Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 8484/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8484/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 23-07-2015 în dosarul nr. 8484/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civila nr. 8484/2015
Ședința publică din data de 23.07.2015
Instanța constituită din:
Președinte: Minaev I.
Grefier: I. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . și pe pârât M. I., având ca obiect actiune in raspundere contractuala /pretentii.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16.07.2015, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință întocmite la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în aceeași constituire, a amânat pronunțarea pentru data de 23.07.2015, când a hotărât următoarele.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 30.04.2015, sub nr. 12._, reclamanta G. ASIGURĂRI S.A. a solicitat obligarea pârâtului M. I. la plata sumei de 3.000 de euro, a dobânzii legale aferente acesteia, începând cu data formulării cererii de chemare în judecată, până la data plății acesteia, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cererii, în motivare, învederând că pârâtul, în data de 20.02.2013, a produs un accident rutier în municipiul C., acroșând-o cu autoturismul pe partea civilă I. I., în urma producerii acestuia pârâtul fiind condamnat în cadrul dosarului nr. 10._ al Judecătoriei C., pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului fără a anunța organele de poliție, iar reclamanta fiind obligată la plata sumei de 3.000 de euro către partea civilă I. I., cu titlu de despăgubiri, în calitate de asigurător R.C.A. al pârâtului, fiind deschis dosarul de daună nr. UJ_, în baza contractului de asigurare obligatorie nr._, în cadrul căruia aceasta i-a plătit părții civile suma de 3.000 de euro, cu titlu de despăgubiri, conform ordinului de plată nr._/28.11.2014.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 58 din Legea nr. 136/1995, fără a se indica însă, în mod explicit, una dintre cele 4 ipoteze avute în vedere de această dispoziție legală, indicându-se, însă, ca temei de fapt al dreptului de regres al asigurătorului R.C.A., săvârșirea de către pârât a infracțiunii de părăsire a locului accidentului fără acordul organelor de poliție.
În probațiune, a fost solicitată încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, a probei cu martori, a probei cu interogatoriul pârâtului, a probei cu expertiza și a oricărei probe a cărei necesitate ar reieși din dezbateri, fiind depuse în acest sens, alăturat cererii introductive, în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul, înscrisuri. (filele 3-45)
Reclamanta a solicitat ca judecarea cauzei să se desfășoare în absența reprezentantului său.
Cererea este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru în temeiul art. 29 alin. 1 lit. i din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Legal citat, cu un exemplar al cererii de chemare în judecată și al înscrisurilor anexate acesteia, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și exprima poziția procesuală.
A fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, constând în cele depuse la dosar, solicitată de reclamantă. De asemenea, la solicitarea instanței, au fost depuse înscrisuri cu privire la modul de soluționare a laturii penale a dosarului nr. 10._ al Judecătoriei C. și cu privire la plata sumei de 3.00 de euro de către reclamantă părții civile.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
În fapt, astfel cum rezultă din Sentința penală nr. 1.435/27.11.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 10._, prin care a fost soluționată latura penală a cauzei și care are autoritate de lucru judecat în față instanței civile, conform art. 28 alin. 1 Cod procedură penală, în privința existenței faptei și a persoanei care a săvârșit-o, pârâtul M. I. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă a părții civile I. I. și pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului de către conducătorul autovehiculului implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat vătămarea integrității corporale sau a sănătății unei persoane, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, reținându-se în sarcina sa că, în data de 20.02.2012, în jurul orelor 07:00, pe un drum public din municipiul C., ca urmare a nerespectării regulilor de circulație, din culpă, conducând autoturismul Dacia L., înmatriculat sub nr._, proprietatea Autorității Navale Române, a accidentat-o pe partea vătămată (civilă) I. I., producându-i leziuni traumatice care au necesitat spre vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale, ulterior, părăsind locul accidentului fără încuviințarea poliției și prezentându-se la poliție a doua zi după producerea accidentului.
Prin Sentința penală nr. 414/30.04.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 10._ /a1, definitivă prin respingerea, ca nefondat, a apelului declarat împotriva acesteia, în cadrul căruia a fost soluționată latura civilă a cauzei, cu putere de lucru judecat între părțile litigante din prezenta cauză, conform art. 431 alin. 2 Cod procedură civilă, a fost dispusă obligarea reclamantei din prezenta cauză, în calitate de asigurător de răspundere civilă obligatorie a autoturismului condus de pârât în momentul producerii accidentului de circulație, în solidar cu pârâtul, la plata sumei de 3.000 de euro, cu titlu de daune materiale, către partea civilă I. I..
