Pretenţii. Sentința nr. 5760/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5760/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 15931/212/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5760/2015
Ședința din data de 19.05.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. D.
GREFIER: M. DĂNUȚA M.
Pe rol judecarea cauzei civil privind pe reclamant A. DE P. NR 306 și pe pârât O. S., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 05.05.2015 fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată care face corp comun cu prezenta hotărâre, când instanța, în aceeași compunere a completului de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 19.05.2015 când,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.05.2014, sub nr._, reclamantul A. DE P. NR. 306 a chemat în judecată pe pârâtul O. S., solicitând instanței obligarea acestuia la plata sumei de 3470,21 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere aferente perioadei ianuarie 2012– ianuarie 2014 și suma de 1936,12 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei mai 2012 – iunie 2013, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arată că pârâtul este proprietarul . perioada ianuarie 2012 – ianuarie 2014 a refuzat să plătească sumele aferente întreținerii imobilului al cărui proprietar este.
În privința penalităților de întârziere, reclamanta a arătat că acestea au fost calculate conform hotărârii adună0rii generale din 29.06.2009.
În drept, s-au invocat prevederile Legii 230/2007, art. 411 alin. 2 și art. 451 C.proc.civ..
Cererea nu este supusă timbrajului.
În probațiune, reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că recunoaște debitul ce i se impută, însă datorită veniturilor insuficiente nu a reușit să achite la termen datoriile.
Pârâtul a solicitat de asemenea eșalonarea întreținerii și a penalităților întrucât nu poate achita debitul dintr-o singură tranșă.
În probațiune, pârâtul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
În cauză a fost încuviințată și administrată pentru ambele părți proba cu înscrisuri și pentru reclamant proba cu interogatoriul pârâtului.
Prin precizările depuse la dosar la data de 10.03.2015, reclamantul a arătat că pârâta a achitat cheltuielile de întreținere aferente perioadei ianuarie 2012 – ianuarie 2014, astfel că solicită doar obligarea acesteia la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1936,12 lei și la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (respectiv listele de plată a cheltuielilor comune și individuale), instanța apreciază faptul că reclamanta a făcut dovada existenței creanței de 3470,21 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2012 – ianuarie 2014, și creanței de 1936,12 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei mai 2012 – iunie 2013.
Instanța reține și faptul că pârâta a recunoscut prin întâmpinare și prin răspunsul la interogatoriu cuantumul debitului datorat, și mai mult, a achitat pe parcursul procesului cuantumul debitului principal.
Față de manifestarea de voință a reclamantului, care a arătat că debitul principal a fost achitat, instanța urmează să se pronunțe doar asupra capătului de cerere privind penalitățile de întârziere.
Conform dispozițiilor normative prevăzute de Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, proprietarii sunt obligați să plătească lunar cota lor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari.
Astfel, cheltuielile de întreținere reprezintă conform legii: art. 3 din Legea nr. 230/2007 – „În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: i) cheltuieli ale asociației de proprietari – cheltuielile sau obligațiile financiare ale asociației care sunt legate de exploatarea, reparația ori întreținerea proprietății comune, precum și cheltuielile cu serviciile de care beneficiază proprietarii și care nu sunt facturate individual către proprietățile individuale; j) cotă de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari – suma corespunzătoare din cheltuielile asociației, pe care fiecare proprietar este obligat să o plătească lunar.”
Obligația de plată a proprietarilor pentru cota de contribuție la cheltuielile de întreținere este prevăzută de art. 46 din Legea nr. 230/2007 – „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”, iar conform art. 47 din același act normativ „Cheltuielile asociației de proprietari sunt următoarele: a) cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în proprietăți individuale; b) cheltuieli pe consumuri individuale; c) cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcție de suprafața utilă a proprietății individuale; d) cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociației de proprietari; e) cheltuieli pe consumatori tehnici; f) cheltuieli de altă natură.”
Cu privire la penalitățile de întârziere în cuantum de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere, instanța constată că acestea au fost calculate în conformitate cu dispozițiile art. 49 alin. 1 și 2 din Legea nr. 230/2007 și cu dispozițiile cuprinse în hotărârea Adunării generale a asociație de proprietari din 29.06.2009 ( f 10-11 din dosar).
Având în vedere toate aceste considerente, instanța urmează să admită cererea reclamantei, cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 1936,12 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei mai 2012 – iunie 2013.
Instanța va respinge ca neîntemeiată solicitarea pârâtului de eșalonare a debitului, având în vedere că nu există nicio prevedere legală care să permită instanței să dispună o astfel de măsură.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 C.proc.civ., pârâtul va fi obligat la plata către reclamant a sumei de 350 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat conform chitanței . nr._ din 30.09.2013.
Instanța apreciază că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 454 C.proc. referitoare la exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată, întrucât pârâtul se afla de drept în întârziere, conform dispozițiilor art. 1522 alin. 2 lit. c) C.civil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată și precizată de reclamantul ASOCIAȚIA DE P. NR. 306 cu sediul în CONSTANTA, ., ., . contradictoriu cu pârâtul O. S. cu domiciliul în CONSTANTA, ., ., . .
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1936,12 lei reprezentând contravaloare penalități de întârziere aferente perioadei mai 2012 – iunie 2013.
Respinge cererea pârâtului de eșalonare a debitului, ca neîntemeiată.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată, azi, 19.05.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. DUMITRUMIRELA DĂNUȚA M.
Red. Jud. D.D.2ex/ 13.06.2015
Emis 2 comunicări, la data de 16.06.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6075/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5759/2015.... → |
---|