Contestaţie la executare. Sentința nr. 7609/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7609/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 313/212/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 7609
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 24 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. R.
GREFIER: E. A. P.
Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect contestație la executare, acțiune formulată de contestatorul U. S. (CNP_) cu domiciliul în O., ., ., . și cu domiciliul procesual ales în C., . nr. 15, ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C. (CUI_) cu sediul în C., Prelungirea T. FN, jud. C..
Dezbaterile asupra fondului și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 10.06.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având în vedere prevederile art. 396 alin.1 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea la data de 24.06.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 06.01.2015 sub nr_ contestatorul U. S. a chemat in judecata intimata CNADNR prin DIRECTIA REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI CONSTANTA pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța pe calea contestației la executare sa se dispună suspendarea executării silite dispusa in dosarul nr. 3251/2014 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc N. M. A., ,anularea somatiei si a titlului executoriu - procese verbale de constatare a contravenției, si a tuturor actelor de executare efectuate in dosarul nr. 3251/2014, in temeiul art. 719 Cod. Pr. Civ.
In motivarea contestației se arata ca dosarul de executare silita are ca obiect suma de 476 euro, reprezentând tariful de despăgubire stabilit in funcție de tipul vehiculului (anexa 4), potrivit art. 8(3) din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania si din suma de 1004,14 lei reprezentând cheltuieli de executare silita.
Apreciază contestatorul ca executarea silita este ilegala intrucat prevederile legale sunt abrogate.
Astfel prin art. I, pct. 2 respectiv pct. 5 din Legea nr. 144/23.07.2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002, la art. 8, aliniatele (3), (3 indice 1), (6) precum si anexa 4, in baza cărora a fost stabilita contravenția si contravaloarea obligației de plata ce face obiectul dosarului, au fost abrogate.
De asemenea, art. II din aceeași Lege, prevede ca "Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Mai arata contestatorul ca se impune aplicarea legii mai favorabile.
Astfel potrivit art. 15(2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, de la aceasta regula fiind exceptata legea penala sau contravenționala, caz in care se aplica principiul legii mai favorabile "Legea dispune numai pe viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile"
Mai arata contestatorul ca procesul verbal de contravenție . 12 nr_/31.01.2012 nu i-a fost comunicat.
In drept,au fost invocate dispozițiile art. 711 si următoarele Cod proc. Civ., Legea nr. 144/23.07.2012, art. 15 si 16 Constituția României.
S-au depus la dosar de către contestatoare înscrisuri in dovedirea contestației.
Intimata legal citata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondata.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri si a fost depus in copie certificata dosarul de executare silita nr 3251/2014 al B. N. M. A..
Analizând cauza in raport cu probele administrate instanța retine următoarele:
La data de 16.10.2014 CNADNR SA a formulat la B. N. M. A. cerere de executare silita a titlurilor executorii reprezentate de procesele verbale de contravenție . nr_/19.12.2011, R12 nr_/12.07.2012, R12 nr_/31.01.2012, R11 nr_/07.11.2011, R12 nr_/12.07.2012, R11 nr_/21.11.2011, R12 nr_/12.07.2012, R11 nr_/14.11.2011, R12 nr_/11.01.2012, R12 nr_/22.02.2012, R12 nr_/26.06.2012, R11 nr_/05.12.2011, R12 nr_/10.04.2012, R11 nr_/05.12.2011, R12 nr_/22.02.2012, R11 nr_/28.11.2011, R11 nr_/05.12.2011 împotriva debitorului contestator U. S. in vederea recuperării creanței in cuantum de 476 euro ce reprezintă contravaloare tarif de despăgubire stabilit in baza art. 8 alin 3 din OG nr 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania.
In cauza contestatorul U. S. contesta executarea silita motivând abrogarea dispozițiilor legale privind tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr 15/2002, aplicarea legii mai favorabile, necomunicarea unui proces verbal de contravenție .
