Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 5294/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5294/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 26857/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5294 /2015
Ședința publică de la 11.05.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. F.
GREFIER: E. G.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant G. I. domiciliat în Agigea, ..48, jud. C. și pe pârât B. L. I. cu domiciliul procesual ales în C., ., jud. C., având ca obiect actiune in raspundere delictuala pretentii.
Dezbaterile asupra fondului, au avut loc în ședința publică din data de 27.04.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea data ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 11.05.2015, când:
INSTANȚA
Asupra cererii de față:
I. Prin cererea înregistrată sub nr._, la Judecătoria C., reclamantul G. I. a chemat în judecată pârâtul B. L. I., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să îl oblige pe acesta la plata sumei de 10 000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daunele produse ca urmare a vătămării corporale generate de fapta acestuia de lovire, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că la data de 30.07.2010, în jurul orei 20, în timp ce se afla în fața magazinului ., pârâtul, fără motive, a început să îi aplice lovituri cu pumnii în zona feței. Ca urmare a acestor lovituri, s-a dezechilibrat și a căzut pe treptele din fața magazinului în care se afla. I s-au produs astfel vătămări corporale însemnate, aducându-i-se totodată atingere și demnității sale.
Împotriva pârâtului a formulat plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. 2 C. pen. În cursul cercetării penale s-a constatat că a suferit leziuni ce au necesitat 9 zile de îngrijiri medicale.
Prin Ordonanța nr._/P/2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a pârâtului, reținându-se că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, acesta fiind sancționat cu amendă administrativă de 1000 lei.
Mai arată reclamantul că pretențiile sale sub forma despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului nu au fost avute în vedere cu ocazia soluționării laturii penale, astfel încât are deschisă calea unei acțiuni în pretenții civile.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 1357 C. civ., art. 1349 C. civ.
În dovedirea cererii a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu si martori
II. La data de 09.12.2014 pârâtul B. L. I. a formulat întâmpinare (fila 14), prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune raportat la prevederile cuprinse în art. 7 și 8 Decretul nr. 167/1958.
În susținerea acestei excepții, pârâtul a arătat, în esență, că cercetarea penală ce a avut loc în cadrul dosarului nr._/P/2012 de pe lângă Judecătoria C. nu a avut efectul întreruperii ori suspendării termenului de prescripție aplicabil.
III. Analizând, cu prioritate, conform art. 248 alin. 1 C. proc. civ., excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța constată că este întemeiată, pentru considerentele care urmează.
În fapt, reclamantul a susținut că la data de la data de 30.07.2010, în jurul orei 20, în timp ce se afla în fața magazinului ., pârâtul, fără motive, a început să îi aplice lovituri cu pumnii în zona feței. Ca urmare a acestor lovituri, s-a dezechilibrat și a căzut pe treptele din fața magazinului în care se afla. I s-au produs astfel vătămări corporale însemnate, aducându-i-se totodată atingere și demnității sale, solicitând pe calea prezentei acțiuni despăgubiri în cuantum de 10 000 lei.
În ceea ce privește legea materială aplicabilă, în temeiul art. 103 din Legea nr. 71/2011, răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârșirii faptei ilicite. Raportat la data producerii incidentului, 30.07.2010, în speță se aplică dispozițiile de drept material cuprinse în Codul civil de la 1864, respectiv în Decretul nr. 167/1953.
În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune:
Reclamantul a formulat concluzii de respingere a acestei excepții, motivat de faptul că sunt incidente prevederile art. 16 lit. b din Decretul nr. 167/1958, invocând de asemenea și art. 8 din același act normativ, precum și art. 19 și 20 C. proc. pen.
Astfel, reclamantul susține că a existat o împiedicare de ordin subiectiv a acestuia de a promova o acțiune în despăgubiri civile împotriva pârâtului până la finalizarea dosarului de urmărire penală nr._/P/2012 prin emiterea rezoluției nr. 1747/II/2/2013 a prim procurorului de pe lângă Tribunalul C.. A mai arătat că valoarea prejudiciului nu a putut fi determinată decât ulterior momentului săvârșirii faptei din motive ce nu îi pot fi imputate, decurgând din cheltuieli medicale necesare recuperării cât și efectele produse de fapta în discuție asupra reputației de care se bucură în cadrul colectivității.
