Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 23/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 13839/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 23.11.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: SINCU-B. A. I.

GREFIER: M. E. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta I. M. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., având ca obiect acțiune în răspundere delictuală – pretenții - daune morale.

Dezbaterile asupra cererii și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 16.11.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat pronunțarea la data de 23.11.2015, hotărând următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei deduse judecății, constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei C., înregistrată sub nr._, reclamanta I. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANAF- DGRFP G. –AJFP C., obligarea acesteia la plata sumei de 25.000 lei reprezentând daune morale.

În motivarea acțiunii se arată că la data de 11.02.2015 a fost anunțată cu privire la înființarea unei popriri ANAF pentru suma de 1302 lei, reprezentând diferențe de impozit anula de regularizat pentru două titluri executorii, unul pentru anul 2012 – în valoare de 1206 lei și unul pentru anul 2014 – în valoare de 96 lei. Se arată că prin s.c nr.9076/23.05.2012 a Judecătoriei C. a fost admisă contestația la executare formulată de reclamantă și anulate actele de executare emise de pârâtă și, cu toate acestea, ANAF nu a ținut cont de hotărâre. Pentru rezolvarea situației și ridicarea popririi, reclamanta detaliază demersurile efectuate la unitățile bancare, la organul fiscal, precum și la alte instituții, învederând că destinația conturilor poprite era de încasare a alocațiilor copiilor.

În drept, a fost indicată răspunderea civilă delictuală.

Pârâta, căreia i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată conform art.201 alin.3) C.Proc.Civ., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, învederând că pretențiile reclamantei trebuie dovedite.

În probațiune a fost administrată proba cu înscrisuri, instanța încuviințând din oficiu proba testimonială (fiind adiat martorul P. A.) și cea cu interogatoriul.

Analizând materialul probator al dosarului, instanța reține următoarele:

Împotriva reclamantei a fost începută, de către pârâtă, executarea silită pentru suma de 1302 lei reprezentând diferențe de impozit anual de regularizat, sens în care a fost emisă adresa de înființare a popririi nr._/27.01.2015, în temeiul titlurilor executorii nr._/03.04.2012 și nr._/16.05.2014.

Ca urmare a acestei adrese, a fost înființată poprirea asupra conturilor reclamantei, deschise la Banca Carpatica și Banca Transilvania.

Prin s.c nr.9076/23.05.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2012, a fost anulat titlul executoriu nr._/03.04.2012, constatându-se că, pentru sumele datorate la acel moment de reclamantă, aceasta nu mai avea calitatea de debitor al pârâtei, impozitul fiind diminuat la 0 lei.

Pornind de la această situație de fapt, necontestată de pârâtă, instanța trebuie să verifice dacă în speță sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, reglementate de disp.art.1357 C.Civ., respectiv: a) o faptă cauzatoare de prejudiciu și persoana care a cauzat această faptă; b) un prejudiciu cauzat, stabilit cu certitudine c) existența raportului de cauzalitate intre fapta dăunătoare și prejudiciu și d) culpa.

Fapta ilicită ca element al răspunderii delictuale este definită în art. 1348 alin. 1 cod civil și reprezintă acea faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, au fost cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane sau intereselor acesteia.

În cauza de față, instanța apreciază că fapta pârâtei este dovedită prin probele administrate, respectiv înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Astfel, faptul că pârâta a început executarea silită în temeiul unui titlu executoriu anulat printr-o hotărâre judecătorească definitivă se circumscrie, în aprecierea instanței, noțiunii de „faptă ilicită”, nefiind contestată de către pârâtă, care de altfel a emis și decizia de ridicare a măsurilor de executare silită asupra disponibilităților bănești nr._/23.02.2015.

Cu privire la cea de-a doua condiție ce se cere îndeplinită pentru angajarea răspunderii pentru fapta proprie, respectiv prejudiciul, acesta reprezintă rezultatul negativ suferit de o anumită persoană, prin atingerea efectiv adusă acesteia.

În cauză, prejudiciul invocat de reclamantă constă în inconvenientul fizic și psihic pe care înființarea popririi de către pârâtă l-a produs, prin imposibilitatea accesării conturilor și necesitatea efectuării de demersuri pentru ridicarea măsurii.

Instanța apreciază că dovada prejudiciului s-a realizat prin înscrisurile depuse, respectiv extrasele de cont din care rezultă blocarea conturilor reclamantei, cererile depuse la sediul pârâtei (f.19-20) pentru clarificarea situației financiare, dar și prin declarația martorului P. A., care a relatat cu privire la demersurile pe care reclamanta a fost nevoită să le întreprindă pentru ridicarea măsurii popririi.

Cu privire la natura prejudiciului, instanța reține că acesta este de ordin moral, urmând a se avea în vedere disp.art.1386 C.Civ., potrivit cu care „Repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situației anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putință ori dacă victima nu este interesată de reparația în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilită prin acordul părților sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească”, dar și pe cele ale art.1391 C.Civ., coroborat cu ale art.253-256 C.Civ .

În ce privește cuantificarea prejudiciului, instanța apreciază că, în raport de criterii obiective – cum ar fi suma efectiv poprită, demersurile efectuate de reclamantă pentru deblocarea conturilor, intervalul de timp scurs între data înființării popririi și data ridicării acesteia de organul fiscal – repararea prejudiciului se poate realiza prin acordarea unei despăgubiri în cuantum de 3000 lei.

În ce privește legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, pe baza acelorași probe, analizate anterior, instanța reține că prejudiciul moral suferit de reclamantă a fost cauzat în urma înființării popririi de către pârâtă, în temeiul unui titlu executoriu anulat prin hotărâre judecătorească definitivă.

Referitor la vinovăție, în ce privește răspunderea civilă delictuală, partea care a cauzat prejudiciul va răspunde și pentru cea mai ușoară formă de culpă.

Față de aceste considerente, apreciind că în speță sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța urmează a admite cererea reclamantei în parte și a obliga pârâta la plata sumei de 3000 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral.

În ce privește solicitarea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța urmează a reține incidența disp.art.453 alin.1) C.Proc.Civ. și a obliga pe pârâtă la plata acestora, în sumă de 1355 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I. M. având CNP_, domiciliată în Mun. C., . nr.108 A, ., ., jud. C., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. cu sediul în Mun. C., . nr.18, jud. C..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1355 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

SINCU-B. A. I. M. E. S.

Red. Jud. S.B.A.I./23.12.2015/

Tehnored. Gref. M.E.S./ 28.12.2015/ 4 ex.

Comunicări./ 2 ex/ .2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria CONSTANŢA