In ceea ce privește susținerile contestatorului potrivit cărora in prezenta cauza ar fi aplicabile prevederile Legii nr. 144/2012 prin care se abroga art. 8 alin. 3 din O.G. 15/2002, instanta retine ca nu sunt aplicabile prevederile art. 15 din Constituția României referitoare la retroactivitatea legii contravenționale mai favorabile intrucat obiectul executării silite il constituie creanța constând in tariful de despăgubire, creanța care nu este sancțiune contravenționala, astfel ca retroactivitatea legii contravenționale mai favorabile nu este aplicabila in speța de fata.
In considerentele Deciziei nr. 57/2012, Curtea Constituționala a constatat posibilitatea cumulării răspunderii contravenționale cu răspunderea civila delictuala si, subsecvent, impunerea achitării concomitente a unei amenzi contravenționale si a unui tarif de despăgubire. Cumulul se justifica prin diferența esențiala dintre fundamentele fiecărui tip de răspundere.
Astfel, daca in cazul răspunderii contravenționale se urmărește sancționarea unei conduite ilicite, prin stabilirea răspunderii civile se tinde la repararea prejudiciului produs unui anumit subiect de drept, in speța C. Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale. Curtea a reținut că utilizatorul a săvârșit o faptă ilicită (folosirea drumului național fără rovinietă), prin care a cauzat un prejudiciu rețelei de drumuri naționale prin uzarea și degradarea acestora și, totodată, există un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, acesta fiind rezultatul direct al acțiunii de folosire a drumurilor naționale fără plata rovinietei. Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită săvârșită de utilizator.
Prin urmare, tariful de despăgubire nu constituie o sancțiune contravenționala complementara, ci estimarea legala a unui prejudiciu, care este fundamentul unei răspunderi civile delictuale.
In considerarea celor expuse se retine ca tariful de despăgubire nu are un caracter contravențional, ci este o obligație de natura civila, materiala, astfel ca abrogarea art. 8 alin. (3) al O.G. nr. 15/2002 prin art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 nu produce efecte retroactiv, nefiind vorba de o prevedere legala contravenționala, ci se aplica doar pentru viitor.
Mai mult decât atât, daca aceasta Lege nr. 144/2012 s-ar fi aplicat pentru toate tarifele de despăgubire, adică daca legea s-ar fi aplicat retroactiv, atunci nu s-ar mai justifica precizările legiuitorului din art. II al aceleiași legi, potrivit cărora « tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările si completările ulterioare, aplicate si contestate in instanța pana la data intrării in vigoare a prezentei legi se anulează".
Astfel, potrivit acestei prevederi legale, se anulează doar tarifele de despăgubire care au fost contestate in instanța pana la data intrării in vigoare a legii, rezultând ca celelalte tarife de despăgubire aplicate isi mențin valabilitatea.
In ceea ce privește comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/31.01.2012, instanța va avea in vedere dispozițiile art. 712 alin 2 C. potrivit cărora in contestația la executare se pot invoca aparari de fond împotriva titlului executoriu doar daca legea nu prevede in acest scop o alta cale de atac. Ori împotriva procesului verbal de contravenție debitorul contestator putea sa isi valorifice aceste aparari privind necomunicarea procesului verbal de contravenție doar pe calea plângerii contravenționale si nu pe calea contestației la executare.
F. de considerentele de fapt si de drept expuse instanța va respinge a nefondata contestația la executare formulata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația formulată de contestatorul U. S. (CNP_) cu domiciliul în O., ., ., . și cu domiciliul procesual ales în C., . nr. 15, ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C. (CUI_) cu sediul în C., Prelungirea T. FN, jud. C. ca nefondata.
Cu drept de apel in 10 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica azi 24.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. R. E. A. P.
Red.thred. Jud.M.R./25.06.2015
Tehnored. Gref. E.A.P./4ex/13.07.2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7134/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7029/2015.... → |
---|