Astfel cum rezultă din înscrisurile de la fila 3 și de la filele 72-80 din dosar, în data de 28.11.2014, reclamanta din prezenta cauză a efectuat plata sumei de 3.000 de euro către partea civilă I. I., acordată acesteia cu titlu de despăgubiri, prin anterior menționata hotărâre judecătorească.
În drept, în conformitate cu prevederile art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați.
În consonanță cu dispozițiile art. 55 alin. 1 din același act normativ, despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite.
În acord cu prevederile art. 58, asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în următoarele cazuri:
a) accidentul a fost produs cu intenție;
b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție;
c) accidentul a fost produs în timpul când autorul infracțiunii săvârșite cu intenție încearcă să se sustragă de la urmărire;
d) persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus autovehiculul fără consimțământul asiguratului.
Aplicând dispozițiile normative precitate situației de fapt stabilite în cauză, instanța apreciază că prezenta cerere de chemare în judecată, având ca obiect regres asigurător de răspundere civilă obligatorie auto împotriva persoanei vinovate de săvârșirea accidentului, este neîntemeiată, cu motivarea că nu este îndeplinită niciuna dintre cele 4 ipoteze expres și limitativ prevăzute de art. 58, precitat, în care se naște dreptul de regres al asigurătorului împotriva persoanei vinovate de săvârșirea accidentului.
Astfel, ipoteza prevăzută la litera „a” nu este incidentă în cauză, întrucât accidentul de circulație săvârșit de pârât a fost comis din culpă, astfel cum s-a reținut prin hotărârea penală prin care a fost soluționată latură penală a cauzei, nefiind, astfel, săvârșit cu intenție, cum prevede această dispoziție legală.
De asemenea, nici ipotezele de la literele „b” și „c” nu sunt incidente în speță, cu motivarea că, pe de o parte, accidentul de circulație nu a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, iar, pe de altă parte, accidentul nu a fost produs nici în timpul cât autorul infracțiunii săvârșite cu intenție încearcă să se sustragă de la urmărire, singura infracțiune săvârșită cu intenție de pârât, cea de părăsire a locului accidentului, fiind posterioară săvârșirii accidentului și având ca situație-premisă tocmai producerea anterioară a unui accident, pe când cele 2 ipoteze anterior menționate și care dau naștere dreptului de regres al asigurătorului au ca situație-premisă tocmai săvârșirea unei infracțiuni intenționate anterior producerii accidentului rutier.
Totodată, în privința ipotezei prevăzute la litera „d”, instanța reține că reclamanta, deși avea aceasta obligație conform art. 249 Cod procedură civilă, nu a invocat și nu a dovedit existența faptelor materiale pe care aceasta se fundamentează.
În aceste condiții, având în vedere caracterul accesoriu al capătului de cerere privitor la obligarea pârâtului la plata dobânzilor legale aferente sumei de 3.000 de euro și având în vedere soluția de respingere, ca neîntemeiat, a capătului de cerere principal, de care depinde soluția pronunțată cu privire la capătul de cerere accesoriu, și acesta din urmă urmează a fi respins, ca neîntemeiat.
În privința capătului de cerere accesoriu privitor la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cererii, instanța apreciază că acesta este neîntemeiat, urmând a fi respins în consecință, cu motivarea că reclamanta, ca parte care a pierdut procesul, față de prevederile art. 452 și art. 453 Cod procedură civilă, nu este îndrituită la plata cheltuielilor de judecată, a căror dovada nu a făcut-o în condițiile legii, respectiv, până la închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei.
Art. 59
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G. ASIGURĂRI S.A., cu sediul in București, .. 45, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul M. I. domiciliat in CONSTANTA, ., nr. 8, ., .> Cu drept de a formula cerere de apel, care se depune la Judecătoria C., în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 23.07.2015.
Președinte Grefier
Minaev I. M. I.
Red. Jud.M.I./23.07.2015 /4.ex.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8797/2015.... → |
|---|
