Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6827/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 6827/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 22401/212/2014

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Sentința civilă nr 6827/2015

Ședința publică de la 09 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. I. P.

Grefier D. L.

Pe rol fiind, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta . SRL, J40/_/2002, CUI_, cu sediul în București, .. 10 A, Sector 2, în contradictoriu cu pârâtul C. L., CNP_, cu domiciliul în C., ., .. 33, județul C., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în camera de consiliu la data de 25.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 C.proc.civ., potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat pronunțarea la data de 02.06.2015 și 09.06.2015 când a hotărât:

INSTANTA

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 15.07.2014, sub nr. de dosar_, reclamanta S.C. E. K. ROMANIA S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului C. L. la plata sumei de 522,03 lei, a penalităților de întârziere și a taxei judiciare de timbru de 50 lei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între pârât și S.C. ORANGE ROMANIA S.A. a fost încheiat contractul de servicii de telecomunicații integrate nr._/31.10.2011, în baza căruia societatea menționată a prestat serviciile la care s-a obligat, emițând și facturile aferente acestor servicii, printre care se numără și facturile JAE_/07.12.2011 și, respectiv, JAE_/07.11.2011, facturi pe care pârâtul nu le-a achitat integra. Pentru serviciile prestate și neachitate la termen, s-au calcula penalități de întârziere, conform contractului încheiat între părți. Reclamanta a învederat că i-a fost transmisă prin cesiune creanța societății împotriva pârâtului și, întrucât nu a reușit o rezolvarea amiabilă, a înțeles să sesizeze instanța.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 969, art. 1073, art. 1084 din Vechiul Cod Civil, titlul VI, capitolul I privind cesiunea de creanță din Noul cod civil și art. 1025 și următoarele Cod Procedură Civilă.

În probațiune, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri.

Cererea a fost timbrată cu suma de 50 lei, conform art. 6 alineat 1 din O.U.G. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Pârâtul legal citat, nu s-a prezentat în instanță, nu a depus formularul de răspuns completat corespunzător și nici nu a răspuns pretențiilor reclamantei prin alt mijloc adecvat.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Între S.C. ORANGE ROMANIA S.A. și pârât a fost încheiat contractul nr._/31.10.2011. În baza acestuia societatea a emis facturile JAE_/07.12.2011 și, respectiv, JAE_/07.11.2011.

Reclamanta susține că i-a fost transmisă de către societatea menționată creanța pe care aceasta o deținea împotriva pârâtului în temeiul acestui contract.

La dosarul cauzei a fost depus de către reclamantă contractul cadru de cesiune de creanțe încheiat la data de 27.09.2012, însoțit de anexa în care este identificat și codul de abonat al pârâtului.

Conform art. 6 alineat 5 din Codul Civil aprobat prin Legea 287/2009:

„Dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după ..”

În raport de textele legale mai sus citate și de data încheierii contractului de cesiune, instanța constată că cesiunea de creanțe încheiată între reclamantă și S.C. ORANGE ROMANIA S.A., în calitate de cedent, este supusă dispozițiilor Codul Civil aprobat prin Legea 287/2009.

Dispoziții legale relevante:

Art. 1578 Cod Civil:

„(1) Debitorul este ținut sa plătească cesionarului din momentul în care:

a) acceptă cesiunea printr-un înscris cu dată certă;

b) primește o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport hârtie sau în format electronic,

în care se arată identitatea cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanța cedată și se solicită debitorului să plătească cesionarului. În cazul unei cesiuni parțiale trebuie indicată și întinderea cesiunii.

(2) Înainte de acceptare sau de primirea comunicării, debitorul nu se poate libera decât plătind cedentului.

(3) Atunci când comunicarea cesiunii este făcută de cesionar, debitorul îi poate cere acestuia să îi prezinte dovada scrisă a cesiunii.

(4) Până la primirea unei asemenea dovezi, debitorul poate să suspende plata.

(5) Comunicarea cesiunii nu produce efecte dacă dovada scrisă a cesiunii nu este comunicată debitorului.”

Art. 1579 Cod Civil:

„Cesiunea unei universalități de creanțe, actuale sau viitoare, nu este opozabilă terților decât prin înscrierea cesiunii în arhivă. Cu toate acestea, cesiunea nu este opozabilă debitorilor decât din momentul comunicării ei.”

Prin contractul cadru de cesiune de creanțe din data de 27.09.2012, a fost transmisă o universalitate de creanțe, printre care se află și cea deținută de cedent împotriva pârâtului.

Pentru a fi opozabilă față de pârât, cesiunea trebuia comunicată acestuia.

Verificând înscrisurile depuse de reclamantă la dosar, instanța constată că nu s-a făcut dovada privind comunicarea cesiunii către debitor, pârâtul din prezenta cauză, nici anterior formulării acțiunii și nici odată cu cererea de chemare în judecată, contractul de cesiune nefiind depus printre înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată.

Față de dispozițiile art. 1579 Cod Civil mai sus citat, înscrierea acestei cesiuni în A.E.G.R.M., conform extrasului depus la dosarul cauzei, nu este suficientă pentru a asigura opozabilitatea cesiunii de creanță față de pârâtul – debitor.

În consecință, în lipsa îndeplinirii condiției opozabilității cesiunii pe care reclamanta își întemeiază dreptul de creanță dedus judecății, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. EOS KSI ROMÂNIA S.R.L., J40/_/2002, CUI_, cu sediul în București, .. 10 A, Sector 2, în contradictoriu cu pârâtul C. L. CNP_, cu domiciliul în C., ., .. 33, județul C..

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria C..

Pronunțată azi, 09.06.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Președinte, Grefier

L. I. P. D. L.

Tehnored jud LIP/17.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6827/2015. Judecătoria CONSTANŢA