Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 6598/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 6598/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 24093/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6598

Ședința din data de 05.06.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE : A. A.

GREFIER: S. G.

Pe rol soluționarea cererii având ca obiect acțiune în răspundere contractuală, formulată de reclamanta . cu sediul ales în C., ..5, jud. C. în contradictoriu cu pârâta . SA cu sediul în Pitești, ., ..

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 29.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05.06.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față,

Prin cererea depusă la data de 29.07.2014 și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanta . solicitat, în contradictoriu cu pârâta . SA, obligarea acesteia la plata sumei de_ lei reprezentând prestații auto conform comenzii efectuate, precum și la plata dobânzii legale aferente sumei datorate, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că, în temeiul celor 4 scrisori de transport încheiate între părți, precum și al comenzii efectuate, societatea reclamantă a procedat la efectuarea unui transport de mărfuri pe relația C. Sud Agigea-Pitești, fiind emisă factura fiscală nr. 3178/23.10.2012, în valoare de_ lei, scadentă la data de 23.11.2012.

Reclamanta arată că, la data de 06.11.2013, a notificat pârâta, punându-i în vedere acesteia să achite suma de_ lei, potrivit facturii fiscale nr. 3178/23.10.2012, însă aceasta nu a înțeles să dea curs solicitării.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270 alin. (1), art. 1350 C.civ. și cele ale OG nr. 13/2011.

În probațiune, au fost depuse la dosar scrisorile de trăsură și factura fiscală nr. 3178/23.10.2012.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 775 lei, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Pârâta nu a formulat în termenul legal întâmpinare.

Prin Precizările depuse la data de 07.10.2014, reclamanta a învederat instanței că, întrucât pârâta a achitat, la data de 17.09.2014, suma de_ lei, își restrânge pretențiile materiale deduse judecății, în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 210,97 lei cu titlu de dobândă legală calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată și a cheltuielilor de judecată.

În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtei, instanța apreciind, față de dispozițiile art. 258 coroborate cu cele ale art. 255 C.proc.civ., că acestea sunt utile, pertinente și pot conduce la soluționarea raportului juridic dintre părți.

Din materialul probator administrat în cauză, instanța reține că în temeiul celor 4 scrisori de transport încheiate între părți, precum și al comenzii efectuate, societatea reclamantă a procedat la efectuarea unui transport de mărfuri pe relația C. Sud Agigea-Pitești, fiind emisă factura fiscală nr. 3178/23.10.2012, în valoare de_ lei, scadentă la data de 23.11.2012 și achitată de către pârâtă la data de 17.09.2014.

În ceea ce privește capătul de cerere privind plata dobânzii legale de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la achitarea integrală a debitului, având în vedere prevederile art. 1535 C.civ., potrivit cărora, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, dar și cele ale art. 1522 alin. (1) C.civ., instanța urmează să admită și acest capăt de cerere și să oblige pârâta la plata către reclamanta a sumei de 210,97 lei cu titlu de dobândă legală calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data achitării debitului, respectiv 17.09.2014.

Cu privire la solicitarea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că, potrivit art. 454 C.proc.civ., pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal timbrate, pretențiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere. Dispozițiile art. 1522 alin. (5) C.civ. rămân aplicabile.

Față de aceste considerente, având în vedere că în cazul de față, sunt incidente dispozițiile art. 1523 alin. (2) lit. d) C.civ., instanța va admite cererea și va dispune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, în cuantum de 775 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta ., J_, C. RO_, cu sediul ales în C., ..5, jud. C. în contradictoriu cu pârâta . SA, J_, CUI RO_, cu sediul în Pitești, ., ., jud. Argeș, astfel cum a fost precizată.

Dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 210,97 lei, reprezentând dobânda legală, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată, până la achitarea integrală a debitului.

Dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 775 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. A. S. G.

Red.Jud. A.A./17.06.2015

Tehnored.S.G./17.06.2015 /4EX

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 6598/2015. Judecătoria CONSTANŢA