Prin art. 14 alin. 2 C. proc. pen. legea conferă persoanei vătămate prin comiterea unei infracțiuni dreptul de a se constitui parte civilă în procesul penal, alăturând astfel acțiunii penale o acțiune civilă. În conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) C. proc. pen., constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum și în fata instanței de judecată până la citirea actului de sesizare. Conform art. 19 C. proc. pen., persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea pagubei materiale și a daunelor morale pricinuite prin infracțiune, iar judecata în fața instanței civile se suspendă până la soluționarea definitivă a cauzei penale.
Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că reclamantul poate solicita repararea prejudiciului cauzat prin comiterea pretinsei infracțiuni odată cu exercitarea acțiunii penale – când pretențiile materiale pot fi fructificate pe calea acțiunii civile accesorie celei penale – sau pe cale separată printr-o cerere de chemare în judecată adresată instanțelor civile, caz în care prescripția dreptului la acțiune este supusă prevederilor Decretului nr. 167/1958 atât în ceea ce privește începutul prescripției extinctive cât și incidența cauzelor de întrerupere, suspendare etc, curs care s-ar fi suspendat până la rezolvarea definitivă a cauzei penale.
În speță, deși a susținut că s-a constituit parte civilă în timpul urmăririi penale, reclamantul nu a furnizat nici un înscris doveditor în acest sens, așa cum impun prevederile art. 249 C. proc. civ.
Este adevărat că termenul de prescripție al exercitării acțiunii civile nu curge pe perioada suspendării iar începerea urmăririi penale implică suspendarea cauzei civile până la soluționarea cauzei penale însă în speță acțiunea civilă nu a fost exercitată pe cale separată, sub forma introducerii cererii de chemare în judecată la instanța civilă anterior începerii urmăririi penale sau în timpul desfășurării procesului penal. Dacă legiuitorul ar fi intenționat ca dreptul material la acțiune pentru recuperarea prejudiciului produs prin fapta ilicită să poată fi exercitat oricând după darea unei soluții de către procuror prin care inculpatul nu ar fi fost trimis în judecată, prevederea legală prin care se recunoaște dreptul de a exercita acțiunea civilă separat de procesul penal și suspendarea cauzei civile până la soluționarea cauzei penale nu ar mai fi avut nicio rațiune.
Conform art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, termenul prescripției fiind de trei ani, potrivit art. 3 din același act normativ. În ceea ce privește momentul de la care se calculează termenul de prescripție, potrivit art. 8, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
În speță, reclamantul a cunoscut și trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea încă de la 30.07.2010, termenul de prescripție s-a împlinit la 30.07.2013 iar acțiunea a fost introdusă la data de 21.08.2014 astfel încât dreptul său material la acțiune era prescris. Faptul că întinderea pagubei nu a putut fi stabilită de la același moment nu poate conduce la o altă soluție întrucât cuantumul cheltuielilor medicale este o chestiune care ține de întinderea prejudiciului, iar nu de însăși existența acestuia, reclamantul putând estima, încă de la un moment imediat ulterior producerii incidentului, că urmează să aibă nevoie de îngrijire medicală și de, asemenea, putând să prevadă care va fi atingerea adusă reputației sale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât prin întâmpinare.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul G. I. domiciliat în Agigea, ..48, jud. C. în contradictoriu cu pârâtul B. L. I. cu domiciliul procesual ales în C., ., jud. C., ca prescrisă.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria C..
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței conform alin. (2) al art. 396 C. proc. civ. azi, 11.05.2015.
P. GREFIER
L. F. E. G.
Red.jud.L.F./ 24.06.2015
Tehnored.E.G. 4ex
| ← Validare poprire. Sentința nr. 5218/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Obligaţie de a face. Sentința nr. 5272/2015. Judecătoria... → |
|---|
