreținere restantă și 84,02 lei penalități de întârziere.

Prin urmare, având în vedere și concluziile raportului de expertiză, instanța apreciază că reclamanta a probat obligația pârâtului de plată a următoarelor sume: 1258 lei întreținere restantă și 84,02 lei penalități de întârziere.

Reținând culpa procesuală a pârâtului în declanșarea prezentului litigiu, acesta va fi obligat la plata către reclamantă a sumei de 1400 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu expert (600 lei) și onorariu avocat (800 lei).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. 505, cu sediul în Constanta, ., . C., în contradictoriu cu pârâtul L. I., cu domiciliul în Constanta, ., .. B, ., astfel cum a fost precizată.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1342,02 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei septembrie 2011- aprilie 2013 constând în întreținere restantă în cuantum de 1258 lei și penalități de întârziere de 84,02 lei.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1400 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu expert și onorariu avocațial.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Meral F. M. B.

Red jud MF: 20.02.2015

Tehnored gref MB: 16.02.2015

4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 949/2015. Judecătoria CONSTANŢA